Într-o excursie de ieri prin deșert, am călătorit într-un jeep - care ne-a hurducat ca în mașina de spălat -, cu un cuplu din Catalonia, ea născută în America Centrală (Guatemala), cu un chip specific amerindian, el tipul de spaniol plinuț și simpatic. Mai erau doi tineri ruși, frate și soră, în jur de 25-27 de ani, dar care nu știau să vorbească în altă limbă decât cea maternă, deci comunicarea era nulă; vorbeau rar, doar între ei, sau cu un ghid care o rupea bine pe rusește.

Ca o paranteză, niciun turist nu purta mască în jeep.
 
Cu latinii am ajuns, inevitabil, la chestiunea zilei, covidul. Mi-au spus care le este programul barcelonez, cu băgat în casă la ora 10 seara până la 5 dimineața (ca la noi), ea mi-a mărturisit că se va vaccina pentru că îi este frică de boală (am rugat-o să nu se grăbească, mi-a răspuns că oricum îi vine rândul în noiembrie), dar mărturia șocantă a fost aceea că era terorizată de ideea de a fi spitalizată.

Motivul? Un bun prieten de vârsta lor, în jur de 30 de ani, a ajuns în spital fără probleme deosebite. Vorbeau la telefon și le spunea că e destul de bine. După vreo 10 zile le spunea că nu prea e în formă, se simte din ce în ce mai rău, iar după o altă săptămână au fost anunțați că a murit.

În schimb, ajungem la concluzia că niciun cunoscut de-al lor sau de-al nostru nu a murit dacă s-a tratat acasă. După relatările de același tip din Italia, Belgia sau state din SUA conduse de democrați, nu pot să ajung decât la concluzia că spitalele au fost concepute, la nivel euro-atlantic, în această pseudo-pandemie, ca unități de sacrificare a bolnavilor, prin tratament inadecvat.

Sigur că "inadecvat" este un eufemism, când aflu că asistente cu suflet le făceau semne, pe mutește, unor pacienți, ca să NU IA ANUMITE MEDICAMENTE (Kaletra, în acel caz) prescrise de medicul "specialist". Asistentele observaseră empiric faptul că pierd pacienți care aveau vitalitate inițial.

Despre crimele din ATI cred că, dacă nu ar fi existat cazul flagrant al prof. Benedek, o somitate medicală, nu ar fi fost luate în serios de mass media sponsorizată de guvern.

Ideea este că transformarea spitalelor în adevărate mașini de tocat vieți este o practică (tributară OMS) ce poate fi regăsită în mai multe state din lumea "civilizată".

Despre problema Covid în Egipt, pe scurt:
 
Numai câțiva turiști europeni poartă mască în spațiile comune din hoteluri sau pe stradă. Sub 1% din vizitatori, majoritatea tineri sub 30 de ani. 

În magazinele mai de soi, doar managerii sunt în gardă cu masca pe figură pe care și-o trag atunci când apari, totul până văd reacția turiștilor. Dacă te văd relaxat, o pun sub barbă. În magazinele cu mici negustori, nu există măști.
Covidul e un dezastru economic pentru turismul egiptean. Din 500 de angajați ai unui lanț de magazine, au mai rămas să lucreze 50. Cu lacrimi în ochi unul dintre angajați mărturisea că are colegi care nu prea mai au ce pune pe masă copiilor și că se roagă la Allah, și musulmanii și creștinii copți, să le vină turiștii. 

Ivermectina se cumpără de la orice farmacie, la liber, fără rețetă, iar prețul este ridicol de mic. 

În taxi, masca este facultativă. 
 
Nu există discuții în presa scrisă sau electronică exclusiv pe tema Covid, așa cum se întâmplă în media
occidentală. E un subiect tratat la „și altele”.
 
În Egipt nu se cultivă isteria, nu există penibilele ore puse în batjocură pentru băgarea la coteț noaptea a cetățenilor.

Școlile și facultățile funcționează normal, față în față profesori-elevi/studenți.

La această oră, într-o lume distrusă de elitele mesianice, Egiptul este o țară în care se poate trăi normal, dar care se resimte economic din cauza ideologiei distructive care stăpânește lumea. O țară în care ne putem regăsi normalitatea. Pentru care, la noi în țară, va trebui să luptăm.

De aceea declar public că voi fi prezent la mitingul de sâmbătă, 20 martie, în Piața Victoriei, în Piața Universității și Parcul Izvor!
 
Doamne ajută!