ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Două vorbe despre Nae Ionescu

La ce „ne folosește” Nae Ionescu, azi? – pentru cei grăbiți, două vorbe: pentru tinerii care vor să-și adeverească bănuiala că dincolo de „ce cred ei că e bine pentru țară” trebuie să stea și o logică cu precizie de bisturiu și o credință neatârnată în stările noastre psihologice, care a auzit de „misticism” și nu știe prea bine ce este, sau care a auzit de „naționalism” și iarăși nu prea știe ce înseamnă, în afară de steaguri și costume populare.

Nae Ionescu – făuritorul generației de aur din perioada interbelică, a fost cel mai important logician mistic al culturii române. Mintea sa avea ascuțișul unui stăpânitor al tehnicilor gândirii în limba lor originară, și, pe de-asupra, două atuuri, până acum neegalate decât de Mihai Eminescu: clarul minții îi venea dinspre profunzimea credinței ortodoxe pe care o trăia mistic și dinspre curajul autohtonizării perspectivei asupra lumii. Da, lumea putea și avea dreptul să fie văzută și de la București – logic, mistic-ortodox și românește. Arestat în două rânduri de Carol al II-lea pentru simpatiile lui politice și neiertat de patriarhul Miron Cristea pentru criticile usturătoare privind slăbiciunile administrării Bisericii, Nae Ionescu a fost principalul susținător al ideii că Biserica Ortodoxă Română are puterea și datoria să fie factor de stabilitate geopolitică în această parte de lume. A avut mai mulți studenți eminenți, între care enumerăm pe câțiva dintre cei cu care profesorul dialoga fără ocolișuri: Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Alexandru Dragomir, Paul Sterian ...

Mircea Eliade, cel care a avut ideea înmănuncherii gândirii sale de la „Cuvântul” (1926-1931) în „Roza Vânturilor” (Cultura Națională, 1937), scria despre profesor:

„În istoria culturii românești moderne, o singură mare personalitate a avut o influență asemănătoare asupra contemporanilor mai tineri. A fost Mihai Eminescu. În timp ce, însă, Eminescu a creiat un curent de simțire și gândire eminesciană prin opera sa scrisă – Nae Ionescu exercită o influență socratică, de la om la om, dela suflet la suflet. ... O influență exercitată prin cărți riscă să creeze tipuri în serie; riscă mai ales, să se exercite la întâmplare.” („Roza Vânturilor”, p.434)

Dan Zamifrescu, cel care a reeditat „Roza Vânturilor” în 1990, arăta în prefața lucrării: „Nae Ionescu și Lucian Blaga se completează, sunt cele două capete ale arcului ridicat de cugetarea românească în efortul uman de «filosofare». Fiecare din ei cumulează direcții specifice ale cugetării universale clasice și contemporane cu o tradiție autohtonă și o școlire românească prezentând valențe diferite, chiar dacă perfect unitare în adânc, în structura intimă.”

Ce este Crăciunul? Mai întâi e vorba de ... Nașterea Domnului!

„Nașterea lui Hristos indică momentul istoric în care Dumnezeu s-a făcut om. Iar această apariție a lui Hristos, anunțată de Legea veche în zeci și sute de chipuri, este faptul fundamental al adevăratei antropologii ca înțelegere a omului. De ce uităm așa de stăruitor a ne gândi la aceasta.

[Marea diferență. Antichitatea: grecii și evreii]

    Conștiința greacă socotea pe om și Dumnezeu deosebiți și în închegarea lor intimă, și spațial. Erau deosebiți și trebuiau să rămână așa. Iar lumea iudaică a Vechiului Testament nu gândea altfel.

    Desigur, omul fusese creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; dar păcatul originar însemna căderea definitivă; izgonirea lui din Paradis echivala cu o schimbare de esență, schimbare pe care Mesia cel cu calul alb ar putea să o anuleze; iar încercarea Kabalei de a depăși prin Adam-Kadmon situația tragică a omului a isprăvit într-un fel de panteism, cel puțin tot așa de fără ieșire ca și ancorarea în Vechiul Testament.

    Numai omenirea lui Hristos a desfăcut cercul de fier al acestei vecinice și întunecate robii. Căci Dumnezeu, în cea de-a doua ipostază a Lui, a devenit om, s-a purtat printre oameni și le-a trăit în viața în forma ei vecinică și absolută. Hristos – noul Adam.

[Omul peste îngeri. Semnificația Crăciunului (a Nașterii lui Hristos)]

    Așa s-a stabilit legătura firească între om și Dumnezeu și s-a ridicat din nou omul la conștiința esenței lui divine. Veacurile adevăratului creștinism aveau vie această conștiință, următoare cum erau cuvântul Sfântului Pavel, care știe că omul va ține scaun de judecată pentru îngeri [Epistola întâi a sf. ap. Pavel către Corinteni, 6,3 – cf. nota 1, p.581]. Omul deasupra îngerilor, în ierarhia lumii adevărate, iată marele fapt făcut posibil prin întruparea lui Hristos.

[Semnificație pierdută prin Renaștere]

    Ce departe suntem de lucrurile acestea, care ne interesează totuși în așa de înalt grad! E adevărat, noi stăm încă sub hipnoza «marei întoarceri» a Renașterii; care, așezând pe om în centrul universului, i-a redat autonomia, instaurându-l în vechea lui demnitate, pe care i-o confiscase creștinismul. Dar chiar așa să fie? Reprezintă, într-adevăr, mentalitatea modernă un plus de inovație omenească?

[Modernitatea.]

    General vorbind, lumea nouă s-a străduit să integreze întreaga existență concretă într-un singur proces, mișcare pe o singură linie așa a fost înglobat și omul în ordinea naturală a lucrurilor, acordându-i-se, poate în această ordine, o situație proeminentă, dar dezbrăcându-l, în fapt, de atributele divinității.

    Că aceste atribute există totuși efectiv, nu încape îndoială. Probă, însuși acest evoluționism de structură știențistă, care nu s-a putut sustrage dificultăților rezultate din noul punct de vedere, decât prin îndumnezeirea realității concrete, în care fusese coborât omul. De aceea, toate sistemele metafizice ale lumii de după Renaștere sunt precumpănitor panteiste. Soluție hibridă, fără îndoială, dar dovedind necesitatea de a vorbi cu Dumnezeu în categoria în care se plasează omul.

[Mistica – salvarea modernității]

    În toată această perioadă de sărăcire spirituală, singură mistica a izbutit să salveze antropologia .... Căci singură această cugetare a știut să nu părăsească punctul de vedere cosmic în înțelegerea și valorificarea omului, atunci când filosofia se bucura a crede că a surprins cheia înțelepciunii absolute, pentru că izbutise să integreze antropologia în domeniul naturei.

    Dar tradiția gândirii mistice s-a pierdut; pe măsură ce a secat vâna religioasă a culturii, omul a coborât din ce mai mult în lumea lucrurilor, pierzând contactul cu divinitatea, din care, totuși, se împărtășește prin esența lui, într-atât încât, chiar pentru conștiințe religioase ridicate, îngerul a devenit un ideal de perfecționare; uitându-se faptul elementar că, într-o cosmologie creștină consecventă, înger și om se mișcă pe linii deosebite; cel dintâi nefiind decât ideal de sublimare a lucrurilor; cel de al doilea, treaptă de ajungere la Dumnezeu.

    Gândurile acestea să ni le readucem în minte astăzi, când vom asculta vechea solie: «Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeu nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței...»

    Poate că cel puțin nădejdea recâștigării pierdutei demnități omenești se va coborî mângâietor asupra noastră.”

(Nae Ionescu, „... Și s-a făcut om”, „Cuvântul”, anul III, nr. 967, 26 decembrie 1927, retipărit în Nae Ionescu, „Teologia. Integrala publicisticii religioase”, ed. Dora Mezdrea, Deisis, Sibiu, 2003, pp. 79-80)   

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews