Continuînd descifrarea mecanismelor din spatele expoziției „Dincolo de canon. Noua sculptură azi”, organizată de Primăria sectorului 1, 19 februarie-21 martie 2021, în cinstea Zilei Naționale Constantin Brâncuși, aflăm următoarele:

Curatorii, inexistenți (cum spuneam în articolul din 21 februarie 2021) prin viziune și capacitatea de acordare a conținutului la locul de amplasare și la evenimentul căruia îi este dedicată expoziția - funcție inerent curatorială -, totuși există. Se numesc Călin Stegerean (el) și Reka Csapo Dup (ea) și sînt actanți cu certificate în regulă ai vieții artistice românești. Conform comunicatelor publicate pe paginile primăriei organizatoare și ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, el este cadru didactic la UNARTE, fost vicepreședinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, fost director general al Muzeului de Artă din Cluj și fost director general al MNAR, iar ea este sculptoriță, membră în Consiliul director al Filialei Sculptură București a UAP, doctor în Arte Vizuale, lector universitar la UNARTE, cu numeroase premii pentru sculptură (foto).

Deci doi profesori la UNARTE, membri ai UAP, sînt solicitați de Primăria sectorului 1 să organizeze o expoziție dedicată Zilei Naționale Brâncuși, o expoziție tematică, cu anvergură națională. În loc să adune cele mai reprezentative nume ale sculpturii românești, relevante pentru spiritul brâncușian - ceea ce nu e ușor deloc, din varii motive, necesitînd multă bătaie de cap organizatorică, dar ăsta-i specificul curatoriatului -, și să elaboreze un proiect expozițional clar, adecvat evenimentului, cei doi profită de condiția lor didactică și apasă pe buton, strigînd ”Adunarea!” propriilor lor studenți: Ce să expunem, domn profesor? Nu contează! Lucrarea de an sau ce aveți la îndemînă! E și mai simplu, e și mai ieftin și fără nici o bătaie de cap. Cam așa pare să se fi derulat toată pregătirea expoziției: fără nici o unitate tematică și stilistică. Altminteri nu s-ar fi explicat alăturarea pieselor monumentale cu iz de horror domestic, ca cele ce au scandalizat gura tîrgului și despre care am vorbit (femeia-rinocer, hoitul cu ochelari 3D și limbă spiralată carbonizată, sirena cheală liliachie cu pahar de șampanie în mînă), cu ludice statuete anodine cu aspect de bibelou cu forme rotunjite și șlefuite, produse din compozituri de marmură colorată, inspirate din măștile populare românești, respectiv de căpușorul personajului lui Gopo. Inadecvarea materialului prețios și atent lucrat la futilitatea lucrărilor de mici dimensiuni și cu ideatică sărăcăcioasă, dacă nu absentă, este o altă disfuncție, pe care curatorii ar trebui să o argumenteze.

Elucubrațiile prezentate de organul de presă aktual24.ro din 19 februarie 2021, semnate de Ioana Hurdea, privind pretinsa simbolistică de manifest ecologic a ”rinocerului cu țîțe”, sînt stupide pînă la cer și hilare de-a binelea. Aceasta citează pe un oarecare Hari Bucur Marcu, neexplicînd ce hram poartă, pescuit aleator de pe facebook (!!), care dă ”o posibilă interpretare a masejului pe care doreste sa il transmita tanarul care s sculptat „dracoaica goala”” (grafia aparține jurnalului și Ioanei Hurdea). Citiți și vă cruciți de stupizenia ridicată la pătrat a acestor enormități:

„Unul dintre acesti artisti este Radu Tudor Panait (Panait Radu Tudor), nascut in 1985. Domnia sa a ales sa contribuie cu o sculptura intitulata ‘Cheap thrills’, care ne ofera imaginea unui rinocer cu corp de zeita, care are ambele cornuri de pe nas taiate, pe unul dintre ele tinandu-l in mana stanga. Este evident vorba despre o zeita decazuta din cer, imbelciugata de om si plina de gauri de mitraliera.

‘Cheap thrills’ este o expresie idiomatica in limba engleza si inseamna o emotie modesta, produsa de ceva sau de cineva insignifiant. Fiind tanar si in viata, sculptorul Panait are posibilitatea sa marturiseasca de ce a ales tocmai acest titlu, dar eu nu sunt curios. Prefer sa speculez ca omul este un pasionat de muzica zilelor noastre, unde o piesa des difuzata la noi este cea a australiancei Sia, cu acelasi titlu, interpretata impreuna cu rapper-ul Sean Paul, luata de pe albumul This Is Acting, din 2016.

In tot cazul, ideea de a da un titlu evocator de muzica unei lucrari de arta vizuala este o idee clasica, conventionala si profunda, in acelasi timp. Nici nu conteaza ca pentru un privitor titlul evoca o melodie, iar pentru altul alta melodie. Sau alte melodii”. (aktual24.ro)

Ei, și, pe românește, ce are toată deversarea asta de prețiozități oligofren-nevertebrate(foto) cu prefectura, pardon, cu primăria Almandei Clotildei și cu Brâncuși? Evident, nimic. Facem expoziții ca să ne aflăm în treabă, pe criterii clientelare, că oricum n-avem a da seamă la nimeni, și oricum, ”poporul e prost și medieval”! Cam asta e numitorul comun al atitudinii care îi leagă pe Clotilde-Baconschi-Stegerean și a presei de cacialma din jurul lor.

Mai interesant ar fi de investigat viziunea artistic-managerială a curatorilor, în speță a curatorului cu o mai marcată experiență de conducere. Presa menționează anumite litigii manageriale și de viziune în care Călin Stegerean a fost implicat în cadrul directoratului de la MNAR, nota mică primită la evaluarea anuală din 2017, urmată de contestația acestuia și de justificările MNAR, urmate de un proces intentat Ministerului Culturii și cîștigat, pînă la urmă, de numitul - scandal oglindit copios în presa generală și de specialitate a vremii. Din toate acestea nu ne interesează să sesizăm decît cîteva aspecte de fond, care să elucideze viziunea lui Stegerean față de modernismul românesc în genere și de Brâncuși în special, precum și față de exploatarea patrimoniului muzeistic în interesul propriu al muzeului. Tot în general. Criticul de artă Pavel Șușară ne va ajuta mult la aceasta.

În articolul din 5 august 2017, Războiul pentru șefia Muzeului Național de Artă, condus o vreme de un clujean, continuă: nota 6.10 a fost una „generoasă”, Stegerean amenință cu proces, dinziarul actualdecluj, autorul Mihai Prodan expune detaliatexplicația criticului de artă Pavel Șușară, membru al comisiei care a evaluat activitatea managerială a lui Stegerean la Muzeul Național de Artă al României, dîndu-i un calificativ nesatisfăcător, soldat cu demiterea directorului din funcție (https://actualdecluj.ro/):

„Prezentarea generală a domnului Stegerean a fost una extrem de superficială, dovedind faptul că nu cunoaște patrimoniul Muzeului, că nu își prețuiește colectivul, că reduce totul la sine cu o superbie care poate crea suspiciuni. „Iată faptele”, ”, explică Pavel Șușară: „în calitate de membru al comisiei de reevaluare, am avut la dispoziție atât proiectul de management cât și raportul de activitate ale domnului Stegerean și, evident, după expunerea orală a domniei sale, lungă, prolixă si vag egolatră, i-am pus două categorii de întrebări, una cu caracter general, care privește viziunea, filosofia abordării patrimoniului MNAR, dacă îi putem spune așa, și una aplicată la promisiuni/realizări. În ceea ce priveste prima, am pornit de la observația ca 90% din proiectele muzeului, si 100% din ceea ce s-a întâmplat în cele șase luni, sunt proiecte de artă contemporană care suprapun programul și obiectul legitim de activitate al MNAC, devenind, cumva, o galerie pasivă de expoziții temporare, unele luate de-a gata, si nu un actor care joacă dinamic cu propriul sau patrimoniu”. În plus, adaugă Pavel Șușară, ”în condițiile în care lipsește o componentă muzeală indispensabilă a fenomenului muzeal românesc, anume un Muzeu de Artă Modernă, în care să se regăsească cea mai bogată secvență din istoria artei noastre, de la avangardele istorice si până astăzi, care cuprinde nume precum Brâncuși, Paciurea (...), Tuculescu (...) etc., pana la contemporanii care se înscriu în paradigma modernismului, MNAR, singurul muzeu din București care detine un asemenea patrimoniu, în loc sa facă vizibil modernismul, intră pe acelasi culoar cu MNAC-ul. Evident că domnul Stegerean nu a răspuns nimic articulat, a oferit exemplul expozițiilor din 2016, Arta pentru popor, Peisajul francez și cea privind restaurarea, iar când i-am amintit că acele expoziții sunt moștenite, nu fac parte din proiectul propriu, mi-a replicat că el, Călin Stegerean, este autorul lor de facto, iar fără el aceste expoziții nu ar fi arătat așa.

Când i-am adus aminte că Artă pentru popor are un curator extrem de competent, care lucrează la proiectul acesta de ani de zile, pe Monica Enache, el și-a asumat întreagă ,,arhitectură” (sic!) a expoziției, precizând că în variantă Monica Enache expoziția era nesemnificativă. Prima concluzie desprinsă de aici este o supraevaluare de sine și o depreciere, la limită disprețului, pentru colectivul de specialiști ai Muzeului.

(...) L-am mai întrebat, apoi, având în vedere că în 2016 s-au împlinit 150 de ani de la inscăunarea lui Carol I, dacă nu a luat în calcul organizarea unei expoziții cu nucleul colecției regale, pe care lumea nu o știe în datele ei concrete, măcar și pentru faptul că ea este fundamentul MNAR însuși. Răspunsul a fost că nu s-a gândit.

Acum, întrebările concrete: s-au refăcut depozitele? Nu!

S-a deschis librăria MNAR? Nu!

S-a deschis cafeneaua muzeului? Nu!

Este vizitabilă Cumințenia pămantului, fiindcă s-a creat o întreagă isterie publică în ceea ce privește spațiul ei de expunere? Nu!

Este deschisă sală Brâncuși, se pot vizita lucrările care se găsesc incă în patrimoniul Muzeului? Nu!

Pentru posturile care au rămas vacante prin demisia, suspectă, a unor specialiști ai muzeului s-au organizat concursuri pentru noi angajări? Nu!

Există explicații aprofundate în fiecare sală din expoziția permanență pentru familiarizarea publicului cu conținutul sălii, dincolo de etichetele cu autorii și titlurile lucrărilor? Nu!

Există câte un monitor în fiecare sală pe care să deruleze imagini sau secvențe de film documentare, pentru completarea informației directe? Nu!

Având în vedere că MNAR a pierdut peste o mie de lucrări, după aprecierea mea, prin retrocedări de colecții confiscate, s-a făcut vreo achiziție? Nu!

Și-a exercitat Muzeul, în vreun caz, dreptul de preempțiune în legătură cu vreo lucrare de pe piață de artă? Nu!

Și lista discuției ar putea continuă… În aceste condiții, nota 6,10, pe care m-am străduit să i-o acord, a fost un gest de generozitate. Prezentarea generală a domnului Stegerean a fost una extrem de superficială, dovedind faptul că nu cunoaște patrimoniul Muzeului, că nu își prețuiește colectivul, că reduce totul la sine cu o superbie care poate crea suspiciuni. Cam astea ar fi faptele, dacă cineva are curiozități suplimentare, să solicite înregistrarea discuțiilor”.

Și o explicație suplimentară foarte binevenită, de pe pagina facebook a criticului Pavel Șușară:

”Poate va întrebati de ce au sărit în sus mai toti actorii pietei de arta, in special cei din zona artei contemporane? Simplu, se încearcă transformarea muzeului (MNAR-n.n.) intr-o institutie de acreditare, orice expozitie găzduită de MNAR creeaza artistilor contemporani vizibilitate maxima, atât pe piata interna cat si pe cea internationala. Cum MNAC este extrem de selectiv si, din aceasta pricina mai greu accesibil, transformarea MNAR in galerie de artă contemporană este proiectul optim pentru constructia unor cv-uri de varf. Iar colectionarii sunt extrem de sensibili la acest tip de acreditare”.

Cam atît pe acest subiect. Concluziile le trageți dumneavoastră. Din acest raport al lui Pavel Șușară reiese (vezi sublinierile) o inapetență clară a lui Călin Stegerean pentru opera lui Constantin Brâncuși și pentru modernismul românesc, în genere. Cum, în aceste condiții, tocmai el este delegat de diriguitoarea Primăriei sectorului 1 pentru organizarea expoziției deschise cu ocazia Zilei Naționale Brâncuși? Din revista presei pro și contra putem afla multe. Sper ca investigația să continue.