Mihai Toader, un internaut care se află "în război declarat escrocilor", la fel ca și noi, oferă o perspectivă clară asupra unora dintre beneficiile vizibile ale decăderii extremistului antiromân Viktor Orban (din acest punct de vedere similar cu Peter Magyar și 90% spre 99% dintre politicienii unguri), o viziune care ar putea fi mai ușor de înțeles și pentru mancurți infatuați narcisiști onaniști și impotenți politic, civic și profesional care l-au susținut și încă îl susțin cu gura plină pe Orban, alături, de altfel, de "sceleratul" Trump și genocidarul Netanyahu, și pentru escroci și escroci idioți, și pentru securici și securici idioți, și pentru păsărici și păsărici idioate, cât și pentru orbi, cu condiția să primească ajutor măcar de la un împărat din Țara orbilor: 

"Pierderea alegerilor de către Orban poate face dreptate lui Georgescu și românilor care îl susțin...

Bucuria Nicușor-iștilor ar putea fi de scurtă durată. 

Orban al Ungariei nu era doar un lider național, ci și un reper politic pentru cercurile apropiate de Trump. Era un punct de sprijin în interiorul Europei, un model și un aliat.

Prin pierderea lui, nu dispare interesul. Se mută.

Aici apare România.

Nu întâmplător, ci pentru că are toate ingredientele: 

- este una dintre cele mai importante poziții strategice din Est

- are infrastructură militară relevantă

- este în mijlocul unui climat politic tensionat

- există deja nemulțumire publică și neîncredere în actuala conducere obedientă Bruxelles-ului

Și mai este ceva esențial: precedentul...

Cazul Călin Georgescu nu a fost perceput de mulți ca o simplă situație administrativă, ci ca un semnal că jocul democratic poate fi limitat atunci când apar opțiuni incomode. Pentru susținătorii lui, a fost momentul în care s-a rupt încrederea.

De aici începe legătura cu ceea ce vedem acum.

Pentru că, în momentul în care pierzi un aliat politic precum Orban, cauți rapid unde mai există potențial de repoziționare. Iar România este una dintre puținele țări unde există tensiune reală, un electorat deja mobilizat și o figură care a generat reacție puternică. 

În acest context, ideea că atenția externă s-ar putea muta nu pare deloc exagerată.

Nu e vorba despre intervenții directe.

Putem vedea acțiuni de influență pe care unii le vor cataloga în mod alarmist "acțiuni hibride":

- mesaje

- validări

- presiune

- repoziționări subtile

Exact acel tip de mișcare care nu se vede imediat, dar care schimbă direcția în timp.

Sau așa cum a spus Călin Georgescu:

„Este fascinant de-a dreptul ceea ce nu se scrie.” Pe lângă mulți, acest mesaj [despre Alaska, dar nu numai] a trecut ca vântul nevăzut, la fel ca și cel despre vremea înfloririi cireșilor. Mai bine, că în nesabuința lor cine știe ce tâmpenii ar mai fi făcut. 

Acum, exact aici suntem: SUA e obligată de situație să facă dreptate lui Georgescu și milioanelor de români care îl susțin, dar cărora voturile le-au fost anulate.

Momentul din Ungaria creează contextul în care lucrurile se pot schimba mai repede decât credem. Probabil, "unii nici nu vor știi ce i-a măturat"...

Pentru că atunci când o piesă importantă cade, jocul marilor puteri nu se oprește, ci se reconfigurează.

România ar putea deveni următoarea miză. Nu credeți? 

Și nu uitați: în ultimul sondaj, 65% dintre români spun că vor alegeri anticipate. 

Așa începe. De obicei, de la un sondaj nevinovat li s-a tras multora.

Puteți distribui fără frică.

Vă mulțumesc! 

#Trump #CălinGeorgescu #VictorOrban #resetaregeopolitica", încheie autorul opiniei, Mihai Toader.