ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Pr. consilier patriarhal Adrian Agachi, e din ce în ce mai simpatic. După ce a îmbunătățit cunoștințele despre creștinism ale unor progresiști ca Caramitru și Mîndruță sau Bănescu cu cei trei P - Preda, Paleologu și Papahagi, azi încearcă să-l salveze și pe iubitorul de extratereștri Cristian Tudor Popoescu. Redăm ditatriba sa blândă publicată pe contul său personal de Facebook:
 
„Domnul Cristian Tudor Popescu nu se poate abține de fiecare dată când avem sărbătoarea Sfintelor Paști. Anul acesta, în Săptămâna Mare, vorbea despre faptul că nu acceptă ca răspuns al întrebării de ce existăm "soluția simplă, chiar simplistă, chiar din topor, Dumnezeu". Acum, de Paști, se întreabă de ce creștinii mâncă miel și nu semințe, miere și lăcuste. Avea bunicul scriitorului Ion Creangă o vorbă când era întrebat de ce făcea unele lucruri: "că să te mieri (miri) tu!".

Bine că mai există credință, altfel n-ar mai avea nici ateii, nici agnosticii despre ce scrie și vorbi. Vor, nu vor, tot în jurul existenței lui Dumnezeu și a lucrării Lui în lume trebuie să-și creioneze mărețele opinii.

Însă măcar de marile sărbători creștine ar face un mare bine păstrându-și filozofările pentru sine.

E o recomandare, nu o impunere. Democrația presupune libertatea de exprimare, dar până la limita bunului-simț, o floare care crește foarte rar în societatea noastră.

Hristos a înviat!”