ascultă articolul

„Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni. Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu” (Testamentul Grupului Carpatin Făgărășean)

Am încercat să deslușesc crâmpeie din adevărul fenomenului rezistenței armate anticomuniste de pe versantul nordic al Munților Făgăraș, în urma convorbirilor pe care le-am avut cu supraviețuitori ai rezistenței din munți sau cu sprijinitori ai acestora (Ion Gavrilă Ogoranu, Olimpiu Borzea, Dumitru Moldovan, Ioan Roșca sau Părintele Profesor Ioan Glăjar, care mi-au fost de mare folos în înțelegerea creștină a rezistenței). Au rezultat următoarele concluzii:

- în primul rând, tinerii luptători aveau o educație religioasă primită în familie, în școală, în „Frățiile de Cruce” și, mai ales, în Biserică și de la Biserică;

- în general, împotriva imaginii inoculate, a unor oameni fioroși, am întâlnit oameni de o sensibilitate deosebită, firi idealiste, și aceasta nu numai în rândul luptătorilor de pe versantul nordic al Munților Făgărașului (cine a citit scrierile lui Vasile Motrescu, Nicolae Mazilu, Nicolae Purcărea, Ioan Golea, înțelege ce spun);

- luptătorii din munți au considerat că regimul comunist a fost unul de ocupație, impus de trupele ateo-bolșevice sovietice, și, în calitate de soldați ai Crucii și ai Neamului Românesc, au luat armele în mână pentru a se opune agresiunii. Deci, reacția luptătorilor din munți a fost una de apărare, „drapelul sub care se lupta era tricolorul”, având conștiința că reprezintă adevărata Armată Română, și nu cea silită să cânte pe străzi „O, Moscova, patria mea”, după cum spunea Ion Gavrilă Ogoranu;

- au avut permanent credința că luptă pentru ca neamul nostru să rămână creștin;

- s-au încadrat totdeauna în morala creștină și onoarea militară.
Partizanii au ținut să nu rămână în urma lor nicio acțiune de care să le fie rușine. Nu au tras niciodată primii asupra ostașilor trimiși să-i hăituiască în munți.

Referitor la datoria de a-ți apăra neamul agresat, vrednicul de pomenire Părinte Profesor Ioan Glăjar spunea: "Datoria de a-și apăra propria viață dată de Dumnezeu, ca și datoria de a apăra credința neamului românesc atacată de către atei, precum și datoria de a lupta pentru binele, libertatea și demnitatea neamului românesc i-au determinat pe tinerii din grupul de rezistență anticomunistă să răspundă tiranilor în același mod, cu aceleași arme". Despre o asemenea datorie, iată ce spune Nicolae Steinhardt în „Jurnalul fericirii” (Editura Mănăstirii Rohia, 2005, pag. 286-287): „Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu e corect [...] A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de noblețe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie și trădare a principiilor pe care le aperi și a nevinovaților pe care îi lași pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Rațiunea este accesibilă numai oamenilor raționali. Față de omul rațional se va recurge la rațiune. Față de zarafi, Domnul n-a șovăit să pună mâna pe bici”;

- nu erau hotărâți să reziste și să lupte din interese personale sau de grup, ci în temeiul conștiinței creștine și naționale, ce i-a însuflețit dinainte de a păși pe drumul rezistenței și luptei anticomuniste și antiateiste.

Din testamentul Grupului Carpatin Făgărășean, întocmit pe Muntele Buzduganu, în 1954, reiese misiunea neamului nostru, așa cum o vedeau ei: mântuirea. Citez:

„Și așa am înțeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori și luceferi, într-o ploaie de stele, și care izvorăște din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeași dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege drama de pe Golgota”.

Este important de subliniat că aceste gânduri ale lor au fost urmate întocmai în acțiunile desfășurate. Ion Gavrilă Ogoranu povestește, în volumele sale de memorialistică, două situații în care ar fi putut ucide trupele de Securitate (una, într-o livadă situată între Gura Văii și Pojorta, și o alta, la o întretăiere de drumuri de hotar între Șomartin, Chirpăr și Săsăuș). Unui colonel de securitate, care-i povestea lui Gavrilă cum l-a căutat pentru a-l împușca, acesta îi spune: „Noi puteam să vă împușcăm, dar n-am vrut să tragem”.

Dumitru Comșa, din satul Cincu, unul dintre sprijinitorii luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului, declară, la rândul lui, că în 1952 Ion Gavrilă i-a povestit: ,,Mitică, l-am avut în cătarea puștii chiar pe Crăciun (fost prigonitor al studenților anticomuniști ai Clujului anului 1946, care devenise șeful Securității Brașov). Eram pe drumul Cincșor-Cincu spre Rodbav. N-am putut să trag chiar dacă știam că mi-a ucis camarazii. «Noi ne apărăm, nu împușcăm», mi-a spus Gavrilă”.

O altă mostră a spiritului care i-a animat pe luptătorii anticomuniști din munți o găsim într-un mesaj adresat de partizani ostașilor din trupele de armată și securitate stă scris: ,,Către voi, ostași români! Comuniștii și străinii vă trimit să ne ucidem unii pe alții pentru interesele lor. Măi băieți, noi nu tragem în voi! Faceți și voi la fel. Și noi și voi suntem tineri români! Trăiască România liberă, fără comuniști! (Semnat) Armata Națională Română” (sursa: Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol II, pg. 49).

Aceste fapte creștine ne îndreptățesc să spunem că acțiunile luptătorilor din munți s-au înscris întotdeauna în preceptele moralei creștine. Ele sunt o ofrandă adusă de partizanii anticomuniști lui Dumnezeu, spre dăinuirea neamului românesc. Din acest motiv, considerăm că luptătorii din Munții Făgăraș constituie pilde și modele de credință creștină.

Joi, 17 iulie 2025, Curtea Constituțională a României (CCR) judecă contestația Președintelui României față de „Legea Vexler”. Citiți De ce președintele Nicușor Dan are dreptate cu privire la luptătorii anticomuniști. În atenția CCR: INST al Academiei Române: Mișcarea Legionară nu a fost fascistă. 75% din deținuții politici erau legionari