Cărticica de rugăciuni de la moaște

Fiecare pelerin a primit câte o cărticică de rugăciuni. Mi se pare o dovadă de grijă și iubire. Au fost în jur de 14 000 de pelerini, zice presa neprietenă, așa că faceți și voi un calcul.
Cei răi zice-vor desigur un răutăcism, că ar fi banii noștri, inclusiv ai lor, și că oricum nu dau „de la ei”. Întrebarea e, chiar și așa, de ce s-ar mai osteni?! O cărticica de rugăciuni e un misionariat delicat.
„Vecinul” meu de pelerinaj nu avea acasă una, după cum mi-a spus, după ce a scos-o din plic pe cea primită în dar și a deschis-o. Era un domn serios, cam la 60 de ani. Zice:
„Poate citesc din ea, cândva, seara.” Eu, cață, zic doct „și dimineața”.
„Și dimineața”, zice el îngăduitor.
Poate că va citi, poate nu, poate o va da altcuiva. Cert este că rugăciunea e trimisă în lume, Cuvântul lucrează, e activ, e prezent, e viu, e în misiune, „pe treaba lui”.
E amuzant cum venea lumea dinspre Patriarhie căutând sfârșitul cozii, și-și întindeau oamenii gâtul de bărzoi să vadă unde se termină coada, unde se pot așeză și ei. Dă-i cu o stradă, și încă o stradă, gâtul e din ce în ce mai lung... Nimeni nu cedează.
Din mașinile oprite la semafoare, mașinile care au și ele pelerinajul lor, răzbate când o muzică duios orientală, când un Cheloo. Mă amuză gândul că participă și el la pelerinaj, evident împotriva voinței lui, doar așa, eliberat din difuzoare. Cine știe, poate cândva va fi altfel, s-au mai văzut cazuri.
O familie bine așezată într-o mașină bine cotată discută despre „ce-i mâna pe ei in luptă, ce-au voit acel apus”. Totul pleacă de la întrebarea copilului „de ce stau oamenii ăia la coadă noaptea și de ce au flori”.
Zâmbesc pe sub mască. Uite așa bagă mereu copiii bățul prin gard.
Distanța mare se parcurge relativ repede. Suntem analizați, studiați, filmați. Mergem cuminți înainte, la sfinți! Colina Bucuriei, colina sfințenie, colina alină.
Să ne dea Dumnezeu răgaz tuturor pentru cât mai mult urcuș! Multumim BOR și PF Daniel pentru organizare, gând și grijă!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Opinii Prima pagină Știri
Locații: Patriarhia Română
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)