După 21 de luni de conflict sângeros, finanțarea de către Washington a eforturilor de război ale Kievului pare să se afle într-un impas fără ieșire. Care va fi efectul său?

O analiză a lui Connor O’Keefe de la Mises Institute pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews. 

*

Negocierile din Senatul american dintre Democrați și Republicani privind politica frontalieră au eșuat în weekend.

Discuțiile au avut ca obiect obținerea sprijinului Republican în favoarea unui ajutor militar masiv de 105 miliarde de dolari pentru Ucraina, înaintea votului crucial de miercuri, legând ajutorul ucrainean de suplimentarea cheltuielilor pentru securizarea frontierei de sud a SUA.

Acum, în condițiile unei improbabile aprobări în viitorul apropiat de noi ajutoare pentru Ucraina, belicoșii din guvernul de la Washington și din presă încearcă să inducă panica în legătură cu ce se va întâmpla dacă regimul de la Kiev va fi tăiat de la ajutorul american.

Într-o scrisoare adresată luni Congresului, directoarea pentru Buget a Casei Albe, Shalanda Young a afirmat că banii pentru Ucraina se vor termina la sfârșitul anului:

„Vreau să fiu clară: fără o reacție a Congresului, până la sfârșitul anului vom rămâne fără resurse pentru a procura mai multe arme și echipamente pentru Ucraina și pentru a alimenta stocurile militare ale SUA. Nu există o pușculiță magică de unde să scoatem fondurile în acest moment. Nu avem bani; nici timp.”

Young a continuat profețind un dezastru pentru Ucraina dacă banii nu sunt alocați.

Dar este acest lucru adevărat? Poporul ucrainean este condamnat dacă Washingtonul încetează să mai finanțeze războiul?

Dacă vrem să înțelegem ce s-ar putea întâmpla în lipsa unei implicări americane în Ucraina, trebuie mai întâi să pricepem efectul real al Washingtonului asupra războiului, a cărui adevărată natură a fost expusă în mod strălucit de către Ted Snider într-o serie de articole recente.

Invazia Rusiei în Ucraina a început cu o serie de bombardamente cu rachete de croazieră pe 24 februarie 2022.

Ulterior, în aceeași zi, divizii de infanterie și blindate au sosit din Rusia, din Belarus și din Crimeea, în timp ce trupe de parașutiști au fost lansate în jurul capitalei Kiev.

Câteva zile mai târziu, în timp ce șocul și confuzia provocate de ofensiva inițială începuseră să se risipească, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să stabilească negocieri indirecte cu președintele rus Vladimir Putin.

Zelenski l-a sunat pe premierul israelian din acea perioadă, Naftali Bennett, și l-a rugat să ia legătura cu Putin și să servească drept mediator. Bennett a acceptat.

Săptămâna următoare, Bennett a avut o serie de convorbiri telefonice cu Putin înainte de a merge la Moscova și la Berlin pentru a contribui la crearea de canale diplomatice.

Eforturile sale au dus la o întâlnire pe 10 martie între miniștrii de Externe rus și ucrainean în Turcia.

În seria de negocieri care a urmat, Bennet a afirmat că cele două tabere fac „concesii enorme” pentru a ajunge la o încetare a focului.

Însă aliații occidentali ai Kievului s-au opus armistițiului.

La un summit special, pe 24 martie, NATO a decis să nu sprijine nici să aprobe negocierile de pace.

Cu toate acestea, Zelenski și Putin le-au continuat. Și, pe 29 martie, cele două părți au ajuns la un acord.

Potrivit unei schițe a documentului, dezvăluită în iunie, anul acesta, Rusia acceptase să își retragă forțele la frontierele de dinaintea războiului.

În schimb, Ucraina se angaja să nu adere la NATO.

De ce aceste lucruri nu s-au petrecut?

Ei bine, ele începuseră să fie puse în practică. La începutul lui aprilie, Rusia și-a retras forțele din nordul Ucrainei și din jurul Kievului – un gest despre care Putin avea să declare ulterior că era legat de acordul de la Istanbul.

Însă atunci, potrivit declarațiilor lui Bennett, ale fostului cancelar german Gerhard Schröder, ale ministrului turc de Externe, Mevlüt Cavușoglu, și ale șefului delegației ucrainene la negocieri, David Arakhamia, Occidentul a făcut presiuni asupra lui Zelenski să abandoneze negocierile și să lupte.

Admițând că au fost animați de cele mai bune intenții, este posibil ca oficialii de la Washington și de la Bruxelles să fi crezut că Ucraina poate câștiga suficient de multe bătălii pentru a-și ameliora poziția la negocierile viitoare.

Însă nu asta s-a întâmplat.

Dimpotrivă, Washingtonul a finanțat un oribil război de uzură de 21 de luni, care a costat enorm poporul ucrainean din punct de vedere al teritoriilor, al vieților și al membrelor amputate.

După eșecul negocierilor, Rusia a revendicat de o manieră permanentă zeci de mii de kilometri pătrați de pământ ucrainean, la care anterior acceptase să renunțe.

Vara trecută, forțele ucrainene au avut o tentativă de recuperare a acestor teritorii în cadrul unei așa-zise contraofensive.

Însă, de atunci, teritoriile pe care le-au pierdut au fost mai mari decât cele pe care le-au câștigat.

Ucraina păstrează secretul asupra numărului victimelor sale, însă, la sfârșitul lui august, estimările americane vorbeau de peste două sute de mii.

Și este probabil că această cifră a crescut considerabil în condițiile eforturilor continue de a străpunge câmpurile de mine rusești.

Pe măsură ce numărul bărbaților care pot fi înrolați scade, vârsta medie a soldatului ucrainean a ajuns la 43 de ani.

Iar în prezent guvernul de la Kiev dorește să scadă vârsta de recrutare, pentru a începe să-i înroleze pe cei care până acum erau prea tineri pentru a se afla sub arme.

Poporul ucrainean trăiește un infern.

Până și înalții oficiali militari ucraineni recunosc acum că nu mai există nici o soluție armată.

Dacă scopul suprimării acordului de la Istanbul a fost să îi ajute pe ucraineni să dobândească o poziție mai bună la negocieri ulterioare, atunci Occidentul trebuie să își recunoască eșecul înainte ca Ucraina să piardă și atuurile pe care le mai are.

Iar dacă intențiile Washingtonului au fost mai infame – așa cum o sugerează declarațiile unor oficiali precum Mitch McConnell, care a afirmat că războiul era o metodă facilă de a slăbi Rusia fără a face să curgă sânge american – iată un motiv în plus pentru a anula acest plan sinistru.

(Nu trebuie uitată nici faimoasa declarație a lui Joe Biden făcută în Polonia, a doua zi după summit-ul NATO din martie 2022, în care afirma că Putin trebuie răsturnat de la putere – nota ActiveNews.)

Ceea ce ne aduce la întrebarea inițială: Ce s-ar întâmpla dacă Statele Unite ar înceta să mai sprijine Ucraina?

Știm deja.

Ucraina și Rusia ar face eforturi pentru a ajunge la un acord. Lucrurile nu vor sta la fel de bine pentru Ucraina ca acum aproape doi ani, când era mai puternică.

Dar acesta nu este un motiv de panică. Pentru că alternativa este ca administrația de la Washington să obțină ceea ce își dorește, iar acest război sângeros și inutil să continue.

Ceea ce ar însemna un rău cu mult mai mare.