ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta. Statul, fragilizat și aproape putred, ros de infiltrările continue ale agenților și trădătorilor, arareori își arată recunoștința pentru ei.

Veteranii României, de exemplu, care și-au lăsat din trup și suflet în tranșeele Europei, în războiul cu diavolii roșii și bruni sau luptătorii în rezistența armată anticomunistă – fenomen unic în lagărul comunist – se sting, necunoscuți opiniei publice, cu punga de medicamente goală.

„Revoluționari” de o zi au luat și drepturile lor. Câteva mii de români – cu fiecare zi din ce în ce mai puțini -, foști luptători anticomuniști care au spălat cu sângele lor obrazul României în temnițele bolșevice, își țin semeț frunțile sus – cât mai pot, sub anii bătrâneții -, fără să ceară ce statul nu vrea să le dea.

În schimb, disidenți comuniști fără o zi de închisoare sau măcar vreun ghiont din partea Securității, produse ale aparatului kominternisto-kaghebist de diversiune, ocupă cu fularele lor roșii tot spațiul public românesc, de la stânga la dreapta închipuită. Mulți dintre ei cu Steaua României la piept sau în buzunarele de la spate ale pantalonilor.

„Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, strigau dintr-o cușcă, înconjurați de kalașnikovuri rusești, Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa, în urmă cu 29 de ani de ani. Era la Tiraspol, după un război ruso-român rămas puțin cunoscut lumii, la un așa-zis proces al „Tribunalului Sovietic al Republicii Nistrene”. Regimul separatist sprijinit de paramilitarii cazaci, forțele OMON și Armata a IV-a Rusă și condus de ofițeri KGB urmăriți de Interpol se consolida printr-o palmă grea dată de Rusia României. Cei patru români fuseseră arestați pe 2 și 4 iunie 1992 în urma unei operațiuni a forțelor speciale KGB pentru implicarea lor în apărarea pământurilor istorice românești. Timp de 15 ani, nimeni nu a reușit, cu CEDO cu tot, să-i elibereze pe cei trei români rămași închiși – după ieșirea lui Ilașcu – în cel de-al doilea Kaliningrad al Europei. Vina lor, dragostea de țară, neam și limbă, a fost pedepsită aproape ritualic. Calvarul petrecut în temnițele transnistrene nu va putea fi povestit, integral, niciodată. Chinurile fizice, umilințele și presiunile psihice au culminat de multe ori cu simularea unor execuții.

 

Nerecunoștința Primăriei de la București

Zeci de organizații neguvernamentale românești și instituții europene au solicitat eliberarea celor trei eroi români. În țară, s-a reușit conferirea cetățeniei române tuturor celor închiși. Cu toate acestea, au fost eliberați doar la termenul prevăzut de instanțele rusești machiate de la Tiraspol, respectiv 2 iunie 2004, pentru Alexandru Leșco, 2 iunie 2007 pentru Andrei Ivanțoc și 4 iunie 2007 pentru Tudor Popa.

Ulterior, la o lună după eliberarea lor, la cererea Asociației Civic Media, președintele României le-a conferit Steaua României, într-o ceremonie emoționantă desfășurată la Cotroceni, iar Consiliul General și Primarul Capitalei le-au acordat titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului, urmănd să le ofere, conform promisiunilor publice, și un apartament fiecăruia, pentru a se putea muta cu familiile la București. În ciuda acestor declarații oficiale, Primăria Generală a Capitalei nu s-a achitat niciodată de această obligație, deși fiecare primar care s-a perindat la conducerea ei a reiterat promisiunea. Ani de zile, până recent, o pensie de merit pentru suferința lor de 12 și 15 ani de temniță grea a fost sabotată în Parlamentul României. De fiecare dată când a fost propus un proiect de lege în acest sens s-au împotrivit, deloc întâmplător, parlamentari ai formațiunii maghiare UDMR.

La condamnarea lor în cușca de la Tiraspol, ultimii deținuți politic din Europa strigau cu un curaj nebun, fluturând un mic steag românesc: „Te iubim, popor român!”.

În cele de mai jos, vă oferim un istoric al eliberării celor trei români, așa cum l-am publicat în lucrarea "Eroi Pentru România” (Editura Semne) și în prestigioasa publicație Evenimentul Istoric:

Eliberarea lui Alexandru Leșco: „Socot că sunt în România!"