Când ne întâlnim în beznă

Avem o perioadă de oarecare tăcere – nu liniște, tăcere – în care, pe fondul valului de noi vaccinări din constrângere, „rasa superioară” a intrat într-o logică a expectativei vigilente.
Ne numără, ne analizează, așteaptă să vadă câți cedăm, câți mai rămânem în picioare.
Întreabă mai rar dacă ne-am vaccinat sau dacă avem de gând, ne trimite doar statistici de groază și "cazuri” anonime de morți de Covid nevaccinați.
Rezervorul celor slabi, care cedează sub presiune, pare să se golească destul de repede.
Odată cu epuizarea resursei umane dispuse să îngroașe rândurile subiecților experimentelor sinistre, se va relua, probabil mult mai agresiv decât înainte, demersul de separare pe rase de rang diferit.
Peste acest vârf al polarizării ireconciliabile se va suprapune însă o sărăcie cum puțini au resorturile să-și imagineze, o sărăcie pusă cu mâna de aceiași indivizi care ne-au adus și dictatura sanitară, și în același scop.
Din acel punct vom fi practic din nou toți o apă și un pământ, cu certificate sau fără ele, pentru că neputința nu scanează coduri QR, operează de-a valma, fără distincție.
Cu toate acestea, să țineți minte toată viața, suferința ne aduce împreună, dar nu ne face la fel.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)