Jurnal din anii ciumei Covid 19
 
Este de neimaginat cum în centrul Clujului, în Piața Unirii, să nu fie un Lucian Blaga, un Iuliu Hațieganu, un Gheorghe/George Dima, un Emil Racoviță, un Sextil Pușcariu, un Ion Rațiu memorandistul, un Dumitru Fărcaș și alte vârfuri ale Științei și Culturii românești și implicit universale. Este de neimaginat!
 
Și în Piața Unirii concetățenii maghiari – în treacăt fie spus dacă-i putem numi, dacă ne permit să-i numim concetățeni, după cum sunt puși pe separatism – separatism - separatism, tare mă tem să nu fie puși și pe clocire a urii - au două personalități: Matia Corvinul și Marton Aron, cu care sunt total de acord să fie acolo, pentru Marton Aron pentru că a luat apărarea evreilor, ca și Raoul Șorban, de exemplu, alt clujean strălucit.
 
Dar cele mai mari personalități care au dat strălucire urbei noastre, urbei în care au trăit, au îndrăgit-o, și-au asimilat-o în suflet, să lipsească de acolo e prea de tot. Măcar generația interbelică a fost demnă: a pus acolo Statuia Lupoaicei. Generația 1940-1944 e iarăși total absolvită de orice vină în atmosfera aceea de cruntă teroare în care trăiau. Generația 1945-1989 iarăși nu poate fi acuzată, sub dictatură nu ai niciun cuvânt. Dar "generației de treizeci de ani” 1989-2020 trebuie să ne fie rușine, de la prim miniștri până la primari și de la primari până la noi, cei cu carte, exclus poporul simplu, aflat sub vremi. Rușine, așadar, să ne fie!
 
Sigur că Lucian Blaga nu se mai poate întoarce niciodată la noi să ne mustre. Poate câtorva ne-ar crăpa obrazul de rușine, dar multora nu. Aici e tragedia României, că avem o grămadă de deștepți și sub deșteptăciunea lor zace imensitatea lașității. Sigur că Iuliu Hațieganu nu se va întoarce și el printre noi niciodată, ca și George Dima, ca și Sextil Pușcariu și ceilalți amintiți, ca să ne privească în față. Atât.
 
Sigur că demnitatea unui neam nu urlă la margine de drum ca să ne amintim de ea. Demnitatea unei națiuni este "la purtător”, adică la noi, în permanență. Sigur că enorm de mulți deștepți vor zice că nu te poți opune progresului, și dorm ca pe o pernă pufoasă pe această lașitate, c-apoi progresul ni-l fac alții foarte treji. Totuși, am încredere în viitor. Niciun om care-și iubește neamul cu adevărat, din start nu poate fi decât optimist.
 
Foto:
1.Lucian Blaga
2.Emil Racoviță
3.Iuliu Hațieganu
4.Sextil Pușcariu
 
Dl. Vasile Lechințan, binecunoscut istoric clujean, ne face onoarea să publice la ActiveNews.
(n. 21 ianuarie 1949, Silivașu de Cîmpie, județul Bistrița-Năsăud). Istoric, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
 
Volume: Comoara lui Mitruț, povești, 2011; Crișan Mircioiu, album, 2013;
Co-autor la volume colective: Clujul din cuvinte, 2008; Legendele Clujului, 2010; Clujul din povești, 2011.
 
Istoricul Vasile Lechințan este de mult cunoscut clujenilor pentru istoriile savuroase din trecutul Cetății pe care le scoate la lumina zilei în seriale publicate în presa locală ori în broșuri (în colaborare) precum Legendele Clujului. Poveștile din Comoara lui Mitruț au ca punct de plecare date reale culese de autor din documentele de arhivă pe care le cercetează de o viață. Clujul secolului al XVII‑lea coboară în pagină prin intermediul a trei copilandri. Clujeanul Mitruț e călăuză „ocoșă” pentru Dan, puiul de țăran ce-și însoțește părinții la târg, și pentru Ian, copil de nobil polonez refugiat la Cluj din cauza prigoanei religioase din țara lui. Cei trei descoperă străzi, oameni, întâmplări, locuri tainice, fiind spectatori curioși și actori de ocazie în felurite peripeții, multe cu tâlc. Autorul intervine adesea, între paranteze, pentru a explica un cuvânt sau pentru a lega denumiri vechi de locurile de astăzi ale orașului. O carte pentru copii, dar și pentru oameni mari, plăcută și instructivă (Irina Petraș)
 
Vasile Lechințan scotocește de zeci de ani prin arhivele istoriei transilvănene, concentrându-se în vremea din urmă pe cercetarea vieții cotidiene a Clujului din epoci mai mult sau mai puțin îndepărtate. E nevoie de fler și de pricepere ca să descoperi informațiile relevante și, mai ales, să le asamblezi într-o imagine coerentă și sugestivă, iar când e vorba despre secolele de dinaintea apariției presei, un asemenea demers nu-i posibil în absența imaginației și a unei pasiuni ieșite din comun. Pe o asemenea temă, Vasile Lechințan a publicat deocamdată în revistele și ziarele locale niște secvențe factologice, prelucrate sumar, însă de un timp încearcă și proza de coloratură istorică. O narațiune fermecătoare în acest sens este Comoara lui Mitruț. Poveste din Clujul secolului 17, apărută recent la Casa Cărții de Știință, în colecția „Scriitorii Transilvaniei” (cu o prezentare de Irina Petraș). Scrisă în principiu pentru copii, ea are într-adevăr un aer copilăros, însă centrul de greutate nu îl constituie povestea ca atare, adică peripețiile protagoniștilor, și ei copii, ci orașul Cluj din secolul 17, cu structura sa urbană și cu existența domestică a locuitorilor săi. Performanța autorului constă în faptul că toate informațiile și amănuntele despre această lume sunt conținute în mod firesc și deloc fastidios în discursul narativ. Sunt chiar substanța lui. Altminteri, scenariul epic e simplu și eficient: trei băieți în pragul adolescenței, unul fiu de țărani, unul orășean și altul, fiul unor nobili polonezi unitarieni refugiați din cauza persecuției religioase se întâlnesc la Cluj. Mitruț, copil de căruțaș din cetate, este călăuza celorlalți doi și, în intervalul unei zile, le arată acestora orașul. Clujul avea atunci încă intact zidul de împrejmuire cu vestitele sale turnuri construite și întreținute de diversele bresle. În oraș se intră prin câteva porți păzite. Comunitatea lui e destul de pestriță, formată în principal de unguri și sași, dar și din câțiva români care practică diverse munci utile. Oamenii se cunosc între ei și par să conviețuiască într-o tihnă aproape idilică. Țăranii din împrejurimi, în genere români, își aduc produsele la târgul din Piața Mare, de lângă catedrala Sf. Mihail; din viile orașului din afara zidurilor se culeg strugurii; în Casa Sfatului se aprobă o hotărâre care interzice introducerea obiectelor contondente în cetate; trâmbițașul urbei trimite o scrisoare de dragoste iubitei sale prin curierul Mitruț; la hanul doamnei Razman se pregătește cina pentru oaspeții printre care se află și Dan cu părinții, aceștia veniți la târg cu șindrilă din Țara Călatei. Foarte expresivă prin cromatica și dinamismul ei rămâne imaginea pieței. Impresia e de abundență și forfotă omenească: un tablou jubilant al pestriței lumi medievale. De un efect surprinzător, ca într-un fel de poezie concretă, este lista produselor, a proprietarilor și satelor de unde aceștia provin. Încă și mai pline de culoare sunt fabuloasele rețete vegetale de vopsele pentru haine, rețete pe care le știe o femeie pitorească din Feleacu. Textul e înțesat de asemenea întâmplări și amănunte despre viața orașului, care, deși foarte bine documentate, nu alterează convenția ficțiunii și atmosfera de poveste. Topografia Clujului este riguros desenată, însă mai importantă, în ordinea creației, e ambianța cu patina ei autentică de vechime, realizată de autor. Istoricului și chițibușarului arhivar Vasile Lechințan i se substituie aici prozatorul cu expresia în aparență ingenuă și naivă, dar în realitate nu lipsită de ingeniozitate. Autorul configurează, în cele din urmă, o imagine estetică a orașului, fie cu liniile sobre și concise ale gravurii, fie trăgând cu ochiul la figurativul dens din pictura flamandă, când descrie piața, cu aglomerație de personaje și cu abundența ei de mărfuri. În bibliografia istoriei Clujului, „Povestea” lui Lechințan este, așadar, un reper, alături de alte câteva lucrări apărute în ultima vreme la aceeași editură: Legendele Clujului – la care Vasile Lechințan e coautor, Clujul în legende, repovestit de Irina Petraș și Ovidiu Pecican, Aventurile lui Matiaș Corvin la Cluj, carte semnată de Ovidiu Pecican, dar și antologia Clujul din povești, continuare a Clujului din cuvinte, ambele editate de Filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor. E un fenomen emergent acesta, de renaștere a sentimentului apartenenței și de afirmare a identității (Petru Poantă)