ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Oricît de tăios ar fi cuvîntul, nu există altul mai potrivit pentru a defini ce a făcut Comisia SRI, prin demersul de a cere serviciului să spună dacă există entități interne ori externe (mai sunt și alte variante?) care sunt pregătite să intervină în alegerile din România. Și după ce SRI se conformează și livrează bravilor membri ai comisiei toate datele necesare, aceștia vor sesiza de urgență ”instituțiile abilitate ale statului – DIICOT, MAI, MAE”. Altfel spus, SRI dormea pe el, noroc cu bravii parlamentari care l-au trezit din somn. Se poate jignire mai gravă?

Președintele Comisiei, Ioan Chirteș, a declarat, azi, conform Agerpres, că a solicitat SRI să specifice dacă a identificat, pe teritoriul României și în exterior, entități care pot influența procesul electoral, menționînd că un răspuns ar putea fi dat în această săptămînă.

„Am făcut o adresă către SRI în care am solicitat o informare prin care să ne specifice dacă pe teritoriul României sau în exterior există entități statale sau non-statale care pot să influențeze procesul electoral în campaniile prezidențiale și parlamentare, fiind generalizat, care să afecteze securitatea națională. Pentru că SRI se ocupă cu securitatea națională și noi considerăm că afectarea procesului democratic este și un atentat la securitatea națională. Să nu uităm că în SRI este o direcție – Direcția pentru apărarea Constituției – care are ca rol de bază identificarea tuturor elementelor care pot să afecteze securitatea națională și care sunt neconstituționale”, a spus Chirteș, la Parlament.

Întrebat cînd așteaptă un răspuns din partea SRI, Chirteș a spus: „În această săptămînă, astăzi sau mîine vom avea acest răspuns”.

Referitor la măsurile care vor fi luate în cazul în care SRI ar confirma că există astfel de cazuri, Chirteș a spus că vor fi informate „cu celeritate” instituțiile abilitate ale statului – DIICOT, MAI, MAE.

Recapitulînd, în fața unei chestiuni de maximă gravitate, imixtiunea rușilor ori chinezilor în alegerile de care depinde viitorul țării, comisia nu cheamă conducerea SRI la parlament, pentru audiere directă, ci, rîsul curcilor, recurge la schimburi de scrisorele.

Să o spunem limpede: SRI, prin definiție, are misiunea să vegheze și să contracareze acțiunile oricăror structuri care pot aduce atingere siguranței naționale, și, evident, conform legii 14/1992, să informeze urgent autoritățile statului care sunt îndreptățite să ia măsuri.

Nu mai departe de anul trecut făceau valuri declarații ale generalului SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, care afirma într-un podcast că după intrarea în vigoare a legii securității și apărării cibernetice, serviciul are obligația fermă să combată acțiunile hibride, de dezinformare, care pot afecta ordinea constituțională.

”Și dacă discutăm despre alegeri, ne aflăm în această situație. Deci din martie avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face centrul în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea însemnînd că voința electoratului, care e parte din constituție, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispune serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare.

Asta înseamnă că contracarăm campania online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de siteuri, le punem jos, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul directoratului național de cibernetică, în multe situații nici nu se știe că noi suntem în spate și facem toată treaba. Mergem către instituțiile care au atribuții de a le închide, le dăm toate informațiile, iar ele iau acele măsuri.

Dacă ajungem și la persoane despre care știm sigur că fac treburile alea, la fel, luăm în mai puțin de o oră un mandat pe securitate semnat electronic de director, de procuror, de procurorul general, de un judecător de la ÎCCJ. Nu se mai face nimic pe hîrtie, totul e electronic” mai spunea generalul.

Deci SRI e obligat prin lege să vegheze asupra posibilei imixtiuni în alegerile din România, doar că membrii comisiei de control nu au aflat asta și simt nevoia să ”activeze” ei serviciul și să-l pună la treabă, ca ulterior, tot ei, să transmită autorităților ce au aflat de la SRI.

Și s-au trezit să facă asta fix în campania electorală, nu de alta, dar ar fi păcat să se dezbată alte teme, mai fierbinți, la televizor.

Bogdan Tiberiu Iacob/ InPolitics