ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fragment din ”În slujba țării”:

”Perioada care a urmat, pînă la demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură, a fost dificilă pentru mine. Ea s-a încheiat la sfîrșitul lui octombrie al aceluiași an, cînd am primit un telefon de la Președintele României prin care mă întreba dacă sunt de acord să trec în rezervă și să devin ministru al Apărării. Președintele e comandantul forțelor armate și, chiar dacă ceea ce îmi adresa era o rugăminte, venită din partea dumnealui, era un fel de ordin, nu puteam să refuz”. 
 
*
 
Am citit cap-coadă cartea lui Nicolae Ciucă fără mari așteptări, cu speranța că ea va dezveli măcar un strop din personalitatea celui care conduce un partid de guvernămînt și țintește președinția țării. Din nefericire, mult așteptata carte e chiar mai puțin decît a fost ”Pas cu pas” a lui Iohannis, din care tot am aflat vreo 2-3 idei prezidențiale.

Compunere de clasa a opta parcă altoită cu ChatGPT și cu adaos de rapoarte guvernamentale, talmeș-balmeș de metafore juvenile și limbaj de lemn scînteist, cam asta e cartea candidatului, pentru care s-au cheltuit milioane de euro. Oroarea a venit abia odată cu lansarea ei într-un cadru halucinant, ieri, la Prima TV. Volumul scris de un general al armatei române, fost premier și posibil viitor președinte, conținînd relatări despre viața sa, activitatea militară și politică plus viziunea de președinte s-a lansat într-o emisiune cu mîncare, băutură și lăutari țigani. Kusturica și-ar fi tras un glonț în cap, ce să spunem.

”În slujba țării” are cca.100 de pagini relativ citibile, în care generalul își descrie viața personală, începînd cu vîrsta de trei ani. Accent pe familie, dar complet lipsit de profunzime. În afara unor metafore aproape hilare ținînd cont de autorul lor, scriitorul Ciucă nu reușește să creioneze autentic niciun personaj dintre cele care l-au marcat. Dacă facem abstracție de construcțiile literare menite să releve har scriitoricesc, Ciucă ne prezintă doar un soi de dare de seamă asupra bunicilor, străbunicilor, părinților, fraților, soției ori copilului.

Generalul execută, cum se spune în armată, programul de informare asupra familiei și originilor sale și nimic mai mult. Nicio minimă emoție transmisă, în ciuda eforturilor vizibile. Analizată la rece, aceasta parte ”umană” a cărții pare scrisă de un ghostwriter care a avut discuții prea puține și prea pe fugă cu eroul cărții, așa că a trebuit să improvizeze mult. Mesajele generalului stîrnesc un pic confuzie, vorbind de străbunica sa cu ”ochi întunecați și strălucitori”, ori de faptul că el însuși e un om mai puțin obișnuit, chiar atipic, dar mai apoi aflăm în mai multe rînduri că e doar un om ca toți oamenii.

Ambele nu prea se poate; dincolo de asta, urmărind efortul scriitorului de a se prezenta preponderent un om simplu, din popor, care oricare altul, nici mai bun, nici mai rău șamd, te întrebi în mod legitim de ce vrea, atunci, să fie președinte? Liderii de țară trebuie prin definiție să fie orice, numai oameni obișnuiți, ca oricare alții, nu.

Prezentăm cîteva extrase din cartea popularizată luni de zile pe banii statului, adică ai cetățenilor români:

”Viața fiecărui om este, în felul ei, o poveste”.

”Ceea ce îmi doresc să prezint în cartea asta e omul din spatele numelui și al imaginii publice. Un om mai puțin obișnuit, chiar atipic, nu mă feresc s-o spun, intrat în politică într-un context provocator, atipic la rândul lui”.

”Sunt un om ca toți oamenii, născut în ziua de 7 februarie a anului 1967 și botezat Nicolae”.

”Butucii de viță se înșirau frumos rânduiți în linii paralele, desfăcându-se în vrejuri care se împleteau pe araci. Via producea atât struguri albi, cât și negri. Imaginea boabelor, când soarele începea să se ridice, mai ales când se culegeau strugurii târzii, cu lumina multiplicându-se pe picăturile de rouă, o păstrez în memorie cu atâta acuitate, încât la revederea ei în gând simt mirosul aerului dulce care parcă mi se lipește de degete”.

”(Străbunica) Avea ochii întunecați și strălucitori, de parcă toată lumina se adunase în ei.”

”Sufletul este un mic univers care își are regulile lui, dintre care unele seamănă cu cele ale marelui Univers. Cum ar fi, de pildă, expansiunea lui, creșterea distanțelor dintre locuri și amintiri, odată cu trecerea timpului. Ceea ce însă omul are, spre deosebire de spațiile interstelare, e puterea de a retrăi, putere care îl poate reîntoarce în timpul începutului.”

”Îmi place să cred că ceva din comportamentul meu de acum, răbdător și lipsit de stridențe, se datorează și deprinderii pescuitului, împăcarea pescarului cu undița lui, deasupra undelor liniștite sau mereu curgătoare.”

”După ploaie, când prin rigole se adunau pârâiașe repezi, plescăiam cu tălpile goale prin băltoace, stropind în jur și bucurându-ne de stropii care veneau spre noi ca un ecou al ploii. Dar cel mai mult îmi plăcea să merg desculț prin iarbă, senzația răcoroasă și caldă în același timp că fiecare pas e o mângâiere.”

”La urma urmei, fiecare moare doar pentru sine și trebuie să fie autentic în clipa aceea.”

”Pe prietena mea o chema Maria Cristina. Țara noastră se numește atât de frumos Grădina Maicii Domnului. Mă gândesc, păstrând proporțiile, că familia mea poate fi socotită, într-un anume fel, o grădină a Maicii Domnului.”

”Pe vremea aceea, discotecile nu se deschideau târziu, în noapte, ca azi, încât și cei ca mine, chemați de trâmbița stingerii, aveau timp să se bucure. Cum zice Ecleziastul: „Pentru toate există o vreme; și orice lucru de sub cer are timpul lui".”

”Am sentimentul, uneori, că absențele întăresc cel puțin la fel de mult o relație ca prezențele.”

”Crestele munților noștri sunt împădurite, încărcate de vegetație.”

”Nu s-au inventat încă armele care să lupte împotriva celor care nu se tem de moarte. Pe lângă că era invizibil, dușmanul era și lipsit de teamă.”

”Dacă aș fi fost nemuritor, aș fi spus că, prin mine, vorba poetului, veșnicia s-a născut la sat.”

”Copilul care am fost și copilul din mine se zbenguie veseli în curtea noii noastre case din Balotești.”

”Cu tristețe în suflet, am înțeles că acea campanie electorală a anului 2020 a însemnat, oarecum, despărțirea de copilărie.”

Liberalii au ucis copilul din Ciucă, fi-le-ar rușine.
 
 
  

Interesant de remarcat, în toată cartea, Ciucă nu suflă un cuvințel despre cariera militară – extrem de controversată – a soției sale. Cristina Ciucă e prezentată strict ca soție de ofițer, mamă de copil, gospodină, dar nimic despre statutul ei de milităreasă cu grad de locotenent colonel atît de dubios obținut. În egală măsură, Ciucă alocă parcă mai mult spațiu străbunicii Anastasia decît unicului său copil.

Generalul evită complet subiectul viața în comunism, cu excepția unei vagi referiri menite să-i scuze pe cei care au făcut compromisuri în acele vremuri. Nimic despre Securitate, despre lipsuri. Și mai ciudat, el nu scrie decît cîteva rînduri despre revoluția din decembrie 1989, cînd atît el, cît și tatăl său, militari amîndoi, fuseseră chemați de urgență la unități.