ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O stafie bîntuie prin Europa, cum ar fi zis Marx: eliminarea candidaților incomozi nu prin votul cetățenilor, ci prin decizii de natură juridică sau de altă natură. Cel mai recent episod al acestui fenomen tocmai s-a consumat azi la Paris. Lidera suveranistă franceză Marine Le Pen devine al doilea mare candidat prezidențial european scos, de facto, din joc sub pretexte birocratice și juridice, nu mult după scenariul similar aplicat în România lui Călin Georgescu.

Deși verdictul oferă interpretări nuanțate, rezultatul politic este exact același: neutralizarea unui lider politic care conducea autoritar în sondaje și care deranja profund rețeaua de putere de la Bruxelles.
Care sunt faptele? Dosarul asistenților parlamentari
 
Problemele juridice ale lui Marine Le Pen nu sunt noi. Ea a fost acuzată, alături de alți 24 de oficiali ai partidului Adunarea Națională (RN), că a pus în aplicare un sistem prin care banii Parlamentului European destinați asistenților erau folosiți, în realitate, pentru a plăti salariile unor angajați ai partidului care lucrau la sediul din Paris.
 
Perioada vizată este 2004–2016, iar acuzația oficială a fost de „deturnare de fonduri europene”. Le Pen a susținut constant că acuzațiile sunt fabricate și reprezintă o veritabilă „vînătoare de vrăjitoare” politică.
 
Sentința: de la 5 ani de interdicție, la brățara de gleznă
 
Derularea procesului a fost una neobișnuit de agresivă pentru standardele franceze. În martie 2025, prima instanță a lovit necruțător: patru ani de închisoare și o interdicție automată și imediată de 5 ani de a candida. Măsura „executării provizorii” însemna că, deși Le Pen făcea apel, interdicția de a candida intra în vigoare pe loc, blocîndu-i teoretic orice participare la prezidențialele din aprilie 2027.
Acum, Curtea de Apel din Paris a pronunțat o hotărîre aparent mai blîndă, dar cu un substrat politic la fel de paralizant:
 
Pedeapsa de ineligibilitate a fost redusă la 45 de luni, dintre care 30 cu suspendare. Judecătorii au calculat că cele 15 luni rămase cu executare au fost deja ispășite din martie 2025 pînă în prezent. Matematic, ea are din nou dreptul legal de a candida.

Capcana însă abia acum urmează: instanța a menținut o pedeapsă de închisoare din care un an trebuie executat de aici încolo sub supraveghere electronică, cu brățară la gleznă.
 
Ori, Le Pen a spus chiar ea, zilele trecute, că este imposibil să derulezi o campanie prezidențială masivă, cu deplasări naționale și băi de mulțime, fiind legată de restricțiile de mișcare și de orele de stingere impuse de o brățară electronică, astfel că nu vrea să candideze în aceste condiții. Scopul justiției lui Macron a fost atins: fără a o interzice explicit, sistemul a făcut candidatura ei imposibilă din punct de vedere logistic. Deocamdată, rămîne la îndemîna partidului RN decizia de a merge, totuși, cu Le Pen la prezidențiale sau recurge la varianta de rezervă Jordan Bardella, iar o decizie urmează să vină cît de curînd.
 
Sindromul „Călin Georgescu” se extinde în UE

Pentru publicul est-european, această rețetă sună periculos de cunoscut. Ea a fost testată cu succes în România, unde suveranistul Călin Georgescu, intrat surprinzător în turul al doilea al prezidențialelor, a fost eliminat brutal prin anularea alegerilor de către Curtea Constituțională, urmată ulterior de interzicerea definitivă a unei noi candidaturi din partea autorităților electorale. Pretextele de atunci – algoritmi TikTok și amenințări hibride neclare – au fost suficiente pentru a anula votul a milioane de cetățeni, care acum stau și așteaptă mărețul raport al lui Nicușor despre motivele anulării. Un raport care, desigur, nu va veni niciodată, pentru că nu are cum să vină.
 
La Paris, armele folosite au fost contabile, însă rezultatul este tras la indigo. Cînd un candidat cu discurs anti-sistem, anti-migrație sau critic la adresa regimului de la Bruxelles devine favorit să cîștige o țară-cheie, undeva în
 angrenajul statului se găsește o ”pîrghie” instituțională pentru a-i opri motorul electoral.
 
Întrebarea incomodă: un nou mecanism de control?
 
Aceste episoade succesive ridică o întrebare crucială pentru viitorul democrației europene: asistăm oare cu adevărat – cum spun tot mai mulți – la împămîntenirea unui mecanism represiv prin care Bruxelles-ul și elitele europene își selectează candidații ”potriviți”? Recent, și Nigel Farage, lider autoritar al sondajelor din Marea Britanie, s-a trezit cu probleme penale, iar în Germania, AfD-ul, de asemenea lider în sondaje, este supusă unor șicane pe bandă rulantă, ba chiar se discută de eliminarea din cursă prin scoaterea în afara legii.
 
Dacă suveranitatea popoarelor și votul din urne au ajuns să poată fi oricînd invalidate sau blocate de sentințe și raționamente mai mult sau mai puțin discutabile fix înaintea scrutinelor importante, conceptul de alegeri libere riscă să devină o formă fără fond. Cînd pretextele sunt vagi sau disproporționate, iar eliminarea opozanților devine o practică uzuală, legitimitatea democratică a întregului bloc european este cea care primește, de fapt, cea mai grea condamnare.