Intelectualul de temperament narcisist-tiranic, care e adesea și de spirit totalitar, e obsedat de dihotomie și își justifică alura asumată, de semizeu politico-moralo-epistemic, prin repetarea constatării că el este excepțional capabil să descopere, în orice context și problemă, singurele linii de demarcare relevante între bine și rău. Mintea sa, deci, este instanță morală absolută, iar atitudinea sa este întotdeauna corectă, fără cusur: în momente de sinceritate, cînd mai lasă și ei modestia la o parte, unii chiar spun explicit lucurile astea.

Așadar, intelectualul, întotdeauna public, cu apucături totalitare nu e mulțumit să fii de acord cu el. Ca să fie el satisfăcut și tu să nu te alegi cu vreo flegmă discursivă izvorîtă din ampla și subtila sa cunoaștere a realității -care îl face, desigur, infailibil- trebuie concomitent:

- să fii de acord cu el complet, fără nici cea mai mică rezervă (practic, să îi fii ecou: ”Respect, domnule profesor, pentru luciditatea cu care tocmai ați zis ce tocmai ați zis și ați zis așa de bine!”);

-să fii de acord cu el fără nici cea mai mică adăugire (decît cele aduse pentru întărirea spuselor sale: „Sînteți prea elegant, ca de obicei, Excelența voastră: nu aș spune doar că sînt niște porci, ci chiar niște porci infami!”);

- să fii pătimaș interesat de ceea ce anunță el că e de interes (adică să întărești că el nu se ocupă cu nimicuri, ci cu chestii care, în autentică cheie totalitară, e obligatoriu să ne preocupe pe toți: „Felicitări, maestre, ați atins ca întotdeauna o chestiune crucială, care ar trebui să ne intereseze pe toți, fără excepție, din păcate, unii sînt tîmpiți și nu înțeleg!”);

- să fii pătimaș dezinteresat (paradoxal, dar asta e!) de orice altceva decît ce anunță el că e de interes în momentul dat (să fii viguros în a denunța deviaționiștii: „Numai un ticălos ca x, care a lăsat comentariul impardonabil de mai sus, ar putea fi tocmai acum interesat să vorbească despre chestia asta, ca să devieze de la tema pe care dumneavoastră ați expus-o atît de elocvent și pe care ați lămurit-o definitiv.”);

- să îl compătimești pentru că lumea nu îl merită, în același timp în care îi ești recunoscător că încă face lumii netrebnice serviciul imens de a se manifesta intelectual („Vă admir, stimate domn, pentru persevența neobosită cu care ne hrăniți mințile și sufletele, trecînd peste obrăzniciile pigmeilor care vă poartă pizmă și vă fac obiect de delațiune și defăimare.”).

Ce să zic?! Cam lungă lista de cerințe, cam pretențioase făpturi...