Este perfect legitim a-l sărbători pe Mihai Eminescu, și în Ziua Culturii Naționale, în chiar miezul lunii lui Gerar. Însă a persista în debitarea de susțineri false cu referire la supremul nostru poet este de neiertat.

Între acestea, este aserțiunea că ar fi venit pe lume în 15 ianuarie 1850 cel de al șaptelea prunc al familiei alcătuite din Gheorghe Eminovici, cu baștina în linie paternă în Banat (la Oravița, unde adolescentul care fericit debutase deja ca poet ținuse a ajunge, în frumoasa sală a teatrului cu acustică uluitoare, iar el fiind sufler și figurant în trupa lui Mihail Pascaly, în 1868), și din Raluca Iurașcu, originară din Joldești, în Moldova de Sus

Vina principală este a genialului George Călinescu, care rămâne cel mai important eminescolog român, dar se contrazice flagrant pe tema datei nașterii Românului Absolut, în monografia VIAȚA LUI MIHAI EMINESCU, a cărei ediție princeps a fost editată în 1932, când încă trăiau oameni care-l cunoscuseră pe genialul poet și jurnalist, născut în Botoșani, nicidecum în Ipotești, cum preț de peste un secol s-a rostogolit public susținerea.

După ce George Călinescu admite că a socoti 15 ianuarie ca moment al nașterii lui Mihai Eminescu nu este adevărat, totuși, conchide aberant că trebuie luată ca fiind corectă ziua specificată în certificatul de botez, redactat în 21 ianuarie 1850. Când micuțul avea deja o lună de viață, nu șase zile... Halal coerență, însă mai greșesc, chiar și oamenii geniali!

Dar este o culme a absurdului a-l contrazice pe însuși Mihai Eminescu, pe tema aceasta de importanță decisivă pentru orice om. Știa chiar de la părinții lui că se ivise pe lume, în 20 decembrie 1849, de Sf. Ignat. Fratele cel mic al poetului, ofițerul Matei Eminescu (1856 -1929), păstra cu emoție PSALTIREA părintelui lor, în care căminarul Gheorghe Eminovici notase data și ora nașterii tuturor celor 11 copii ai familiei, din care Ruxandra (născută  în 1845) și ultimul venit pe lume Vasile, ce văzuse lumina zilei după Matei, muriseră fiind foarte mici. Matei îi scrisese despre Psaltire magistratului Corneliu Botez din Botoșani, în anul 1919, chiar având-o în fața sa, cum mărturisea severul militar.

Afirmația lui George Călinescu precum că acea carte de rugăciuni nu fusese văzută de nimeni este un neadevăr regretabil. Înclusiv Aglae (1852-1900), sora lor, o văzuse, la fel ca ceilalți frați și Harieta. Încă există speranța ca bătrâna carte de rugăciuni să fie regăsită într-o arhivă sau în vreo uitată bibliotecă privată poate din Bistrița, unde Matei își trăise cei din urmă patru ani de existență împreună cu ultima lui soție (a treia) care era ardeleancă.

La orele patru și cincisprezece minute evropenești, în 20 decembrie 1859, venise pe lume acela care urma să devină geniul suprem al neamului românesc. Așa notase tatăl pruncului. La Cernăuți, este specificată data de 14 decembrie 1859 ca dată a nașterii elevului Mihail Eminovici. O scuzabilă eroare omenească aceasta.

Mihai Eminescu scrisese, cu exactitate, în registrul de onoare al Asociației JUNIMEA că el se născuse în Botoșani, în 20 decembrie 1849, împrejurare despre care vorbise, în repetate rânduri și confirmată de Titu Maiorescu, de cofondatorul asociației junimistul Iacob Negruzzi (unul din fiii excelentului prozator Costache Negruzzi), de importanți eminescologi.

Nicolae Georgescu, eminescolog de seamă în viață, a studiat cu acribie în arhive și a publicat în 1989, în săptămânalul de cultură LUCEAFĂRUL, că iarna 1849-1850 fusese deosebit de grea, iar Eminoviceștii se aflau în Botoșani. Troienele enorme urmate de ger năpraznic, îi determinaseră pe părinți să nu-l scoată din casă pe copilaș decât în 21 ianuarie 1850, când fusese botezat în biserica Uspenia, aflată nu departe de casa lor.

La insistențele preotului econom Ioan Stamate, familia acceptase ca în certificatul de botez al micuțului să fie trecută ziua de 15 ianuarie ca dată a nașterii, spre a-l feri pe respectatul slujitor al bisericii de sancționarea de către ierarhul său, care ceruse cu strășnicie ca toți copiii să fie botezați la puține zile după venirea acestora pe lume, întrucât mortalitatea infantilă era extrem de ridicată, în epocă. Soții Eminovici erau temători, o pierduseră deja pe adorata fetiță avută înainte de băiatul născut în apropierea Crăciunului din 1849, descendent ce urma să includă amprenta geniului său în creații poetice de imensă splendoare și într-o masivă și înalt valoroasă operă jurnalistică.

Regretabil rămâne că, și în acest an, ieri, au fost debitate o mulțime de poncife, de aserțiuni false despre Poetul nepereche. Ce trist și primejdios este a nu citi mult, neapărat temeinic lămuritor măcar despre Omul deplin al culturii românești, cum l-a considerat pe bună dreptate Constantin Noica!

_______

*  Să nu contenim a-i purta recunoștință chinuitului gânditor Petre Țuțea, inclusiv pentru această antonomazie ce îl definește atotcuprinzător pe Mihai Eminescu.