Europa se află într-o situație energetică extrem de dificilă, și ea se va agrava, spun toți specialiștii. Întîi războiul din Ucraina a forțat blocarea importurilor de carburanți ieftini din Rusia, ca și de îngrășăminte și alte materii prime indispensabile.

 

Acum, criza din Iran a lovit din plin: prețurile la petrol și gaz au explodat, îngrășămintele sunt blocate, iar Europa se confruntă cu un al doilea șoc energetic major în mai puțin de 4 ani. CE a activat deja măsuri de criză din 2022 (plafonare prețuri, reduceri de consum, stocuri de urgență) și discută chiar revenirea la cărbune, temporar, în unele state. Sunt șanse ca UE să renunțe la sancțiunile împotriva Rusiei pentru a se salva?

 

Să o luăm metodic.

 

Știm deja că șefa CE, Ursula Von der Leyen, a numit revenirea la energia rusească o greșeală strategică majoră.

Vedem, pe de altă parte creșterea vocilor care cer ridicarea sancțiunilor. Presiunile există și se amplifică. Viktor Orbán a cerut ridicarea urgentă a sancțiunilor pe energie rusă, scriindu-le direct lui António Costa și Ursulei von der Leyen. El spune că „Europa este în pericol grav” și că prioritatea e „propriul popor, nu Putin”. Slovacul Robert Fico a blocat de mai multe ori pachete de sancțiuni, cerînd reparații la conducta Druzhba. Voci încep să apară și în Belgia, unde prim-ministrul Bart De Wever a spus public că „trebuie normalizate relațiile cu Rusia pentru energie ieftină” și în Franța, precum Florian Philippot, de extrema dreaptă. În Germania, AfD, care conduce în sondaje, cere ridicarea imediată, iar industria europeană bombăne în surdină, dar tot mai tare.

 

SUA a slăbit deja șurubul sancțiunilor față de petrolul rusesc pentru a calma prețurile – mișcare criticată dur de Germania, prin cancelarul Merz, ori de Franța, prin Macron.

 

Deocamdată, subliniem deocamdată, aceste voci rămîn marginale la nivelul UE. Majoritatea guvernelor văd sancțiunile ca pe un instrument esențial pentru a forța Rusia la negocieri în Ucraina. Am spune că pe termen scurt șansele reale ca UE să renunțe total sau parțial la sancțiuni par a fi sub 25%.

 

Dacă însă situația se precipită – și sunt semne clare – iar perioada următoare aduce blackout-uri, prețuri la energie de 2-3 ori mai mari, falimente industriale, dezastru în industria aviatică, implicit turistică, raționalizări de combustibili și proteste ale fermierilor, presiunea politică internă va crește enorm. Guverne naționale, mai ales în estul și centrul Europei, vor ceda. Dar chiar și atunci, e mai probabil că Bruxellesul va încerca o relaxare parțială a sancțiunilor decît ridicarea totală.

 

O șmecherie pe care rușii nu e sigur că ar accepta-o. Ar fi momentul să impună totul sau nimic.

Deocamdată, CE și Consiliul European refuză categoric orice revizuire majoră.

Și explicația e simplă: ridicarea sancțiunilor ar fi percepută ca o capitulare strategică de cea mai mare anvergură de la al doilea război mondial încoace.

 

Ursula von der Leyen și-a legat al doilea mandat de politica „sanctions until peace”., adică sancțiuni pînă la pace. O răsturnare ar fi văzută ca eșecul ei strategic total. Ar eroda grav credibilitatea Comisiei, dar nu numai. António Costa, președintele Consiliului European și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, au susținut constant linia dură pro-Ucraina. O decizie de ridicare a sancțiunilor pe fundalul crizei europene i-ar pune într-o poziție jenantă: ar părea că „Bruxelles-ul a pierdut controlul”.

 

Pentru întregul triumvirat von der Leyen – Costa – Metsola ar fi un semnal clar de slăbiciune, ar alimenta narativul „Bruxelles-ul e detașat de realitatea cetățenilor” și ar da muniție euroscepticilor înainte de alegerile europene următoare.

 

În opinia noastră, ridicarea sancțiunilor nu are cum să nu ducă la demisia Comisiei, plus cele ale lui Costa (al cărui mandat expiră oricum anul viitor) și Metsola (tot anul viitor urmează să plece) și la aducerea de nume noi. Sau, eventual, doar la demisia Ursulei, care are mandat pînă în 2029, urmînd ca lui Costa și Metsola să li se găsească înlocuitori anul viitor, cu un anunț prealabil de renunțare la un al doilea mandat, ca să mai calmeze spiritele încinse.

 

Prin urmare, dacă situația energetică devine insuportabilă, cu revolte sociale, deindustrializare masivă, mai ales în Germania, Franța și Italia, singura cale de a relua legăturile economice cu Rusia este schimbarea garniturii de lideri. O nouă Comisie, venită pe fondul unei crize sociale majore, ar putea argumenta că are un mandat nou pentru a prioritiza supraviețuirea economică a cetățenilor europeni în fața geopoliticii.

 

Totul depinde de cît durează blocada Ormuz și cît de dureroase vor fi următoarele luni. Dacă vor fi cu adevărat dureroase, e probabil că Europa nu va aștepta iarna viitoare, care i-ar putea fi fatală.

Bruxelles-ul încă se gîndește la măsuri soft de criză, precum accelerarea tranziției verzi, relansarea energiei nucleare, poate și la importuri mascate de carburanți rusești etc.