Parlamentul European elaborează un nou ghid lingvistic. „Mamă” și „tată”, cuvinte interzise funcționarilor de la Bruxelles. Ce cred eu despre aceste cuvinte?

Ei bine, pentru mine aceste cuvinte sunt o trăire. De ce? Pentru că eu nu aș fi existat dacă nu ar fi fost ei. Pentru că eu am făcut primii pași în viața datorită lor. Pentru că eu am primit o educație frumoasă datorită lor. Pentru că ei m-au hrănit, m-au îngrijit, m-au îmbrăcat, m-au educat. Pentru că tot ceea ce înseamnă familie sunt ei, părinții mei. Am și o poruncă de respectat de la Dumnezeu: "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție."

Dar respectul vine din inimă. Iubirea față de părinți este unică și nu poți avea doar de dragul de a respecta ceva. Iubirea față de părinți se trăiește. Poți elimina așa ceva din viața ta? Poți tu oare să elimini acest lucru existențial din viața ta? Și dacă elimini aceste cuvinte cum le vei spune părinților? Și de dragul cui elimini tu aceste cuvinte? De dragul unor dorințe pătimașe și bolnave ale unor oameni care își aleg orientarea sexuală?

Îmi pare rău dar dacă vreodată voi fi obligat să scot din vocabularul meu "mamă" sau "tată" în orice împrejurare, nu am să o fac.

Nu Parlamentul European ne spune cum să trăim, cum să vorbim, cum să ne adresăm părinților. Nu Bruxelles îmi spune ce trebuie să fac, cum trebuie să gândesc și cu cine trebuie să fiu tolerant. Nu Bruxelles m-a născut sau m-a îngrijit. Nu Bruxelles a fost lângă mine când am făcut primii pași în viață. Pentru absolut nimic în lume nu scot cinstea părinților mei din sufletul meu. Mama m-a purtat în pântece, m-a hrănit, m-a încălzit la sânul ei, m-a purtat în brațe, m-a învățat carte fiind alături de mine la teme, gătea cu mine în bucătărie oferindu-mi atenție. Tata m-a ținut de mână când am făcut primii pași, mi-a oferit o educație aleasă, mi-a arătat prin fapte cum să ajuți pe cei ce îți cer ajutorul, cum să nu te superi pe cei din jur, cum să oferi o pâine omului sărac, cum să fiu mulțumit cu ceea ce am și niciodată să nu fiu invidios pe cei ce au mai mult, mă lua uneori și la locul de muncă și mă ținea lângă el explicându-mi fiecare gest pe care îl făcea și fără să zică că îl încurc. Cum oare să nu îi numesc părinți? Cum să scot din vocabularul meu "mamă" și "tată" ?

Da, poate că acest ghid este pentru oamenii politici de la Bruxelles. Dar cât de mare sau cât de mic este pasul în care ne vor cere și nouă acest lucru? Cât va dura până când nu vom putea spune mamă sau tată la locul de muncă, la școală când sunt ședințele cu părinții, pe stradă, în articole sau emisiuni? Pentru mine mamă și tată va exista veșnic! Pentru mine părinții mei vor fi mereu încununați de nevrednicele mele rugăciuni, de iubirea, de prețuirea și de respectul meu.

NU voi scoate niciodată din vocabularul meu : te iubesc mama, te iubesc tata!