În perioada interbelică, conferințele publice și cenaclurile literare reprezentau o reală atracție atât pentru intelectuali cât și pentru studenți. Mitropolitul Antonie Plămădeală, student în acea perioadă la teologie, își amintește faptul că în cadrul Mănăstirii Antim se strânseseră câțiva intelectuali care urmăreau să pună bazele unui nou cenaclu. Astfel, pentru puțin timp, prin 1936, sub conducerea Arhimandritului Iuliu Scriban a funcționat în încinta locașului cenaclul „Gând și slovă". Printre participanții constanți ai întâlnirilor se numărau: Paul Sterian, Alexandru Mironescu și Sandu Tudor. În cadrul grupului aveau loc dezbateri literare și teologice. Din păcate, datorită efervescenței politice din acea vreme cenaclul „Gând și slovă" a fost nevoit să-și înceteze activitatea.

Amintesc faptul că Arhimandritul Iuliu Scriban (1878-1949) a fost unul dintre cei mai renumiți teologi ai vremii, care, datorită numeroaselor vizite făcute în străinătate, unde a reprezentat Biserica Ortodoxă Română, la diferite întrunirile religioase, avute loc la Strasbourg, Atena, Cambridge, Stockholm, Praga, a înțeles, din timp, faptul că în laboratoarele marilor puteri occidentale se pregăteau noi schimbări politice și sociale. Pentru a păstra valorile vii ale vieții religioase, sfinția sa, a început să le destăinuie apropiaților câteva idei prin care se urmărea păstrarea culturii religioase în rândul tinerilor. Astfel, pe acest fundat, mai târziu a luat naștere Oastea Domnului, mișcare religioasă pe care sfinția sa a susținut-o în presa vremii. Arhimandritul Iuliu Scriban, s-a individualizat de-a lungul timpului, și prin apărarea drepturilor românilor din zona Moldovei (astăzi Republica Moldova), unde în perioada interbelică a dus o bogată activitate misionară.

Așadar, cenaclul „Gând și slovă", cu toate că nu s-a desfășurat pentru o lungă perioadă de timp a rămas în amintirea Mitropolitului Antonie Plămădeală ca fiind un moment important în consolidarea de mai târziu a Mișcării Rugului Aprins.

Un al doilea cenaclu, care s-a desfășurat, tot pentru scurt timp, în incinta mănăstirii a fost cenaclul „Oarba". Din păcate, nu avem prea multe informații în ceea ce privește activitatea grupului. ÎPS Antonie Plămădeală, în monografia „Rugul Aprins", o amintește dar nu ne oferă detalii. Vlădica punctează, faptul că, cele două cenacluri le putem încadra „printre vectorii principali care au dus la formarea grupului «Rugul Aprins», [...] aspect care nu trebuie ignorat. Aceste activități, premergătoare le înscriem „în preistoria Rugului Aprins".

Mănăstirea Antim, o prelungire a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

Sandu Tudor nu s-a lăsat descurajat în fața celor două încercări și urmărea să înființeze un nou cenaclu, mult mai amplu, la care să participe nume mari din cultura română dar și un auditoriu pe măsură. Având multe relații în spațiul public, încă din 1936 a început să adune în jurul său un număr de specialiști din diferite domenii, căutând în felul acesta să pregătească terenul pentru constituirea unei ample grupări de „renaștere neo-bizantină". Pe această cale, Sandu Tudor dorea să demonstreze că toate ramurile științei pornesc și sunt subordonate principiului divin.

Având o experiență vastă de jurnalist, a împărțit încă de la început cenaclul pe mai multe secțiuni: teologie, literatură, dramaturgie, medicină, fizică, chimie, economie. În felul acesta dorea să atragă atenția unui public cultivat, care, la acea vreme, frecventa întâlnirile de acest gen. Sandu Tudor avea un public țință, mai exact îi avea în vedere în special pe studenți, pe tinerii intelectuali aflați în formare, care ar fi asigurat, în timp, continuitatea acțiunii grupului. Așadar, prin acest amplu plan Sandu Tudor urmărea, de fapt, educarea unei mase mari de oameni, dar cu precădere a tinerilor, în spiritul conservării valorilor naționale, care, dată fiind situația politică internațională, erau profund dezorientați.

Amintim faptul că alături de proiectul lui Sandu Tudor se afla și Mitropolitul Tit Simedrea „care era cea mai cultă față bisericească pe care România o avea la acea dată", din punctul de vedere al Părintelui Adrian Făgețeanu.

Denumirea cenaclului nu a fost aleasă la întâmplare, „Rugul Aprins", fiind o metaforă vetero-testamentară cu puternice conotații legate de desăvârșirea umană în lumina idealurilor creștine. În Vechiul Testament, în „Cartea Exodului", capitolul al III-lea, versetele 2-3, se relatează pe larg episodul rugului care ardea fără consumarea materiei, focul fiind unul nematerial. Moise, aflat pe muntele Horeb (Sinai), pe când păștea turma de oi a socrului său, vede un rug arzând care nu se mistuia. Apropiindu-se, din interiorul acestuia, a auzit vocea Domnului.

Așadar, pornind de la viziunea lui Moise de pe muntele Sinai, la noi în țară, la Mănăstirea Antim, s-a dezvoltat în jurul acestei hierofani o întreagă mișcare de renaștere spirituală în spiritul tradiției bizantine.

Sfântul Părinte Sofian Boghiu, în cartea  „Duhovnici români contemporani", formulează următoarea explicație cu privire la înțelesul teologic al metaforei vetero-testamentare. „Acest rug, în teologia Bisericii noastre Ortodoxe, este simbolul Maicii Domnului, mama Dumnezeului întrupat. Ea a purtat în ființa sa sfântă focul ceresc, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și a rămas nearsă, însă îndumnezeită. Pentru noi, care ne-am ales acest patron sfânt al Mănăstirii Antim, Rugul Aprins este simbolul rugăciunii neîncetate. Cel ce se roagă neîncetat se aseamănă rugului de pe muntele Sinai care ardea și nu se mistuia. Suntem mereu sub focul lui Dumnezeu, această vâlvătaie de lumină și de putere, și cu cât rugăciunea noastră arde mai mult, cu atât devenim mai luminoși și mai aproape de Dumnezeu. Acesta este înțelesul Rugului Aprins."

Astăzi, pe muntele Sinai se află, cea mai veche mănăstire ortodoxă, atestată documentar încă din secolul al VI-lea. La început locașul a avut ca prim hram „Schimbarea la Față", ca mai târziu să primească și hramul „Sfânta Ecaterina", vestită în Imperiul Bizantin pentru inteligența și înțelepciunea sa. Mănăstirea, sub formă de cetate, este un sanctuar plin de simboluri sacre. Aceasta a deținut, până la începutul „Primăverii Arabe", una dintre cele mai vechi biblioteci creștine, care a fost mutată, momentan, spre păstrare, la Cairo. Circa patru mii cinci sute de papirusuri din primele secole s-au găsit în catacombele cetății.

Așadar, atent la detalii, Sandu Tudor a căutat în București un loc învestit cu sacralitate, asemenea Mănăstirii „Sfânta Ecaterina" de pe muntele Sinai, pentru a iniția o mișcare de promovare a valorilor religioase, literare, științifice, ca o contrapondere la materialismul ateu ce începuse și la noi să se întrevadă. Și parcă nicăieri universul cărturăresc cu cel spiritual nu se împleteau mai bine decât în sfântul locaș al Mănăstirii Antim. Așezământul, ctitorit de Sfântul Antim Ivireanul, (o capodoperă a stilului brâncovenesc, ce deține o bibliotecă formată din cărți vechi, unele dintre ele fiind din secolul al XVII-lea,) pare a fi o prelungire, la o scară mai mică, firește, a prestigioasei mănăstiri de pe muntele Sinai.      

„Frăția Zoi", un posibil model pentru Mișcarea Rugului Aprins

La sugestia Mitropolitului Tit Simedrea, Sandu Tudor, în anul 1929, va petrece opt luni în Sfântul Munte Athos, cercetând cu multă atenție practicile religioase, cărțile și obiectele de cult ale sfintelor Mănăstiri. Vizita în „țara monahilor", după cum însuși va mărturisi ulterior într-un număr al revistei „Gândirea", va avea puternice influențe în deciziile sale de mai târziu. Fiind de profesie jurnalist și având numeroși prieteni care cunoșteau mișcările religioase din Grecia, și nu numai, află prin internediul unui prieten de „Frăția Zoi", asupra căruia medită o perioadă de timp.

Amintesc faptul că, În Grecia, în anul 1907 a luat ființă cea mai importantă asociație religioasă misionară laică, cunoscută sub denumirea de „Frăția Zoi". Această grupare acorda o deosebită importanță practicării ascetismului și pietismul de tip biblicist, încercând o catehizare în masă a populației.

În studiul „Omul – animal îndumnezeit", Panayotis Nellas ne oferă câteva informați cu privire la „Asociația Zoi". De-a lungul timpului, frăția ortodoxă și-a mărit numărul de adepți. Astfel, dacă „în anul 1938 ea avea 300 de școli catehetice cu 35.000 de elevi, în 1959 ea deținea 2.216 școli cu 150.000 de elevi". Dar, activitatea frăției nu s-a limitat doar la organizarea de școli catehetice. De-a lungul timpului, a deținut și două revise teologice, „Synoro" și „Synaxi", cea din urmă editându-se până în zilele noastre. Organizația, condusă de teologi și oameni de cultură, a format intelectuali de reputație internațională, printre care îi amintim pe Panayotis Nellas și Christos Yannaras.

Sandu Tudor, în timpul stagiului său petrecut în Grecia, a luat cunoștință despre această importantă asociație religioasă de anvergură națională. Faptul că „Rugul Aprins" va avea, mai târziu, numeroase similitudini cu programul „Frăției Zoi" ne duce cu gândul că mentorul mișcării a urmărit să realizeze la Mănăstirea Antim un centru cultural, asemănător celui deja existent pe teritoriul elen, respectând valorile noastre naționale.