Deși poate părea paradoxal, aș paria că ceea ce a distrus clasa de mijloc în lumea întreaga a fost prețul mic, „mic de tot”.

Prețul mic a fost arma perfectă pentru a distruge economia reală.

Această armă nu poate fi deținută de oricine, pentru asta îți trebuie putere financiară și anvergură globală.

Prețul mic, absurd de mic, al produselor, manifestat în majoritatea domeniilor este rezultatul direct al dezvoltării tehnologiilor de vârf în paralel cu utilizarea, în marketing dar nu numai, a uriașului volum de informații extrase de la consumatori prin rețelele sociale.

Se înțelege cât de competitiv poți fi fără a avea acces la aceste informații și la ce nivel trebuie să te afli pentru a le accesa.

Nu productivitatea oferită de tehnologie, așa cum s-ar putea crede, este cauza principală a prețului mic, ci mai degrabă crearea unei „bioinginerii economico-financiare”- obținute prin extragerea (fără etică) și alipirea unor descoperiri din științele biologice cu arta de a manipula perspectiva clientului.

S-a creat astfel capacitatea de a produce falsuri materiale sau semantice la un nivel ce poate fi depistat cu dificultate.

Am două exemple foarte la îndemână:

1) Imagina-vă ce ați fi putut face în urmă cu 50 de ani cu o imprimantă color de ultimă generație (câtă lumea ar fi putut depista atunci o bancnotă falsificată astfel);

2) De câte ori ați „pipăit” o plantă prin mall ca să vedeți dacă e reală?

Cum mai poți ca producător de covoare „persane” sau prosoape de baie să te menții pe piață când apare „concurența” cu imitații sintetice perfecte la o zecime de preț? Lucrurile stau la fel în toate domeniile, textile, pielărie, mobilă, electrocasnice, agricultură, produse alimentare.

La primul nivel, industria agricolă și alimentară a înlocuit fermierul tradițional pentru ca apoi acesta să nu poată supraviețui ( practic) fără să aplice aceleași proceduri/tratamente lipsite de etică.

La următorul nivel, băcanul, dependent de fermier și de micii producători a fost înlocuit de supermarket.

Pe lângă eliminarea producătorilor mici și mijlocii (denaturarea lor are practic același rezultat), prețul mic la produsele de bază a mai avut ca efect creșterea puterii de cumpărare pentru produsele industriale ale marilor corporații, de la telefoane mobile și televizoare până la autoturisme (mai nou electrice).

Una e să te coste 200 euro mâncarea și lucrurile de bază pe lună și alta să te coste 800.

Economia crește, statul e mulțumit că are ce taxa, lumea are impresia că trăiește bine pentru că trăiește comod.

Imaginați-vă ce buget v-ar rămâne dacă ați cumpăra doar produse naturale sau bio de la tricouri și pantofi până la roșii, pâine, pește, lactate și vin.

Nu cred să greșesc prea mult dacă consider că pentru marea majoritate bugetul ar ieși pe minus.

În contextul actual, cu creșterea prețurilor la energie, materii prime și a presiunii eco-climatice, se conturează tot mai clar posibilitatea ca pentru a menține standardul „comod” de viață, lumea va trebui să accepte noi condiții.

Printre acestea, făina de greieri și tocana de lăcuste s-ar putea să nu fie cele mai dramatice.

Acceptarea de facto a produselor contrafăcute/sintetice, prin utilizarea lor, ar putea să conducă la forțarea impunerii acestora ca fiind normale.

De pildă, dacă vom afla mâine că toate produsele lactate și derivatele lor sunt produse obținute prin sinteză din uleiuri vegetale, ce o să facem, nu mai cumpărăm „unt” și „cașcaval”?

Asta apropo de vaca poluatoare!

Mă tem că cei mai mulți dintre noi vom acționa ca personajul ăla din Matrix care a trădat pentru că se săturase să mănânce hrana aia care arăta ca mucii, singura lui condiție fiind să nu-și mai amintească nimic după ce va fi reintrodus în sistem.

Proiectul ăsta e posibil însă să fi avut o eroare. Deși grosul profitului s-a dus unde trebuia, așa cum a fost planificat, o parte însemnată a ajuns și la cel care a produs această aparentă bunăstare  - China.

Metodele de tâmpire a populației nu au funcționat în China, ba dimpotrivă, sistemul de învățământ este unul foarte performant, iar acest fapt combinat cu populația uriașă și sistemul de control impus de partidul unic au făcut din această țară o superputere de temut.

E limpede că dacă lucrurile ar rămâne așa, va fi o chestiune de câțiva ani până ce Chinei nu-i va mai putea rezista nimeni.

Așa că hai să creștem prețurile la energie și materii prime pentru ca produsele de acolo să devină scumpe, în paralel cu efectul scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor din restul lumii ca urmare a aceleiași creșterii a prețurilor.

Se speră astfel că noua superputere se va prăbuși sub propria greutate, ceea ce nu cred că se va întâmpla.

De ce? Pentru că chinezi sunt azi printre cei mai inteligenți oameni ai lumii.

(E de senzație poza aia cu echipa SUA, câștigătoare a olimpiadei de matematică, formată din chinezi).

În schimb Occidentul și-a subminat cu acribie cea mai importantă resursă - oamenii.

Pot să înțeleg că dacă vrei să domini trebuie să prostești/să divizezi populația. Dar să crezi că ești capabil să faci asta la nivelul întregii lumi este dovada unui orgoliu imens.

Orgoliu sub influența căruia am căzut și noi și ale căror consecințe le vom suporta ca atare.

Dovada e că am ajuns să fim și să creștem copii râzgâiați și mai devreme sau mai târziu vom fi aduși la adevăr prin vechea și unica soluție - suferința.

Să ne ajute Dumnezeu ca această suferință să fie cauzată doar de prețurile mari!