ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Le Monde a publicat un foarte interesant interviu cu președintele Ucrainei, în care acesta vorbește despre lucruri pe care, în urmă cu câteva săptămâni, el însuși le-ar fi calificat drept trădare.

Liniile roșii ale Kievului cad una după cealaltă.

Într-un interviu pentru Le Monde, Zelenski a acceptat să vorbească despre „cedarea de teritorii de către Ucraina” pentru a ajunge la un acord de pace cu Rusia.

Ceea ce nu cu puțin timp în urmă era inimaginabil a devenit brusc acceptabil, chiar dacă a fost numit „o chestiune foarte dificilă”.

Zelenski a vorbit în premieră despre necesitatea unei consultări populare privind felul în care s-ar putea încheia războiul, dat fiind că problema integrității teritoriale nu poate fi tranșată doar de un singur om, fie el și președintele țării.

„Trebuie să înțelegeți că orice problemă privind integritatea teritorială a Ucrainei nu poate fi tranșată de un președinte, de o persoană sau de toți președinții din lume fără poporul ucrainean. Acest lucru este imposibil. Este contrar Constituției Ucrainei. Și de aceea, această chestiune ne privește doar pe noi.”

În paranteză fie spus, este înduioșătoare grija lui Zelenski față de voința poporului, după doi ani și jumătate în care a interzis opoziția politică, a cenzurat presa, a furat, închis și distrus biserici și a agresat și persecutat preoți fără a simți vreun imbold de a se consulta cu poporul. Necum să organizeze alegeri...

Să vedem însă ce a mai spus Zelenski:

„Cineva a zis recent: Ce se întâmplă dacă Ucraina renunță la teritoriile sale în schimbul a ceva – garanții de securitate, poate NATO, poate UE etc.?

„Poate că există multe astfel de afirmații, dar trebuie să înțelegeți că, oficial, nimeni nu a oferit nimic Ucrainei. Iar Ucraina nu va renunța niciodată la teritoriile sale. Autoritățile nu au dreptul oficial de a renunța la teritoriile lor. Pentru ca acest lucru, poporul ucrainean trebuie să își dorească acest lucru.”

Pe de altă parte, Zelenski a comentat că renunțarea la teritoriile ocupate „nu este cea mai bună opțiune, deoarece avem de-a face cu Putin și va fi o victorie pentru el dacă va lua o parte din teritoriile noastre”.

(Este acum de notorietate faptul că, în primăvara anului 2022, la câteva săptămâni după invazia Rusiei, delegația Moscovei la negocierile de pace de la Istanbul a acceptat retragerea trupelor rusești doar în schimbul acordării pentru regiunea Donbas a unui statut de autonomie, conform acordurilor de la Minsk, și al neutralității Kievului. Washingtonul și Londra au torpilat negocierile de pace și i-au cerut lui Zelenski să lupte mai departe.)

Revenind încă o dată la interviu, Zelenski a demolat și un alt tabu: a recunoscut că Ucraina, cu tot ajutorul Occidentului, este incapabilă să își recupereze pe cale militară teritoriile cucerite de ruși. Pe de altă parte, însă:

„Aceasta nu înseamnă că, în acest moment [negocierile cu Rusia] ne vor reda frontierele din 1991, însă cred că o pace echitabilă pentru Ucraina ar fi restabilirea integrității noastre teritoriale. Dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să facem acest lucru doar cu ajutorul armelor.”

Vorbind despre necesitatea negocierilor, Zelenski a dărâmat și al treilea tabu: participarea Rusiei la tratative.

Este drept, un tabu devenit destul de șubred în ultima vreme, odată cu presiunile exercitate nu doar de China sau de „Sudul global” ci și de Occident.

Drept urmare, Zelenski s-a pronunțat pentru prezența Rusiei la viitorul summit de pace, după eșecul celui din Elveția, deoarece „toată lumea dorește asta”.

„La fel ca majoritatea țărilor, cred că reprezentanții Rusiei ar trebui să fie prezenți la cel de-al doilea summit, altfel nu vom obține rezultate concrete... Dacă toată lumea dorește să îi vadă la masa negocierilor, nu ne putem opune.”

Promisiunea că va aduce pacea în mai puțin de 24 de ore după ce va reveni la Casa Albă reprezintă un atu uriaș pentru Trump în alegerile din noiembrie.

Sondajele arată cu claritate că americanii nu pricep de ce trebuie să finanțeze din propriile buzunare tot mai goale un război dintr-o țară pe care nici nu o găsesc pe hartă, împotriva celei mai mari puteri nucleare a lumii.

Adversarii lui Trump au înțeles că acest atu trebuie anihilat.

Există două căi posibile:

1. Fie printr-o escaladare atât de brutală a conflictului, încât să facă necesară intervenția directă a SUA și a NATO – ceea ce ar însemna un război direct cu Rusia, probabil o conflagrație mondială și anularea alegerilor americane.

2. Fie prin forțarea păcii în Ucraina ÎNAINTE de alegeri.

Neexcluzând surprizele (cum ar fi un steag fals care să bulverseze totul – atentatul asupra lui Trump arată câtă disperare există în tabăra adversă) pare că ne îndreptăm totuși către soluția a 2-a.

Adică negocieri de pace între Rusia și Ucraina. La fel ca la Istanbul, în primăvara lui 2022.

(Un indiciu poate fi și faptul că între Moscova,  pe de o parte, și Washington și aliații săi, pe de alta, a avut loc cel mai mare schimb de prizonieri de la sfârșitul Războiului Rece).

Au trecut doi ani și jumătate, pentru ca Nebunilor Lumii să PARĂ că le vine mintea la cap.

Sute de mii (poate milioane) de morți. O țară (Ucraina) distrusă și datoare vândută, numai bună de scos la mezat. Un continent (Europa) aruncat în curbă de sacrificiu.

Și pentru ce toate astea? Pentru ca Rusia să fie împinsă în brațele Chinei? Și pentru ca Ucraina să iasă din război ciopârțită de patru provincii, pe care și le-ar fi păstrat dacă Occidentul nu i-ar fi torpilat negocierile cu Rusia, acum doi ani și jumătate?

Hotărât lucru: lungă este lista pentru care Nebunii Lumii ar trebui să dea socoteală.

Până acum, au reușit să scape, provocând o criză după alta:

Războiul împotriva Terorismului – Imigrația – Covidul – Schimbarea Climatică – Războiul din Ucraina...

Să nu ne facem iluzii: de fiecare dată, o criză a fost închisă doar pentru a face loc alteia mai grozave.

Asta intenționează să facă și acum. Ucraina este doar o nouă filă din Marele Plan.

La Paris, acum câteva zile, ne-au anunțat ce ne pregătesc.

 

Citiți și: Idolul și Joe Anapoda: Se schimbă Statuile și Ordinea Mondială