Camelia Suruianu: Părintele ieromonah Adrian Făgețeanu – de la suferință la sfințenie. † 27 septembrie 2011, 15 ani de la trecerea sfinției sale la Domnul
Părintele ieromonah Adrian Făgețeanu (1912-2011), duhovnic și propovăduitor al credinței noastre strămoșești, a trăit în cea mai zbuciumată perioadă prin care Biserica Ortodoxă Română a trecut, rămânând până la sfărșitul vieții un veritabil "soldat al lui Hristos", precum fusese odinioară Sfântul Mucenic Adrian, protectorul său spiritual.
Privind cu atenție viața sfinției sale, vom observa că a petrecut 67 de ani ca părinte monah, trecând prin Mănăstirile Putna, Antim, Căldărușani, Ciorogârla, Govora, Crasna, Lainici, Locurele unde a zidit sufletește câteva mii de fii duhovnicești care și astăzi merg la mormântul său, de la Mănăstirea Lainici, cu flori și tămâie.
Sfinția sa a trecut prin calvarul închisorilor, executând 13 ani de temniță grea. Sorin Preda, în articolul La ceas de Înviere, în sihăstria unui mare duhovnic, publicat, în 2004, în Formula AS, ne prezintă un moment impresionant petrecut în închisoare, ce merită astăzi reamintit, mai ales că la auzul acestei mărturisiri, cu siguranță ne vom gândi mai mult asupra zădărniciei vieții noastre.
„Acolo, în închisoare, prețuiai tot darul lui Dumnezeu. Prețuiai aerul, pe care, într-o celulă suprapopulată, îl căutai câteva secunde, cu rândul, stând cu nasul sub crăpătura ușii. Prețuiai pâinea (două felii prin care întrezăreai lumina soarelui), alături de mierea unei vorbe bune. Eram slabi, dar ne ajutam între noi. Lui Vasile Voiculescu i-am dat din porția mea. Firav și abia ținându-se pe picioare, era pus să ducă niște hârdaie mai mari decât el. Nu putea să le ridice și atunci gardienii îl pedepseau tăindu-i rația de mâncare… În închisoare, aveai nevoie de hrană, dar, mai presus de toate, de cuvântul lui Dumnezeu. Prin El ne-am arătat puterea. Îmi amintesc că la Aiud îmi făcusem un calendar pe degete, după metoda Gauss. Am calculat data Paștelui și mi-am dat seama că era exact în acea noapte. Fără să mă mai gândesc la urmări, am început să strig: «Hristos a Înviat!» Și imediat din toate celulele a început să răzbată spre cer cântarea cea minunată: «Hristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!» Răsuna Aiudul de chemarea speranței, de strigătul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau că am început o revoltă. Alergau nebunește prin curte și trăgeau focuri de avertisment, dădeau telefoane și cereau întăriri. Erau speriați de glasurile noastre reunite, de forța spirituală a credinței, pe care nicio fereastră zăbrelită nu o poate opri.”
Rememorând frământările din anii 1945-1955, în volumul Viața mea, mărturia mea, sfinția sa puncteasă un aspect care a trecut oarecum neobservat. Gândindu-se la acele timpuri punctează faptul că: „Dacă mănăstirile s-ar fi unit atunci, s-ar fi format o rezistență imposibil de anihilat datorită numărului mare de viețuitori și evlaviei populare care le susțineau.”
Aceasta era și dorința Mitropolitului Tit Simedrea, pe care Părintele Adrian Făgețeanu îl considera „cea mai cultă față bisericească pe care România o avea în acea vreme”.
Din păcate, această lucrare duhovnicească, care era și dorința părintelui Daniil Sandu Tudor, nu a fost posibilă datorită instalării partidului comunist, care, în câțiva ani, de prigoană și arestări, a distrus viața monahală din țară.
În pofida tuturor greutăților, Părintele Adrian a ales să-și ducă crucea cu demnitate și răbdare. Cunoscându-l încă din copilărie, vă pot mărturisi, că iubea familia tradițională, copiii și bătrânii care trăiau aproape de duhovnicii noștri de prin mănăstiri. Aprecia spovedania curată și sinceră, a omului care, din tot sufletul recunoștea în fața lui Dumnezeu că a căzut, dar, vrea să se mântuie.
Cu toate că Părintele Adrian suferea trupește, mintea sa ageră și-a păstrat-o până la sfârșitul vieții.
Într-un interviu acordat revistei Lumea monahilor, pe 5 noiembrie 2007, ne face o mărturisire de credință, care ascunde o durere adâncă, mesaj asupra căruia ar fi bine să medităm. „Noi, românii, avem o virtute nativă de a putea înțelege ușor Adevărul, dar avem și cel mai mare defect pe care poate să-l aibă un neam sau omenirea: dezbinarea. Eu am studiat, cam mult, pe Herodot și pe stoicii antici, și ei spuneau că dacii, geții, dacă ar fi fost uniți, niciun împărat roman, nici Alexandru Macedon, nici orice alt împărat din lume, n-ar fi putut să-i biruiască. Asta-i cea mai bună dovadă că suntem descendenții lor, suntem dezbinați. Nu ne putem uni, noi, românii, nici în credință, nici în alte idei care ar putea să rodească.”
Așadar, să luăm aminte! Astăzi, când se implinesc 14 ani de la trecerea sa la Domnul, ar fi bine să renunțăm la dezbinare și să facem loc virtuților adevărate ale poporului român. „Roagă-te, muncește și desăvârșește-te într-un domeniu în care poți excela”, după cum le spunea Părintele Daniil Sandu Tudor ucenicilor săi.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Energicul jurnalist Ion Motea scrie și la ActiveNews: S-a găsit aparatură automată și stick-uri la Cristela Georgescu! Dar din ce trăiește Călin Georgescu?
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Adrian Făgețeanu (preot)
Locații: Mănăstirea Antim
Subiecte: Sfinții închisorilor
Organizații: Mănăstirea Antim
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)