Cătălin Raiu, teolog și doctor în științe politice, lector la Facultatea de Administrație și Afaceri, Universitatea din București, iar din iunie 2019, primul român recrutat ca expert în libertate religioasă de către OSCE, a publicat recent un comentariu pe care îl preluăm integral:

Un parlamentar și un episcop finlandezi au riscat închisoare pentru exprimarea opțiunilor religioase în spațiul public. Probele materiale sunt un pamflet din 2004, o emisiune radio din 2019 și un tweet prin care parlamentarul a criticat cu argumente teologice gestul Bisericii Luterane de a susține un eveniment public dedicat persoanelor LGBT.

Rechizitoriul procurorilor pleacă de la premisa că Biblia conține cuvinte ofensatoare la adresa unor minorități etnice și sexuale. Parlamentarul vizat a formulat o concluzie de etapă în sensul în care observă că statul finlandez îți permite să fii de acord cu Biblia doar în interiorul propriei conștiinței (forum internum) și că adeziunea personală la religia creștină nu poate face obiectul expresiei publice (forum externum).

Päivi Räsänen, membru al Parlamentului finlandez, a numit homosexualitatea drept o anomalie și un păcat. La 30 martie, un tribunal finlandez a achitat-o pe aceasta și pe episcopul Juhana Pohjola de toate acuzațiile, judecătorii declarân,d în unanimitate, că nu pot interpreta concepte biblice. Procurorii au fost obligați să plătească 60.000 de euro, cheltuieli judiciare, având la dispoziție 7 zile pentru declararea apelului.

Päivi Räsänen, medic și membru al Parlamentului Finlandei din 1995, din partea partidului creștin democrat, a numit homosexualitatea drept „o anomalie în dezvoltare” într-o scrisoare publicată online în 2004, „o rușine și un păcat” într-un mesaj pe Twitter din 2019 și într-o emisiune radio, din 2019, „o formă de degenerare gentică”, au arătat procurorii care au trimis-o în judecată. Räsänen a negat că ar fi greșit cu ceva și a arătat că acuzațiile procurorilor nu au fundament.

„Simt o responsabilitate imensă fiind conștientă că acesta este un caz istoric pentru libertatea de exprimare a religiei”, a spus acuzata pentru reuters într-un email. „Bine-nțeles, creștinii care se sprijină pe învățăturile Bibliei au dreptul de-a participa la dezbaterea publică”, a spus Räsänen.

În opinia sa din 2004, acuzata a scos în evidență că există dovezi științifice care atestă fără echivoc că homosexualitatea este o anomalie în dezvoltarea psihosexuală a unei persoane și a sugerat că relațiile homosexuale începute în adolescență pot conduce la abuzuri sexuale în viața adultă a bărbaților.

În comentariul ei din 2019 pe Twitter, Räsänen a pus sub semnul întrebării decizia Bisericii Evanghelice Luterană finlandeză de a încheia un parteneriat cu o asociație pentru drepturile persoanelor LGBT de a organiza o Paradă, și a postat o fotografie cu un citat din Biblie care condamna relațiile homosexuale.

Episodul finlandez este un test asupra libertății religioase, drept fundamental oricum chinuit și pervertit în mai multe țări din lume cu ocazia pandemiei și, în general, aflat într-un regres accentuat la nivel global. Este un episod care ridică multe semne de întrebare în privința intersecției dintre drepturile LGBT și libertatea de expresie pe de o parte, respectiv libertatea religioasă, pe de altă parte.

ESTE LIBERTATEA RELIGIOASĂ UN JOC CU SUMĂ ZERO?

În ordinea constituțională, libertatea religioasă este unul dintre cele mai venerabile drepturi cetățenești. Ea nu se aplică religiei în sine, ci persoanelor și grupurilor de persoane. În acest caz, nu se aplică creștinismului, ci creștinilor. Este, deci o protecție civică, profund legată de alte drepturi și libertăți cetățenești ca drepturi vecine, așa cum a fost recunoscută încă de la primul amendament adus Constituției SUA (1791), cât și prin tratatele și declarațiile internaționale pe care astăzi ar trebui să le considerăm obligatorii în procesul de construire a democrației.

Un alt principiu ce rezultă din standardele internaționale privind libertatea religioasă este acela că drepturile nu sunt concurențiale. Cu alte cuvinte, drepturile LBGT pot coexista cu libertatea religioasă, fără a se anula reciproc. Totodată este adevărat că percepția publică este aceea că suntem în contextul unui joc cu sumă zero: orice progres în zona drepturilor LGBT pare o înfrângere a libertății religioase și invers. Așadar, prezența educației sexuale în școli poate aduce atingere valorilor religioase și morale sau predarea religiei în școli poate descuraja libera exprimare a tinerilor în materie de drepturi sexuale? Sunt întrebări cu foarte multe răspunsuri, dar nu atât de multe încât să ne descurajeze să dezbatem și să rafinăm pe mai departe relația dintre religie și societate în context democratic

ANTIDOTUL JUDICIARIZĂRII LIBERTĂȚII RELIGIOASE

Atunci când drepturile omului sunt din ce în ce mai judiciarizate, așa cum s-a întâmplat în Finlanda, apare pericolul de a evacua libertatea religioasă înspre parchete și curțile de justiție, sărindu-se nu doar peste formele tradiționale ale dezbaterii publice, ci și peste politicile publice care pot acomoda diferitele opinii și opțiuni. Simplu spus, ne grăbim să trecem în lege chestiuni decisive fără a calcula impactul și consecințele în toate sferele sociale. Această judiciarizare a drepturilor și libertăților nu este altceva decât un subcapitol al judiciarizării politicului asupra căreia atrăgea atenția încă de acum două decenii politologul francez Pierre Rosanvallon.

Tocmai de aceea, la nivel național prin instituții precum CNCD sau alte segmente guvernamentale, respectiv OSCE, ONU sau FRA la nivel internațional, statele asumă și rolul de pedagog în demersul complex de a pune în cadre democratice abordări diferite în domeniul drepturilor omului prin politici publice. O face ca un laborator intermediar între trăirile libere ale cetățenilor și dimensiunea despotică a statului și reușește să producă repere ale toleranței și acceptării diversității noastre a tuturor, ca persoane libere.

Mai mult decât atât, în mediul internațional aceste repere de comportament și de politici publice sunt materializate prin diferite non-binding texts, documente orientative fără putere punitivă. Este și cazul ONU care a strâns expertiză din partea mai multor stakeholderi în domeniul libertății religioase și a produs The Rabat Plan of Action în anul 2012, document folosit deja la nivelul multor țări, dar și al Curții Europene a Drepturilor Omului. Tocmai pentru a nu trata astfel de situații precum cea din Finlanda pe colțul mesei, ci într-un cadru formalizat și consensual, The Rabat Plan of Action on the prohibition of advocacy of national, racial or religious hatred that constitutes incitement to discrimination, hostility or violence pornește de la cadrul legal al art. 20 (2) din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ICCPR) și definește ura sau ostilitatea ca emoții intense și iraționale de dispreț, dușmănie și detestare față de un grup țintă.

Totodată, îndemnul sau incitarea trebuie să fie conotate agresiv pentru a intra sub spectrul urii. Articolul 20 (2) din ICCPR („orice îndemn la ură națională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, ostilitate sau violență este interzisă de lege”) impune astfel un prag ridicat, tocmai pentru că limitarea/cenzurarea, chiar și pe căi penale, a libertății de exprimare trebuie să rămână o excepție.

În mod concret, discursul practicat de parlamentarul Päivi Räsänen și episcopul finlandez poate fi catalogat drept incitare la ură doar după ce trece proba analizei pe cele 6 criterii din Rabat Plan of Action:

(1) discursul trebuie analizat în contextul în care a fost produs;

(2) poziția sau statutul vorbitorului, în special poziția acestuia față de publicul căruia îi este adresat discursul;

(3) Intenția vădită a vorbitorului de a îndemna sau incita la acțiune, caz în care neglijența sau imprudența nu sunt circumstanțe suficiente pentru a cataloga un discurs drept incitare la ură;

(4) conținutul și forma discursului trebuie privite din perspectivă critică;

(5) amploarea discursului în termeni de intensitate și mărime ale audienței;

(6) probabilitatea rezonabilă, inclusiv iminența în sensul identificării pericolului concret al acțiunilor care pot fi generate de discursul respectiv.

FAITH4RIGHTS

În continuarea Rabat Plan of Action, a fost consolidată inițiativa #Faith4Rights (2020) care constă în 18 angajamente ale statelor ONU pentru a gestiona granița fină dintre exercitarea liberă a credinței religioase și consecințele de discriminare care pot apărea de aici.

În tot acest peisaj internațional care pare că nu ne atinge ca societate tocmai pentru că noi știm s-o dăm românește, țara noastră este complet absentă din motive de indiferență și amatorism față de libertatea religioasă – domeniu care din cauza nivelului ridicat de expertiză solicitat rămâne într-un sertar secundar al politicii românești.

Și totuși? Dincolo de documente și ghiduri internaționale printre care e destul de complicat de navigat, rămâne întrebarea frontală: e normal să primești pedeapsă cu privare de libertate pentru exprimarea credinței religioase în spațiul public?

Fără a ști măruntaiele propriu-zise ale cazului din Finlanda încheiat cu absolvirea de vină a episcopului și parlamentarului vizați, se pare că suntem în fața unui regres democratic prin încurajarea unui secularism dogmatic care macină ideea de pluralism și diversitate religioasă, ipostază pe care statele sunt chemate s-o condamne prin punctul 4 din #Faith4Rights tocmai pentru a se păstra în zona de neutralitate religioasă și a nu deveni promotori ai anti-religiosului.

Prin urmare, titlul acestui articol este unul mai degrabă înșelător pentru că nu aveam de-a face cu o confruntare între creștinism și drepturile LGBT, ci mai degrabă cu un regres al democrației prin încercările de criminalizare a liberei exprimări.

ȘtiripeSurse