ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.


Activenews.ro a publicat de curând două texte, ambele bine argumentate, referitoare la modul în care Biserica noastră s-a raportat la provocările cu care noi credincioșii am avut de-a face în ultimii ani. 

Deși nu cred că sunt de acord cu concluziile textului domnului Pătrușcă, nu pot să nu recunosc că mi-am regăsit multe dintre dintre frustrările acumulate de-a lungul anilor în textul domniei sale. Am luat decizia să scriu pentru activenews.ro tocmai din cauza modului în care am fost înfrânți la Referendumul pentru Familie. Iar o mare vină pentru înfrângere o poartă Biserica noastră ortodoxă, ne place sau nu, trebuie să încercăm să înțelegem și să ne asumăm asta. Faptul că în zilele referendumului am fost îndemnați mai întâi de patriarhul bulgar și apoi de cel român să ne ducem la vot este pur și simplu rușinos pentru Biserica noastră. Am resimțit asta cu atât mai acut cu cât, în orașul în care trăiesc, Episcopia Ortodoxă a tolerat fără proteste un tunel în culorile curcubeului montat chiar în anul referendumului în fața Casei Căsătoriilor, aflate la doi pași de episcopie. În anul electoral ce-a urmat, ignorând semnificația cuvântului simonie, episcopul locului l-a decorat cu crucea episcopală pe primarul PNL, responsabil pentru tunelul-curcubeu. Cum sunt posibile astfel de malversațiuni? Cum este posibilă speranța, așa după cum transpare în ultimele rânduri ale textului semnat de dl. Pătrușcă?
 
Un al doilea text este scris de un teolog ca răspuns la textul domnului Pătrușcă. Domnul Stoica, teolog ortodox, subliniază eforturile materiale considerabile făcute de Biserică în anul care a trecut. Dl. Stoica ne aduce aminte de eforturile materiale făcute de Biserică, ne reamintește faptul – extraordinar de important – că preoții au continuat să slujească și să se roage pentru noi toți, chiar dacă bisericile au fost goale. Domnul Stoica ne reamintește în mod corect că suntem cu toții Biserica Ortodoxă, că bine ar fi fost să fim noi înșine mai activi. Da, așa este, suntem cu toții vinovați pentru duminicile în care am lipsit din biserică, suntem vinovați de faptul că am lăsat ca partenerul de dialog al patriarhului să fie dl. Iohannis, că i-am lăsat pe episcopii noștri să aibă de-a face cu primari preocupați de tunele-curcubeu. Are mare dreptate, mă tem însă că și domnul Pătrușcă are dreptate atunci când ne spune că se simte lipsit de sprijinul spiritual al Bisericii sale, când ne spune că nu i-a cerut Bisericii sale sprijin material, ci îndrumare spirituală într-o luptă ce-o consideră a fi una dreaptă.

Cum am scris deja, cum reiese evident din rândurile de mai sus, am o mare simpatie pentru textul domnului Pătrușcă, simt că are dreptate, consider argumentele materialiste oferite de domnul Stoica cu totul neconvingătoare, cred însă că restul argumentelor domnului Stoica sunt întru totul corecte. Cred, totuși, că domnul Pătrușcă pune prea mare preț pe lupta politică, nu doar pentru că pe aceasta am pierdut-o deja, dar pentru că lupta unui creștin nu este în primul rând una politică. Putem lupta să ne păstrăm identitatea în primul rând în familie, dacă reușim să ne educăm corect copiii am câștigat o luptă mai importantă decât orice luptă politică. Nu, nu cred că trebuie să sperăm să-l vedem pe patriarh în fruntea unei revoluții conservatoare, oare chiar ne-am dori asta? Dar poate că am dori ca copiii noștri să-și cunoască originile, să fie educați în spiritul civilizației europene, să citească literatură clasică, eventual să cânte la un instrument – vioară, pian etc. –, să știe matematică. Dacă ne dezgustă să mergem într-o catedrală laolaltă cu clerici pe care nu-i mai putem stima, putem începe fiecare masă în familie cu o rugăciune, putem găsi mici comunități ortodoxe ale căror valori să le împărtășim. Dacă ne displace corectitudinea politică, putem să-i învățăm pe cei mici catehismul Bisericii noastre. Iar dacă clericii nu binevoiesc să ne ajute, putem noi înșine să ajutăm comunitatea din care alegem să fim parte în mod voluntar și fără a cere nimic în schimb. Da, domnul Pătrușcă are dreptate atunci când deploră gesturile mirenilor angajați de Patriarhie, dar aceștia nu pot fi exemplu pentru cei mici decât dacă noi le punem în mână telefoane mobile sau calculatoare conectate la rețea, televizoare sau cărți cu povești străine tradiției europene. Depinde de noi și nu de alții ca cei mici să vorbească de Ahile, de Odiseu sau de Icar, să fredoneze Orff, să știe să demonstreze teorema lui Pitagora, să știe să pună un strat de ceapă, să aibă grijă de trei găini, să fie viguroși și optimiști iar nu deprimați și plictisiți. Domnul Stoica are dreptate, înainte de a aștepta ceva de la patriarh ar trebui să construim familii solide, înainte de a aștepta îndrumare de la intelectuali, fie și de la intelectualii bisericii, ar trebui ca noi înșine să avem cariere solide, să fim independenți, ar trebui să-i îndrumăm pe cei mici să ne preia afacerile, să ne urmeze în meșteșug sau în meserie. 

Sunt un om care a trăit multă vreme în afara țării, nu mi-am dorit o familie în Canada pentru că știam că va fi greu, opțiunea benedictină este o cale grea, cel puțin la început nu simțim ceea ce cu toții dorim să simțim, ceea ce Thomas Mann numea căldura umedă de grajd, adică sentimentul apartenenței la vreo comunitate. Am ales calea mai ușoară, m-am întors în România, speram să am răgazul să-mi cresc în liniște copiii, nu mi-am imaginat că nebunia  egalitaristă pe care-am văzut-o distrugând Canada mă va urma prea curând în colțul pierdut de lume în care m-am născut. M-am înșelat amarnic, din păcate acum se întâmplă și aici lucrurile de care am fugit din Canada. Chiar și dialogul dintre domnul Stoica și domnul Pătrușcă este ecoul unor demersuri similare cărora le-am fost martor în Occident acum douăzeci și mai bine de ani.

Nu știu cum va evolua discuția dintre domnul Pătrușcă și domnul Stoica, cred că ambii vor fi învinși. Contrarevoluția conservatoare nu va veni, Biserica noastră va dispărea în câțiva ani, îmi imaginez că în Catedrala Neamului se va organiza o universitate de științe corect politice. Am trăit în siajul acestei transformări în Quebec, bisericile catolice s-au golit de la o zi la alta, practic peste noapte. Oricât de dureros ar fi, cred că dincolo de disoluția instituțiilor în care credem, dincolo de clădirile pe care le vom pierde, cu multă voință, cu mult efort, vom putea păstra ceea ce ne definește ca europeni creștini ortodocși. Trebuie doar să ne facem timp să fim puțin mai buni, să ne închidem calculatoarele sau telefoanele și să redeschidem cărțile copilăriei și ale tinereții noastre.