ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Îmi amintesc povestea eliberării studentului anticomunist din Piața Universității 1990, după ce instituțiile regimului președintelui Iliescu arestaseră cea mai puternică voce de român a acelui moment: Marian Munteanu. Liderul studenților mai fusese anchetat, înainte de 1989, pentru "propagandă creștină”, catalogată ca "extremistă" de comuniști, și legături cu un "legionar": marele filosof Petre Țuțea. Câte coincidențe!

Pentru cei tineri, amintesc că Marian Munteanu, liderul Fenomenului Pieța Universității, a fost închis de regimul Iliescu-Roman după Mineriada din iunie 1990. Apoi, după puternice proteste pașnice, a fost eliberat. Pe 14 iunie, a fost prins de mineri în sediul Universității și bătut cu bestialitate până la moarte clinică, alături de colegii săi, organizatori ai manifestației-maraton anticomuniste din centrul Capitalei. Au vrut să-l omoare, să-i taie capul de "legionar-extremist", așa cum fusese "mințit poporul cu televizorul". Apoi a fost spitalizat, arestat chiar de pe patul de spital și încarcerat la Jilava. După două luni, a fost eliberat la presiunea națională și internațională, pentru că românii au arătat că le pasă.

S-a numit „Marșul alb”! Sute de mii de români au scandat: „Noi venim c-o floare, nu cu bâte și topoare!” Un popor puternic, care și-a eliberat liderul din pușcărie pentru că s-a făcut auzit, pentru că a arătat că există, pentru că a demonstrat că sunt mulți aceia care nu sunt de acord cu măsura represivă a guvernanților. Îmbrăcați în cămăși albe, cu flori și lumânări. Sute de mii. Era iulie 1990. Au trecut 34 de ani de atunci…

Zeci de ani care s-au scurs. S-au dus ca un fum și au lăsat în urmă aceeași guvernanți cu aceleași „obiceiuri”, ca și când timpul ne pune răbdarea la încercare. Și iată că povestea se repetă, oarecum… Cu diferența că acum ne uităm la același televizor dar cu mai multe capete și ascultăm cuvântul lor: ce vor unii sau ce spun alții, în funcție de interese. Interese mai mult sau mai puțin vizibile!

Sfaturi despre cum trebuie să ne manifestăm sau despre cum nu trebuie să ne manifestăm. Și noi, ascultăm supuși „povețele” lor, ajutând un președinte ilegitim să numească același guvern care a mai guvernat și înainte, la fel de ilegitim ca și președintele. Un guvern care nu a întârziat să reînceapă bătaia de joc, așa cum a făcut 35 de ani. Sigur că aveau nevoie de liniște! Și Iliescu ar fi avut nevoie de liniște ca să-l poată „suprima” pe Marian Munteanu (Ceaușescu nu striga la fel - "Liniște, liniște!"?), Doar că poporul a vorbit și întreaga lume a auzit!

Mă întreb retoric cum au reușit românii noștri să-l salveze în numele democrației pe liderul studenților, de abuzul unui președinte-dictator. Într-adevăr, nu existau încă televiziuni private și nici nu se poate spune că unicul post TV avea vreo urmă de credibilitate pentru a putea influența pozitiv deciziile oamenilor, ba chiar dimpotrivă! Erau doar propriile lor decizii, propria lor gândire, propriile lor emoții și hotărârea de a-l salva pe curajosul student și, odată cu el, și democrația pe care tocmai și-o câștigaseră cu prețul vieții copiilor și părinților lor. La Timișoara, la București și în toată România.

O lecție despre cum trebuie să fim noi înșine! Când unii și alții insistă să le ascultăm sfaturile și, în mod repetat, inventează sloganuri pe care le afișează zilnic pe ecran ca să ni le poată inocula mai ușor, întrebați-vă „De ce?” Și, de asemenea, când sloganul dispare fără nicio explicație, după ce și-a atins scopul, întrebați-vă din nou „De ce?”. De ce manifestațiile pașnice din Georgia sau cele ale maidanului din Ucraina sunt aplaudate iar cele din România condamnate? "DE CE"?

Și pentru că Marian Munteanu a înființat Liga Studenților acum 35 de ani, pe 23 decembrie 1989, mă întreb: „Acum unde sunt studenții?” Unde sunt vocile care, pe vremuri, erau elitele românilor și care, cu prețul vieții, ne-au dăruit ceea ce acum nu știm să prețuim: LIBERTATEA!