ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



„Sincer vă spun, eu, dacă aș putea, știu că nu se poate, aici aș face ca în China, i-aș împușca pe stadion. Știu că nu se poate asta, știu că e grav ce spun, dar asta aș face”, a spus la UM Antena 3 Crin Antonescu, candidatul pictat cu vopsea „pro-europeană” peste arama pro-China.

Referirea ultra-populistă era la traficanții de droguri și cazul nefericit al unui puști care a decedat aproape LIVE pe TikTok, de o supra-doză.

Poliția, DIICOT, CNA, n-au văzut nimic. L-au lăsat pe bietul copil, după ce acesta deja fusese în aceeași zi la spital, să moară „prăjit” de viu pe TikTok.

Antonescu, exrescența scabros-teniatică a Sistemului și beneficiarul direct al Bâtelor CNA-BEC-MAI administrate cu nesaț libertății de exprimare, ignoră, desigur, ceea ce mai mulți jurnaliști au subliniat deja:

BogPr, care voia să se implice pentru salvarea tinerilor dependenți de droguri, este în închisoare, traficanții și consumatorii de droguri sunt liberi și se omoară în direct pe TikTok. CNA, DIICOT și Poliția lui Predoiu au treabă cu Tucă și Cristoiu

sau

Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

Iar acum „intelectualii publici” care au condamnat în cor o frază similară pusă în gura lui Corneliu Vadim Tudor tac. La fel ca CNA și BEC, deși afirmația lui Crin Antonescu curge pe bandă pe toate „suporturile media”. Foarte bine, după mine!

Repetăm: în capul candidatului PUP se află ideea că el ar putea împușca pe stadioane niște oameni.

Dar acești oameni - traficanții - sunt folosiți, din toate studiile de specialitate, exact de filierele din Sistem - de la structurile de forță la cele politice, baștani (ca să vorbim pe limba lui) sus-puși, până la vârful piramidei. Acolo unde, deasupra lor, vrea să se proțăpească chiar el..

I-ar împușca și pe aceștia pe stadioane? Adică pe tovarășii lui de drum? E bine de știut! :)

„Nu e glumă. Nu e vorba nici dacă ar pune în practică, la propriu, ceea ce susține.

DAR gândiți-vă bine ce ALTE lucruri ar mai face el, dacă ar avea acces la butoanele necesare.”, a subliniat scriitoarea Alis Popa pe Facebook, adăugând apoi:

„Atenție mare, că una e problema descrisă (traficul de droguri), care trebuie combătut LEGAL, ca multe alte infracțiuni grave, și alta e ceea ce ar putea face în realitate un om care pune cu nonșalanță problema în acest mod”.

Are dreptate doamna Popa. Mâine poate îi trece prin cap să-i împuște pe stadioane pe cei care „încalcă” aberația de „Lege” 217, pe care chiar el a creat-o.

Astăzi, candidatul PUP a revenit asupra afirmației, de data aceasta la UM franceză RFI: „A fost o declarație pe care, dacă vreți, o și regret.”

„Dacă vreți, o și regret"  - adica eu nu o regret, dar daca vreți voi pot să o fac, nu că chiar regret. - a comentat un cititor cap-limpede pe internet.

În timpul acesta, CNA se luptă vajnic cu „dezinformarea” și „incitarea la ură” a unor anonimi de pe TikTok, pe care îi rade la unison cu jurnaliști veterani ca Ion Cristoiu, Marius Tucă sau Robert Turcescu. Oare dacă făcea Călin Georgescu declarația lui Crin Antonescu ce se întâmpla? Vă imaginați?

După cum arată și Ion Cristoiu, în timp ce SUA desființează ultima unitate de cenzură, la noi se înființează tot mai multe. „O nebunie!”, a afirmat însuși șeful diplomației SUA, Marco Rubio.

O demență pro-LGBT-istă!, adaug și eu, este și tupeul incomensurabil al jagardelelor BEC, care cenzurează fără nici un drept un clip video în care deputata AUR Gabriela Ștefan se exprimă împotriva dorinței deschise a celor reprezentați de Nicușor Dan, care urmăresc introducerea homosexualismului în grădinițe!

„Asta e România în care am ajuns să trăim: o țară în care cenzura vine cu ștampilă oficială, iar vocea părinților îngrijorați este tratată ca o amenințare.

Cei din instituțiile statului, care tăceți, care vă faceți că nu vedeți, care dați jos conținut etichetat doar pentru că nu sună „corect politic” – sunteți niște pioni jalnici ai unui sistem care nu mai are nicio legătură cu democrația. (...)

Ajunge cu cenzura! Ajunge cu bătaia de joc! Copiii noștri au nevoie de protecție, nu de reeducare ambalată în toleranță la orice perversiuni.”, a declarat, pe drept revoltată, Gabriela Ștefan.

În ce țară am ajuns să trăim? 

Cum au ajuns niște diabolici să ne comande?

Așa cum spune George Simion: „Cine sunteți voi?”.

Citez dintr-un clasic: „Nu simțiți că vă cuprinde frigul si întunericul?

Cât îi mai lăsăm și cât mai răbdăm?

Până la vot!

Fie să fie, așa cum scrie, cu litere însângerate, doamna Zoe Dantes, Ultima Vinere Neagră a României!