Paul Sterian s-a nǎscut în ziua de 1 mai 1904, în familia doctorului Eraclie Sterian. Locuia în centrul Capitalei, într-o casă boierească aflată la poalele dealului Patriarhiei. Doctorul era fiul ofițerului Dimitrie Sterian, „participant la războiul de la 1877, alături de soția sa, Maria, aceasta în calitate de soră de caritate." Pe linie maternă, familia nu era atât de vizibilă în protipendada bucureșteană. Alexandrina Gulimănescu, viitoarea soție a doctorului Eraclie Sterian, era fiica unui florar piteștean. Cu toate acestea, conform tradiției, familia Gulimănescu i-a oferit Alexandrinei o dotă rezonabilă.  

 

Paul Sterian a moștenit talentul literar de la tatăl său. De-a lungul carierei sale, Eraclie Sterian a publicat numeroase articole dedicate tuberculozei, tifosului și bolilor cu transmitere sexuală. Între anii 1916-1918 a participat, în calitate de medic, la Primul Război Mondial, obținând gradul de colonel. Dezgustat de situația politicǎ din țară, Eraclie Sterian a devenit simpatizant al socialiștilor francezi. La acea vreme, înalta clasă socială trǎia parcǎ în afara timpului. În urma Primului Război Mondial burghezia se îmbogățise rapid, concurând cu marile familii europene. Exportul de grâne, plătite în aur, vândute Marii Britanii alături de comerțul ilegal cu armament, pus la cale de politicienii români în perioada de neutralitate a țării noastre, au fost pilonii principali care au dus la introducerea României în jocul marilor puteri occidentale.  

 

În pofida faptului că populația se afla în pragul pauperizării, burghezia continua să-și ducă viața în huzur și cheltuieli inutile. Dacă în lumea occidentală înalta clasă socială punea accentul pe agonisire, asigurând pe termen lung bunăstarea familiei, burghezia din spațiul românesc căuta să epateze prin somptuozitatea afișată, cheltuielile inutile fiind practic o modă a vremii. În acest context, marii moșieri s-au îndepărtat simțitor de pătura de jos. Parvenitismul burgheziei a fost cel care a trezit în rândul intelectualilor numeroase nemulțumiri și revolte. O mare parte din elita româneascǎ, fie cǎ vorbim de medici, profesori sau ziariști, sufocatǎ de partidele istorice, erau în căutarea unor noi mișcări politice, care să echilibreze oarecum clasele sociale și să aducă o schimbare pozitivǎ în nomenclatura statului.   

De la bunica sa Paul Sterian a învățat tradițiile și practicile religioase. Copil fiind, o însoțea pe la toate bisericile capitalei. Ea a fost și cea care i-a dăruit Viețile sfinților și Omiliile Sfinților Părinți, cărți care au devenit lectura sa preferată. Mai târziu, rodul acestei educații creștine i-a influențat vǎdit operele literare. 

Cursurile primare le-a frecventat la „Școala de aplicații a societății pentru învățătura poporului român" (1910-1917) și cele secundare la Liceul „Gheorghe Lazăr" (1918-1921). În clasa a noua l-a cunoscut pe Mircea Vulcănescu, coleg de liceu, cu care avea să se împrietenească. La un concurs de creație literară, cei doi tineri, în echipǎ, au câștigat premiul întâi. Astfel, a început o prietenie pe viață. 

 

Conștientizând că România, aflată în pragul pauperizării, va avea nevoie de buni economiști care să îndrepte stricăciunile Primului Război Mondial, cei doi prieteni s-au înscris la Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universitǎții București. Paul Sterian, dornic de a dobândi cât mai multe cunoștințe, a frecventat concomitent și cursurile Facultăților de Filozofie și Drept.   

 

Un moment important al biografiei sale spirituale este acela în care Paul Sterian a găsit la un anticariat opera completă a Sfântului Ioan Hrisostom, Patriarhul Constantinopolului. În scurt timp, după cum ne povestește Ileana Mironescu, textele sfântului părinte „devin lectura preferată a celor doi prieteni. Astfel, au luat contact cu cel mai amplu comentariu al textelor biblice din ortodoxie. Cel care i-a ajutat să interpreteze corect scrierile Sfântului Ioan Hrisostom a fost profesorul de filozofie, Nae Ionescu. Convins fiind de capacitatea deosebită a lui Paul Sterian de a le pătrunde esența, îi propune să susțină în cadrul cursului său universitar trei prelegeri dedicate concepției misticului asupra economiei. Prezentarea a fost o reușită, Paul Sterian expunând cu multă ușurință doctrina Sfântului Părinte în fața studenților." Cu ocazia unei reuniuni familiale, rememorând acele vremuri, le-a amintit celor prezenți că „însuși Sfântul Părinte precizează într-o predică faptul că și-a scris cărțile sub directa dictare a apostolului Pavel, și el, Paul Sterian, credea că Ioan Hrisostom, recunoscător față de sfântul Pavel, îi ajută sǎ-i înțeleagǎ scrierile pe toți cei care îi poartǎ numele."

 

Debutul său literar se produce relativ devreme, mai exact în toamna anului 1918, în revista „Biblioteca copiilor și a tinerimei", cu Minunata călătorie a istețului Ionică. În 1923 și-a început colaborarea cu „Buletinul Asociației Studenților Creștini". Vreme de cinci ani, în această publicație a semnat poeme, articole și câteva monografii dedicate părinților răsăriteni. 

 

 

În anul 1926 a obținut titlul de doctor în Drept Public, cu lucrarea Drepturile de autor, la Universitatea București. Alături de soția sa, pictorița Margareta Sterian, între anii 1926-1929, și-a continuat studiile la Paris. A obținut încă două titluri de doctor la Universitatea Sorbona, unul în Drept și altul în Științe economice, cu teza La Roumanie et la réparation des dommages de guerre.  

 

Întors în țară, în anul 1929, începe să colaboreze cu revistele „Gândirea", „Convorbiri literare", „Floarea de foc" și „Credința". Apreciat de Nae Ionescu, a publicat în „Cuvântul", ziar aflat sub conducerea sa, versuri, reportaje, cronici literare, articole filozofice și religioase, precum și numeroase analize economice. 

Între anii 1929-1930 a lucrat în cadrul Ministerului Muncii. În 1931 a fost numit director general al „Oficiului universitar de ajutorare a studenților", calitate care avea să îl ajute să devină, în 1932, membru al „Insitutului de Cooperare Intelectuală și Internațională de pe lângă Liga Națiunilor". După despărțirea de pictorița Margareta Sterian, s-a căsătorit cu actrița Alexandrina (Sanda) Dorobanțu, căreia îi va dedica volumul de versuri Arta iubirii.

Alături de Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Mircea Vulcănescu (căruia îi botezase între timp fiica, pe Vivi), Paul Sterian, a luat parte la întemeierea grupării „Criterion". În cadrul asociației, a susținut o serie de conferințe publice, printre care amintim: Acțiune și contemplație, Poezia română actuală, ambele susținute în anul 1932. În 1933, a obținut un nou doctorat, de data aceasta în sociologie, la Universitatea București, cu lucrarea: Elemente de metodologie politică. 

Sub influența lui Sandu Tudor, care publicase, în „Gândirea" un acatist dedicat protectorului Capitalei, Sfântul Dumitru Basarabov, în 1927, Paul Sterian a scris și el, în 1931, un poem bizantin asemănător, dedicat Sfintei Cuvioase Paraschiva Acatist, protectoarea Moldovei. În ordine cronologică, a publicat următoarele volume poetice: Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932), Poeme arabe. Versuri din O mie de nopți și una (1933) și romanul Prințesa Dactilo (1932), semnat cu pseudonimul Allan Lee. Lucrează și la Fata Morgana, roman din care a publicat, în „Cuvântul", câteva fragmente, dar pe care nu a reușit să îl încheie. 

Invitat la radio de Vasile Voiculescu în cadrul câtorva emisiuni culturale, i-a prezentat, pentru prima oară la noi în țară, pe renumiții gânditorii occidentali: Léon Bloy, Jacques Maritain și Paul Tillich. Acestora le-a dedicat multiple comentarii, demonstrând atât moderatorului, cât și publicului, cǎ era un bun cunoscător al noilor direcții culturale ale vremii. 

 

În cadrul emisiunilor radio a atras atenția și asupra importanței deosebite pe care o are fondul lexical vechi în spațiul lingvistic românesc. În opinia sa, spre revigorarea specificului nostru național, era absolut necesară reintroducerea în limbajul uzual a fondul vechi lexical, utilizat conform tradiției doar în limbajul eclezial. Ca dovadă, în volumele poetice Pregătiri pentru călătoria din urmă și Sfintei Cuvioase Paraschiva Acatist, scriitorul a folosit un număr impresionant de arhaisme și regionalisme ieșite astăzi din uz. De asemenea, topica utilizată poartă cititorul pe vremea cronicarilor, Paul Sterian reușind să realizeze un colaj bine susținut între limba română de astăzi și cea a vechilor cazanii.   

 

Începând cu anul 1930, Sterian și-a canalizat întreaga energie spre ridicarea  economică a țării. Astfel, a redactat o serie de articole, în care a atras atenția economiștilor asupra pericolului iminent al inflației. De asemenea, a preconizat extinderea, și la noi în țară, a crizei economice, din cauza creșterii spectaculoase de bunuri de consum de pe teritoriul Americii. Opiniile sale le găsim în articolele: Simptomele crizelor economice (1930), Variațiile ciclice ale producției românești (1930), Previziunea prețurilor și recoltelor în România (1931), Idealul panromânesc și dezvoltarea economică a țării (1938). 

 

Pentru o scurtǎ perioadǎ de timp a ocupat funcția de referent la Oficiul de Studii în cadrul Ministerului de Finanțe. În 1937 a fost numit Administrator al pavilionului românesc, la Expoziția Universală de la Paris. După revenirea în țară, a fost detașat la Ministerul de Externe, fiind numit diplomat pe teritoriul Americii. În această calitate, a ocupat funcția de consilier economic al delegației române din Washington (1938). După un an a fost numit șef al delegației române din New York. Mai târziu, în timpul războiului, a îndeplinit diferite atribuții, inclusiv pe cea de secretar general în Ministerele Economiei Naționale (1940-1941), de Finanțe (1942) și de Externe (1944). 

 

În anul 1941, Mircea Vulcănescu, fiind numit Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe, a solicitat Guvernului să îl numească adjunct al său. Cei doi specialiști ar fi contribuit, poate, substanțial la redresarea economică a țării dacă nu ar fi intervenit cu intrigi G. Călinescu. În urmă cu ceva vreme, Paul Sterian semnase un articol oarecum ironic la adresa criticului literar. Deși trecuse o perioadă de timp, G. Călinescu nu a uitat ofensa adusă și în Istoria literaturii române, publicată în 1941, a susținut că nu era botezat, deși scria poezie religioasă. Afirmația iresponsabilă, în contextul legislativ al vremii, a dus la destituirea sa din funcție. Consecințele ar fi putut fi și mai grave dacă Paul Sterian nu ar fi prezentat public certificatul său de botez; alături de alte documente vechi, de-a lungul câtorva generații, cu privire la etnia familiei sale. Pentru a înlătura suspiciunea, l-a dat în judecată pe G. Călinescu, acuzându-l de calomnie nefondată. Procesul s-a întins pe o perioadǎ lungǎ de timp, timp în care, cu multă greutate, a reușit să ocupe funcția de expert financiar. După cum era de așteptat, Paul Sterian a câștigat procesul, obținând reabilitarea sa publică. Pentru că G. Călinescu se bucura de protecția statului nu a fost sancționat pentru calomnia adusă și nici nu și-a cerut scuze. 

Relația lui Paul Sterian cu mentorul grupului Rugul Aprins, Sandu Tudor, s-a consolidat în timp datorită preocupărilor comune (literare, jurnalistice, spirituale). O vreme a scris și în paginile publicațiilor sale, „Floarea de foc" și „Credința". 

Prin intermediul lui Anton Dumitriu, veritabilul logician român, l-a cunoscut pe fratele Andrei Scrima. Acesta l-a evocat în volumul memorialistic Timpul Rugului Aprins, recunoscându-i pe deplin meritele. „Paul Sterian, unul dintre reprezentanții generației anilor ’30, era cunoscut în societate nu numai ca om de cultură, ci mai ales ca mare tehnocrat."

 

În 1943, îl însoțește pe Sandu Tudor la simpozionul organizat de Mitropolitul Tit Simedrea, la Cernăuți. În cadrul reuniunii a susținut comunicarea Cei șapte tineri din Efes și dovezile Învierii. Textul era o prelucrare mai veche, după piesa Coconii din Efes, compusă de autor cu câțiva ani în urmă. Cu privire la acest text, iată ce ne spune Ileana Mironescu: „Drama a fost scrisă, inițial, în limba engleză, în perioada când ocupa funcția de consilier economic al delegației române din Washington, la cererea unui regizor american. Acesta dorea un scenariu inteligent, inspirat de istoria primelor secole creștine. Piesa a fost scrisă exact cum i s-a cerut în spirit bizantin. Din păcate proiectul realizării scenice a căzut, datorită reîntoarcerii sale în țară ca urmare a extinderii celui de-Al Doilea Război Mondial." 

 

Mai târziu, între anii 1945-1948, sub egida Rugului Aprins, a frecventat conferințele organizate la Mănăstirea Antim. Paul Sterian a prezentat în cadrul întrunirilor numeroase poeme și eseuri religioase. Două dintre acestea au rămas în memoria auditoriului; este vorba de Războiul nevăzut al lui Paisie cel Mare și Sfânta muceniță Anastasia izbăvitoarea de otravă. Poemul Războiul nevăzut al lui Paisie cel Mare nuanțează, cu ajutorul unor imagini alegorice, un război nevăzut în care se luptă două ideologii, una atee și alta creștină. Cea de-a doua lucrare, Sfânta muceniță Anastasia izbăvitoarea de otravă, reflectă aceeași temă, tot cu ajutorul unor imagini alegorice, dar de data aceasta mult mai expresive. Paul Sterian, fiind un cunoscător al scenei politice internaționale, ajutându-se de câteva aspecte din viața sfintei Anastasia, într-un mod camuflat, atrăgea atenția publicului asupra pericolului comunist, perceput asemenea unei otrăviri a populației, ce începuse să se întrevadă și la noi.

Mihai Rădulescu, student la Filologie, împreună cu colegii săi, venea adeseori la Antim. Într-un articol, rememorând acea perioadǎ, a amintit și el de cele douǎ prelegeri. Din punctul său de vedere, eruditul economist a căutat, printr-un mesaj oarecum criptat, să arate fațetele nevăzute ale comunismului, înainte ca opresiunea să se manifeste. „Nu pot uita – ne spune Mihai Rădulescu - adâncimea analizei psihologice, în care a înfățișat Viața Sfintei Mucenice Anastasia Fecioara, izbăvitoarea de otravă, pe care Biserica noastră o serbeazǎ la 22 decembrie." Îndepărtarea populației de valorile spirituale era percepută de Paul Sterian precum o „otrăvire" a sufletului. Ca acest pericol din viața semenilor săi să fie înlăturat, scriitorul făcea apel la Sfânta Anastasia, „izbăvitoarea de otravă". În tradiția creștină se spune că această mucenică, ale căror moaște se găsesc astăzi în Grecia, a făcut multe minuni de-a lungul secolelor cu cei care în mod accidental se otrăveau cu diferite substanțe sau plante, salvându-i de la moarte. În limba slavonǎ, Anastasia se tâlcuiește Înviere. Prin urmare, Paul Sterian cu ajutorul aceastei cuvioase, a cǎutat sǎ întreținǎ vie flacǎra speranței într-o înviere sufleteascǎ. Scriitorul a prezentat și alte lucrări din creația sa, „cucerind de fiecare dată asistența cu revelațiile sale patristice", după cum notează părintele Vasile Vasilachi, starețul de atunci al Mănăstirii Antim.

 

În cadrul asociației, alături de Sandu Tudor și Alexandru Mironescu, a susținut financiar numeroase activități culturale, dintre care amintim douǎ concursuri, unul de pictură bisericească și altul de compoziție muzicală. 

Pe lângă pregătirea riguroasă din punct de vedere profesional, „acest om extrem de instruit în multe și diferite domenii" a găsit răgazul să studieze „pictura și gravura cu pictorul Panait Ioanid și ani de-a rândul a pictat o icoană a Sfântului Ioan Hrisostom, căreia, conform tradiției, i-a fixat locul deasupra ușii de intrare în locuința sa. Mai mult, la Mănăstirea Antim i s-a amenajat și un atelier de gravură. Învățase și vioara și a continuat să cânte până la sfârșitul vieții. Iubea muzica și o cunoștea ca un profesionist. Această înclinație l-a făcut să se apropie de mulți muzicieni. Printre prietenii săi se aflau compozitorii: Paul Constantinescu, Aurel Stroe, Ștefan Zorzor, violonistul Mihail Constantinescu, pianiștii Ion Filionescu, Nicolae Rădulescu și mulți alții. Strânsese în jurul său o mulțime de tineri, dar și vârstnici, pasionați de lumea credinței, a armoniei și a frumosului. În casa lui veneau destul de frecvent și preoți, și economiști, și sociologi".  

Spuneam că Paul Sterian era un om generos. Îi făcea plăcere să sponsorizeze diferite activități culturale. Fapt pentru care părintele Vasile Vasilache, starețul de pe atunci al mǎnǎstirii, îl considera „un mare mecena". În ciuda programului de lucru încărcat, în 1942, a publicat volumul de versuri Mănăstiri bucureștene, însoțit de șaizeci de heliogravuri proprii. 

 

Odată cu venirea partidului comunist la putere destinul lui Paul Sterian avea să cunoască o ruptură dramatică, de la statutul de elită culturală trece prin prigoana regimului comunist. Cu toate că nu și-a manifestat adeziunea față de niciun partid politic, în 1944, a fost eliminat din guvern și din spațiul public. Între anii 1945-1947 a ocupat funcția de director al societății Textila română. În urma noilor schimbări politice survenite în anul 1948, a fost destituit și din această funcție. Considerat burghez de către autorități, cu greu a reușit să obțină un loc disponibil în câmpul muncii. Astfel, rând pe rând, avea să ocupe următoarele slujbe: muncitor zilier (1948), contabil (1950), inspector de credite la Tecuci (1951), contabil la București (1953), apoi la Balotești (1954) ca în cele din urmă să ajungă vânzător la Aprozar (1956-1958). 

 

Din cauza frecventării grupului Rugul Aprins, Paul Sterian a fost arestat în 1958 și inclus în „lotul Alexandru Teodorescu și alții..." Va trece, asemenea camarazilor, prin iureșul anchetelor, pentru ca, în 1963 să fie eliberat. Aflat efectiv în pragul pauperizării, întreaga avere fiindu-i confiscată odatǎ cu arestarea, Paul Sterian s-a confruntat din nou cu vechiul obstacol, imposibilitatea de a ocupa un loc de muncă. Stigmatul de „fost deținut politic" nu-i putea aduce decât un destin frânt.

 

După ce a ieșit din închisoare, ne povestește Ileana Mironescu, mergea zilnic pe la marile întreprinderi și instituții în căutarea unui loc de muncă. Nu se sfia să întrebe personalul dacă într-un departament mai era cumva nevoie de un muncitor. Aceste peregrinări nu erau doar obositoare pentru un om de peste șaizeci de ani, ci îi provocau, pe lângǎ o profundǎ neliniște sufleteascǎ, și o descumpănire în fața vicisitudinilor vieții.  

În anul 1963, a lucrat vreme de câteva luni la Uniunea Compozitorilor, în cadrul departamentului Relații Externe. Disponibilizat și de data aceasta, pe motiv că stigmatul de „fost deținut politic" atârna greu la dosar, Paul Sterian a rămas din nou pe drumuri. Cu toate acestea, între anii 1964-1969, a reușit să ocupe funcția de statistician la Institutul de Geriatrie. Circumstanțele care au dus la angajarea sa în cadrul institutului le considera „semne divine". Iată ce ne povestește Ileana Mironescu. Intrând, într-una din zile, timid în „biroul instituției la care depusese în prealabil o cerere de angajare, emoționat că încă o dată trebuia să-și facă autobiografia și să-și prezinte «dosarul de fost deținut politic», a desfăcut în grabă mapa sa cu acte, din care a căzut pe biroul funcționarului o iconiță a Maicii Domnului, pe care o avea de pe vremea copilǎriei, de la bunica sa. Funcționarul, enervându-se dintr-o dată, a exclamat pe un ton de reproș: «Așa, umbli cu icoane? Bun, să vedem dosarul. Poți pleca.» După această scurtă întrevedere, epuizat s-a întors acasă. Sanda, soția sa, l-a primit cu o bucurie nespusă, spunându-i că primise un apel telefonic care o anunțase că era angajat și trebuia să se prezinte a doua zi la instituția la care abia fusese.

 

Pentru Paul Sterian era un miracol divin și o certitudine că mai existau oameni adevărați." 

După 1966, când are loc reabilitarea sa literarǎ, în „Luceafărul" și „Viața românească" au început să i se publice, din când în când, câteva eseuri. După moartea soției, a trăit până la sfârșitul vieții modest, într-o garsonieră, în cartierul Colentina. Treptat, din cauza conjuncturii sociale, s-a retras în lumea cărților, dedicându-se, după 1970, întru totul studiului și introspecției. În urma demersurilor întreprinse de Zaharia Stancu, a obținut o pensie modestă din partea Uniunii Scriitorilor. 

 

Rememorând acele timpuri, Ileana Mironescu, nu uită în studiul dedicat să noteze și faptul că: „Paul Sterian a scris și s-a rugat până în ceasul morții, survenită în ziua de 16 septembrie 1984. Moartea nu l-a înfricoșat niciodată. Adesea spunea că în viața noastră creștinească știm și simțim că gândirea religioasă și mai ales rugăciunea fac anticipări luminoase ale existenței de dincolo de moarte și că însăși starea noastră terestră de creștini autentici este orientată spre trăirea în duh, căci corpul este doar un vas trecător al acestuia." 

 

Deși Paul Sterian nu a avut copii, toată viața i-a plăcut să dăruiască, suplinind această lipsă printr-un altruism demn de admirat. Din păcate, cea mai mare parte a operei sale a rǎmas rǎsfiratǎ în revistele vremii. Sistematizarea acesteia, în condițiile în care, între anii 1944-1955, bibliotecile au fost rând pe rând epurate, reprezintǎ și astăzi o provocare. Cu toate acestea, Paul Sterian rămâne în atenția noastră prin câteva opere deosebit de valoroase, care îi scot în evidențǎ talentul de prozator, poet, eseist și sociolog. Paul Sterian a fost îngropat în cimitirul Străulești – 2, alături de Sanda, soția sa, sub o frumoasă troiță de lemn, „concepută de el și sculptată de prietenul său, artistul Mac Constantinescu".   

 

În anul 1996, la solicitarea Pǎrintelui Adrian Fǎgețeanu, a fost redeschis dosarul „Alexandru Teodorescu și alții". În urma judecării recursului în anulare, introdus de Procuratura Generală la Curtea Supremă de Justiție, toți membrii Rugului Aprins, în numǎr de șaisprezece, considerați în anul 1958 „dușmani mistici ai poporului", au fost achitați. 

Destinul lui Paul Sterian nu s-a frânt în clipa în care a fost scos din viața publică, nici atunci când a fost coborât, pe rând, din demnitățile pe care le merita, până la umilința unor slujbe de supraviețuire. Frângerea adevărată nu a fost vizibilă, ci impusă tăcut, de societatea care nu mai avea nevoie de oameni ca el.

Și totuși, în această cădere, nu s-a pierdut. A rămas un spirit lucid, cu aceeași conștiință vie, aceeași verticalitate care nu a putut fi confiscată nici de regimul comunist și nici de timp. A fost marginalizat, dar nu redus la tăcere. A fost învins social, dar nu în interiorul ființei sale. Într-o epocă în care valorile erau răsturnate, Paul Sterian a trăit drama unei generații întregi: aceea de a fi pregătit intelectual și moral pentru o lume care nu mai avea nevoie de el. Astăzi, privind înapoi, nu ne rămâne doar imaginea unui intelectual polivalent, ci a unui destin care nu s-a frânt atunci când istoria și-a pierdut măsura. Din această perspectivă, destinul său nu stă în ceea ce a pierdut, ci în ceea ce a reușit să păstreze, chiar și atunci când totul i-a fost luat.