ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un anunț aparent șocant, la două săptămîni după vizita oficială la Chișinu, la finalul lui mai, Ilie Bolojan va efectua iar o vizită oficială în Republica Moldova, sîmbătă și duminică. Ca să se dea greutate maximă unei vizite care, iarăși neuzual, are loc în week-end, primăria Chișinău anunță că în perioada vizitei va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Un demers ciudat, ieșit din comun, care pare să trădeze anumite strategii ale lui Bolojan de întărire a poziției în războiul politic de la București, cu sprijinul Maiei Sandu.
 
Repetarea vizitelor la Chișinău la un interval atît de scurt – aproape de neimaginat în diplomația „normală” – ar putea spune multe, în opinia noastră, despre logica pe care o aplică Bolojan în actuala criză.
 
Ultima vizită, din 29 mai, a venit deja într-un context tensionat, cînd în țară se dezbătea proiectul legii salarizării, care a provocat o scindare socială fără precedent, cu proteste masive anunțate de sindicate. Practic, pare că de fiecare dată cînd presiunea internă crește, Bolojan își creează o agendă externă paralelă, unde poate apărea în postura de lider puternic, respectat de partenerii străini, departe de gălăgia de la București. E un clasic mecanism de deviere a atenției și de reîncărcare a imaginii într-un cadru unde criticile interne nu îl pot atinge direct.
 
Pe de altă parte, în condițiile în care propria sa guvernare e contestată la București, iar Grindeanu, îl numește „Ayatollah încruntat”, o relație vizibilă, caldă, aproape „de familie” cu Maia Sandu și instituțiile de la Chișinău funcționează ca un fel de certificat alternativ de legitimitate – „chiar dacă acasă mă contestă, afară sunt tratat ca un partener-cheie”.

Moldova se află într-un moment-cheie al parcursului de aderare la UE, pe 22 iunie e Summitul UE – Republica Moldova, iar pe 18-19 iunie e summitul Consiliului European, ambele teren al discuțiilro despre aderarea Moldovei. Putem specula că prin vizita de mîine Bolojan vrea să profite, în planul imaginii, de intensificarea sprijinului european pentru Moldova și de accelerarea proiectelor de interconectare cu România și UE. Adică, Bolojan – omul serios care nu se încurcă de nimicuri dîmbovițene, ci are teme mari pe agendă.
 
Și aici, el punctează foarte solid în fața lui Eugen Tomac, un politician care și-a făcut un stindard din unionism, din lupta pentru binele Moldovei șamd, dar, deocamdată, mai mult declarativ.
Bolojan intră în forță pe terenul lui ca să-l bată, cu sprijinul Maiei Sandu, o veche apropiată a sa.
Tomac vine din zona societății civile/diaspora-unionism, cu un discurs adesea emoțional, simbolic, orientat spre identitate și unire. Bolojan, dimpotrivă, vrea să dea impresia că el construiește o relație tehnocrată, instituțională – proiecte concrete, „Primării puternice, localități dezvoltate”, centre educaționale finanțate de România, interconectări energetice, infrastructură etc. E un fel de „noi facem treaba, nu doar declarații patriotice” – un mesaj care, indirect, poate fi citit ca o lovitură dată retoricii unioniste mai degrabă festiviste.
 
O vizită la Chișinău e ieftină politic și foarte ușor de vîndut presei drept un succes – fotografii cu Maia Sandu, declarații despre frații de peste Prut, fără riscul unor întrebări incomode despre criza guvernamentală de acasă. Pentru un premier aflat sub asediu mediatic la București și în război cu însuși președintele, repetarea acestui tip de eveniment la interval de două săptămîni nu e neapărat semn de strategie diplomatică profundă, ci mai degrabă de gestionare a agendei publice – „dacă nu pot controla narativul de acasă, îl pot controla pe cel de afară”.
Una peste alta, chiar dacă vizitele suspect de dese ar avea motivații strategice reale, ele pot avea ca efect secundar consolidarea imaginii lui Bolojan ca principal reprezentant al României în relația cu Moldova și, implicit, estomparea profilului altor politicieni, gen Tomac și chiar Nicușor, care au revendicat tradițional acest domeniu. (Bogdan Tiberiu Iacob)