Motto: Căsătoria "Taina aceasta mare este" (Ef. 5, 32)

"Majoritatea oamenilor sunt nemulțumiți de soarta lor, dar este extraordinar

de greu găsești un om care să fie nemulțumit de mintea sa!"Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex

Ce se vrea? Se vrea a se desacraliza Sfânta Taină a Nunții, pângărirea însăși a căsătoriei ca Taina Nunții. Ce se mai vrea? Se vrea desființarea căsătoriei și înlocuirea ei cu un concept străin și viclen, aplicat în definitiv familiei întemeiată de Însuși Iisus Hristos. Practic, d e t u r n a r e a ei. (Totul a început, pe față, cu d e t u r n a r e a unor avioane. Ne amintim 9/11. Ca să știm că ce urmează este despre d e t u r n a r e.)

Cu ce scop? Cu scopul precis al dezincriminării universale a homosexualității, și, practic, implicit al legiferării celui mai înfricoșător păcat pentru care ”Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer de la Domnul. Și a stricat cetățile acestea, toate împrejurimile lor, pe toți locuitorii cetăților și toate plantele ținutului aceluia.”(Facere 19, 24-25) – fapt atestat istoric și arheologic[1].

”Se vrea” și, din păcate, s-a și reușit realizarea acestui "deziderat" uman, în mod evident, numaila nivel uman putându-se realiza – ceea ce nu schimbă cu nimic rănduiala Lui Dumnezeu. Familia și Taina Nunții neputând suferi modificări, neputând fi nicicând alterate – ele identificându-se cu statornicia veșniciei Dumnezeului imuabil - ”în El nu este schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17).  Numai niște ne-buni(nu buni) pot crede, cu perversitate, că pot perverti/desființa/înlocui Familia și Taina Nunții, că pot reduce legea firii și a tainei - a unirii și unimii, ca unitate veșnică ființială a omului întreg dintru început, și, și părtaș dumnezeieștii firi - la ideologia lor implementată într-o lume apostaziată partizană cu cel viclean.

Unde s-a ajuns cu "dezideratul" uman? De la Sfânta Taină a Nunții la așa-zisa binecuvântare întâlnită la romano-catolici pentru cuplurile de același sex, urmare a legiferării căsătoriei cuplurilor de același sex (cunoscută și sub numele de căsătorie gay sau căsătorie homosexuală) – fenomen ce s-a înfăptuit în mai multe țări[2] – iar de curând, 15 februarie 2024, pentru prima dată într-oțară majoritar ortodoxă (Grecia). Și se dorește ca această legiferare să se realizeze în și mai multe țări, de ce nu, majoritar ortodoxe și ele dacă este cu putință, cu scopul  d e t u r n ă r i i  familiei și zădărnicirii darului procreării, inclusiv cu componenta anulării (daru)lui – avortul, dar acesta este un alt aspect ce excede a fi tratat aici.

Căsătoria – marea taină a lui Hristos și a Bisericii, "în Hristos și în Biserică". Familia bărbatului și a femeii, născătoare de prunci

Taina Nunții – e Taina prin care un bărbat și o femeie, care s-au hotărât liber să trăiască împreună, primesc prin rugăciunile preotului harul divin care sfințește legătura lor. Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facere 2,18).

Plecând de la temeiul scripturisct și de la definiția dată căsăstoriei de Sfântul Ioan Gură de Aur, care învață astfel: "Căsătoria este purtare obștească de grijă de neam omenesc.”[3] – avem reperul monstruozității relativizării familiei și a căsătoriei ce se practică în vremurile noastre și a consecințelor distrugătoare de neam omenesc, totodată.

De ce distrugătoare de neam omenesc? Pentru că: "Iscusința lui Dumnezeu a despărțit chiar de laînceput pe unul în două, și voind a arăta că și după despărțire rămâne tot unul, nu a lăsat ca numai unul să fie de ajuns spre naștere. Unul singur nu este în realitate unul, ci jumătatea unului, jumătatea întregului.[4]" Așadar, indisolubila legătură, dintru început, dintre bărbat și femeie - coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie (Facere 2,22) - e spre naștere de prunci – Creșteți și vă înmulțiți (Facere 1,28), întru mântuire.

Iar nașterea de prunci nu este de aiurea, ci, și ea, tot într-o indisolubilă legătură este - cu Taina Nunții. "Ai văzut acum taina nunții? A făcut pe unul din celălalt, și iarăși pe aceștia doi i-a făcut unul, astfel că și astăzi din unul se naște omul. (..) Și ca să ne arate nouă dumnezeiasca Scriptură tăria și intimitatea legăturii, nu a zis se va uni cu femeia, ci se va LIPI de femeia lui. Atât de mare este unirea și legătura, zice Hristos, încât nu mai sunt doi, ci un singur trup (Mt. 19,6). Spune-mi, ce gând omenesc poate să cerceteze acest lucru, ce minte (dianoia) poate să-l tâlcuiască? Nu bine a zis acest fericit dascăl al lumii că este taină? Și nu a zis pur și simplu că este taină, ci taina aceasta mare este."[5]

"Căsătoria pare să unească două persoane. Însă nu sunt două, ci trei. Bărbatul se căsătorește cu femeia, și femeia se căsătorește cu bărbatul, iar cei doi împreună se căsătoresc cu Hristos. Așadar, trei iau parte la taină, trei rămân împreună în viață. În dănțuirea din jurul mesei, perechea este purtată de preot, care este un chip al lui Hristos. Aceasta înseamnă că Hristos ne-a prins, ne-a izbăvit, ne-a răscumpărat (cf. Galateni 3, 13) și ne-a făcut ai Săi. Aceasta este „taina cea mare” a nunții."[6] (Ef. 5,32)

"Așadar, pecetea divină ultimă pe actul Căsătoriei nu poate fi alta decât cuminecarea celor doi miri din același Potir la Sfânta Liturghie, unitatea căsătoriei integrându-se în opera răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. În Taina Euharistiei, care este mai mare decât oricare dintre Taine, și totodată desăvârșirea celorlalte, întrucât le conduce spre culmea bogăției spirituale, Hristos Domnul însuși este Cel care oprește ”săgețile vrăjmașului” lansate din afară asupra celor credincioși, ocrotindu-i și apărându-i din toate părțile. Mai mult decât atât, pe cei care se unesc cu El în Taina Nunții îi desăvârșește. Cuminecându-se cu Hristos euharistic, mirii nu dobândesc doar ceva de la El, ci pe El însuși, nu primesc doar câteva raze de lumina, ci primesc Soalele întreg, nu se învrednicesc doar de un dar din mulțimea de daruri ale Sfântului Duh, ci de Sfântul Duh însuși, odată cu Trupul și Sângele

lui Hristos. Căci Trupul Domnului nu provine din viața omului, ci din Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (cf. Ioan 1,13).[7] Faptul euharistic în sine nu poate fi privit decât în următorul fel:

nu dumnezeiasca Pâine este asimilată de cel care o mănâncă, ci Pâinea vieții este cea care schimbă, transformă și asimilează pe cel care o mănâncă, căci acesta din urmă, fiind mișcat de Duhul, trăiește mai departe în funcție de Pâinea cerească, în funcție de viața care este în Hristos."[8]

"Această transformare profundă, prin care Hristos își împărtășește celor ce se cuminecă "personalitatea" Sa, este condiția realizării unirii sfinte și indisolubile dintre miri. Unirea face parte din categoria lucrurilor "ascunse cu Hristos în Dumnezeu"(Col. 3, 3). Mântuitorul însuși confirmă adevărul: "Așa încât nu mai sunt doi. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Matei 19, 6). In felul acesta, Hristos - Domnul, pe lângă faptul că îi invită pe miri la dobândirea cununii cerești, îi eliberează de toate servituțile distructive, îi recrează, în sensul că-i naște din nou unul pentru altul, îi face fii ai lui Dumnezeu. În această calitate de fii le deschide calea Împărăției și îi introduce în "Ecclesia domestica". Nu numai că le arată dragostea Lui, dar îi și antrenează pe acest drum nou, îi susține și îi convinge de faptul că au inauguratun destin comun."[9]

Iată, așadar, indisolubila legătură dintre bărbat și femeie dintru început (de la Facere), desăvârșită în indisolubila legătură șicu Hristos împărtășit euharistic în Sfânta Taina Nunții, cu rezultanta familiaca scop de mântuire.

Rânduiala Nunții. Restaurarea ei

"Instituirea căsătoriei, care a fost dată omului după cădere, reprezintă "un dar trupesc și al firii" pentru completarea reciprocă a celor două sexe și pentru tămăduirea pornirilor lor trupești,și de asemenea, pentru înmulțirea neamului omenesc. Biserica a legat de la început instituirea căsătoriei cu creația omului și cu deosebirea sexelor, iar nu cu păcatul strămoșesc. În Biserică, prin dumnezeiasca Euharistie, nunta asumă acest înțeles originar și, ca atare, împlinește scopul ei prevăzut de Dumnezeu, adică opera Lui socială și creatoare. Așadar, cei doi, uniți într-un singur trup în dumnezeiasca Euharistie, sunt restaurați în starea lor originară. Astfel, raportarea unirii celor doi în căsătorie la unirea lui Hristos și a Bisericii presupune dumnezeiasca Euharistie."[10]

Atunci, cum de s-a ajuns la "pișcotul mântuirii"? Și ce-i de făcut?

Scurt istoric al rânduielii Nunții[11]

Mulțimea codicelor – epoca din sec. VIII șiîn continuare – ne dă imaginea clară despre modul

celebrării Nunții. Variantele celebrării Nunții pe care le întâlnim sunt patru:

1) rânduiala Nunții legată cu dumnezeiasca Liturghie – se regăsește în două manuscrise cunoscute,

2) rânduiala Nunții legată sub forma Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite - se regăsește în 20 de manuscrise, care din sec. XI și până in sec. XVI această slujbă este tipul obișnuit în celebrarea Nunții,

3) rânduiala Nunții cu Cuminecare,

4) rânduiala Nunții cu pahar comun – în structura sa acest ritual nu se deosebește de cele anterioare, singura diferență stă în absența cuminecării mirilor.

Rânduiala ritualului Nunții s-a format în cadrele dumnezeieștii Liturghii și sub influența nemijlocită a dumnezeieștii Euharistii. În ritualul actual împărtășirea mirilor a fost schimbată, deși structura rânduielii Nunții a rămas neschimbată. Încă din manuscrisele din sec. XV – XVI se observă posibilitatea alegerii între împărtășirea sau neîmpărtășirea mirilor. Necesitatea celebrării Nunții fără darea dumnezeieștiiÎmpărtășanii a apărut din varii motive, de ex. (i) extinderea obligatorie a căsătoriei bisericești la toate clasele sociale ale imperiunlui a determinat dezvoltarea unui slujbe separate ca să se evite cuminecarea mirilor în cazul căsătoriei de-a doua, mirii aflându-se sub îndepărtare canonicăde Împărtășanie timp de doi ani, precum șiîn cazul căsătoriilor mixte dintre membri Bisericii și eterodocșii; (iii) subjugarea creștinilor în perioada dominației otomane, nunta limitându-se a se celebra în casele mirenilor, (iv) atrofierea treptată a conștiinței euharistice a membrilor Bisericii, (v) excluderile/afurisirile precum și abținerile nejustificate ale mirilor de la dumnezeiasca Împărtășanie, date de nepăsarea credincioșilor față de viața sacramentală/mistagogică dar și completarea de către monahi a colecțiilor nomocanonice, numite "Exomologhitare" sau "Canonarii", întrucât Sfintele canoane existente nu erau socotite suficiente.

Așadar, Nunta este amenințată să-și piardă caracterul ei de sfăntă Taină și să reprezinte un eveniment ținând mai mult de datină. Care este soluția? Restaurarea rânduielii tradiționale, adică reîncadrarea celebrării Nunții în dumnezeiasca Liturghie. Fie "înainte de a începe dumnezeiasca Liturghie, să fie cununați, iar după ce au fost cununați să se înceapă dumnezeiasca Liturghie, iar când se termină aceasta să se împărtășească cu dumnezeieștele Taine" (soluția Sf. Nicodim Aghioritul), fie săvârșirea Nunții "când săvârșește preotul Liturghia și după cununie să-i împărtășească cu preacuratele Taine"

(soluția Sf. Cosma Etolianul)[12].  

"Căsătoria" civilă din ordinea vieții sociale. Familia "orfană"

Familia este o mica Biserică.[13] Dar fără Taina Nunții în Biserică mai este familia o mica Biserică pentru cei "căsătoriți" civil? Clar, nu. Dar pentru cei cu Taina Nunții neasumată în Hristos și relativizată în duh lumesc? Da, dar nelucrătoare/neluptătoare/neantrenată de și în Hristos. Ambele "orfane".

Când ne referim la familieavem o singură opțiune ca creștini:Taina Cununiei, și mai multe ca rătăciți: familia bazată pe căsătoria civilă și familia din afara căsătoriei - concubinajul, pentru ambele existând respectul datorat vieții de familie[14].

Așadar, căsătoria fără Dumnezeu cu există. Nu este pentru creștini. Însă ei pot opta, sunt liberi, și totodată pe deplin responsabili. Iată măsura libertății până întra-colo de-ți"asigură" chiar șiînstrăinarea de Dumnezeu. De fapt, măsura iubirii Sale. Practicaleg de bună voie ca familia să nu fie în rânduiala Bisericii, să nu fie sub binecuvântarea[15]lui Dumnezeu. Practic renunță la temelia ființei umane. Grea povară își ia singur creștinul asupra sa despărțindu-se de Hristos și de Biserica Sa, și a lui în care a fost botezat.

Sigur, cauzele pot fi multiple, ca și scuzele. Nu asupra cauzelor în general mă voi apleca, ci numai asupra uneia singure, temelie strașnică de rătăcire, fără însă a generaliza: ignoranța.

Sfântul Marcu Ascetul învață că "uriașii care ne ucid sufletul sunt uitarea, neștiințași lenea". Sau, Sfântul Maxim Mărturisitorul: "neștiința este sursa tuturor relelor." Se poate întreba adeptul căsătoriei civile/concubinajului, ce legătură este între neștiință/ignoranțăși credință. Aparent niciuna. "Argumentul": nu sunt credincios de ce să mă cunun la Biserică, luat ca necesar și suficient, în ideea adoptării poziției struțului, poate fi odihnitor (până se dovedește a nu mai fi), dacă așa crede necredinciosul – care se crede rațional,ținându-se departe de credință.Deci, tot la credința omului se rezumă toate.

Este foarte bine că (se) "crede" în ceva (recte rațiune). Rațiunea poate fi punte spre credință. "Rațiunea pornește de la cunoaștere pentru a ajunge la credință." (Sfântul Vasile cel Mare)

Așadar, Biserica/Hristos pe toți îi așteaptășiîi primește,îi înfiază, le înfiază familia "orfană","întemeiată" lumește, și o pune în rânduiala Lui, care e rânduiala firii, fie că-i născută din civil, fie din concubinaj (via civil).Familia astfel restaurată de Hristos nu mai este orfană, ci pe Calea dumnezeieștii firi.

Parteneriatul civil ce se vrea și "familie" și "căsătorie". Și cu prunci "împroprietărit"

Așadar, de la indisolubila legătură instituită de Dumnezeu‘la puterea a doua’ (indisolubila legătură bărbat-femeie dintru a firii început (de la Facere), desăvârșită în indisolubila legătură cu Hristos împărtășit euharistic în Sfânta Taina Nunții, părtași dumnezeieștiifiri făcându-ne în Familia Sa) am ajuns ladisoluția dată de parteneriatul civil instituit ca, "căsătorie", ca "familie". Așadar, față de indisolubila legătură dintre bărbat și femeie, dintre familie și căsătoria ca Taină, ni se inoculează ide(ea)ologia "indisolubilei" legături dintre persoanele de același sex, dintre familie și căsătoria gay, ca "firesc".

Pe "firescul" acesta suntem siliți să-l acceptăm, să-l legiferăm[16] ca alternativă la

căsătorie/familie în ciuda accepțiunii legii[17] ref. căsătorie/familie, să creăm posibilități "legale" în vederea adopțiilor de copii de către homosexualii "căsătoriți", în definitiv de "familia" gay.

Ne asemănăm cu Dumnezeu procreând. Dumnezeu ne cheamă să procreăm, în timp ce noi numai creăm..extincție, și nu numai.

Nu există alternativă la căsătorie, așa cum nu există alternativănici la familie, așa cum nu există alternativă nici la respectarea unei reguli de circulație, de exemplu. Dacă într-o intersecție nu se respectă legea/regula priorității de drepta, ce se întâmplă, care este consecința? Dacă la Dumnezeu nu se respectă legea firii-lipirii parte bărbătească cu parte femeiască – a se vedea căsătoriile gay, sau nu se respectă existența exclusiv a două sexe – a se vedea ideologia de gen, de ce am crede, netemeinic bineînțeles, că nu s-ar produce "accidentul" similar cazului din intersecție când nu se acordă prioritate de dreapta? "Accidentul" din "intersecția vieții" este iminen, în timp, dăcă nu se corectează comportamentul/păcatul. Însă, în condițiile în care s-a "dezincriminat" păcatul[18], se mai poate corecta?

În plus, una este pierderea ideii de păcat de către statul laic,și cu totul altceva este pierderea ideii de păcat de către teologi[19]/papa infailibilul²²/biserica papei.

Așadar, urmare a legiferării nelegiuite a nelegiuiților din viitor[20] se va trece la următorul pas, acela al adopțiilor, cu consecințe multiple, devastatoare – trafic "legal" de copii, mame surogat, dezincriminarea pedofiliei etc.

"Căsătoria" din parteneriatul civil ce se vrea și "taină”. Începe cu "binecuvântare" sau cu

afurisiri, după caz

Rătăcirea rătăcirilor rătăciților.

Potrivit Declarației „Fiducia supplicans” aprobată de către Papa Francisc, se vor putea binecuvânta cuplurile de același sex dar fără vreun fel de ritualizare sau de a oferi impresia unei căsătorii. Doctrina referitoare la căsătorie nu se schimbă, iar binecuvântarea nu înseamnă aprobarea unirii.[21]

Practic se pot "binecuvânta" relațiile sodomiților. Cu ce binecuvântare? A cui? Binecuvântarea este a lui Dumnezeu, e de la El dată, și Dumnezeu în veac nu a binecuvântat păcatul. Nu l-a validat. Dimpotrivă. L-a asumat și vindecat. Cine Îl iubește pe Dumnezeu nu poate binecuvânta păcatul. Sigur că poate binecuvânta lupta împotriva păcatului – ceea ce este cu totul altceva, și de dorit. "Binecuvântarea" aclamată ca venind din iubire este fariseică. Fără îndreptare, practic se vrea anularea păcatul, ceea ce-i neiubire. E momire.

În antiteză cu "binecuvântările" au venit și aufurisirile – excomunicările arhierești cum ar fi cele ale IPS Serafim, mitropolitul Cytheiron și IPS Serafim, mitropolit de Pireu.[22]

Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. (II Petru 2,19)

Nelegiuiții ca gardieni ai lumii, părăsind calea cea dreaptă, au posibilități nelimitate în a se afirma. Așadar, pe plan global, cu referire la Uganda, de exemplu, Parlamentul European[23] a adoptat în data 23 aprilie 2023 o rezoluție prin care solicită "Dezincriminarea universală a homosexualității în lumina recentelor evoluții din Uganda", potrivit căreia iau atitudine împotriva parlamentului ugandez, condamnându-l că intenționează să majoreze pedepsele și extinde domeniul de aplicare al legislației Ugandei care incriminează homosexualitatea și identitatea transgen; consideră că prin adoptarea unui astfel de proiect de lege se încalcă grav Constituția Ugandei și obligațiile internaționale ale Ugandei care decurg din Carta africană și din arhitectura dreptului internațional al ONU, cum ar fi Declarația universală a drepturilor omului, PIDCP și Carta ONU; se subliniază că acest proiect de lege contravine, de asemenea, angajamentelor politice ale țării privind dezvoltarea durabilă.

Rezoluția, pentru justificare, înglobează și solicitarea ref. abolirea universală a pedepsei cu moartea, juxtapusă afacerii homosexualității, inducând astfel ideea aceleași gravități ce justifică, deopotrivă, atât dezincriminarea homosexualității cât și a pedepsei cu moartea.

Așadar, în lumina recentelor evoluții din Uganda, ne putem înteba cât de întunecat este parlamentul european care condamnă parlamentul ugandez, care condamnă ferm homosexualitatea?

Ce soluții avem?

Să luăm atitudine. Să ne "organizăm", în Hristos. Și civic[24].

Trăim vremuri de întărire în credință – acea credință de neclintit despre care învață Sfântul Marcu Ascetul: ”credințaneclintită este un turn întărit, iar Hristos Se face toate celui ce crede”. Așadar, cred că vremurile de pe urmă vor veni când vom fi întăriți în credință, cădacăar veni acum ne-ar lua apa cu totul. Pe de altă parte, cred că Dumnezeu în iconomia Sa ”face calcule” și ne va da și nouă răgaz să ne ’organizăm’ după putință, raportat la starea de credință în care ne aflăm pe fondul acestor schimbări fulminante și surprinzătoare cel puțin din punctul de vedere al repeziciunii cu care se desfășoară,și bineînțeles,dacă vrem să ne ’organizăm’.

Cum să vrem să ne organizăm? Cel puțin în aceeași măsură în care și ”ei” (i) vor să se organizeze (și se vede treaba că foarte mult  vor să se organizeze și s-au și organizat), și (ii) s-au străduitsă se organizeze (și s-au străduit din plin și încă o fac), astfel putând, din mila Lui Dumnezeu, să beneficiem și noi, în ’organizarea’ noastră, de o perioadă de timp similară cu cea a ”lor” în care au lucrat în ascuns planul pe care acum îl dau pe față.

IC XC NI KA

Av. mediator Claudia Goage

Nota Redacției: Autoarea, cititoarea noastră Claudia Goage, este câștigătoare a unuia dintre Concursurile ActiveNews la categoria eseu, cu – Era Covid si Marea Resetare - Marea Șansă. Hai fraților!