Vă prezentăm un nou episod din serialul incendiar dedicat misterelor de la Palatul Elysée, realizat de ziarista americană Candace Owens.

Puteți urmări episodul introductiv - AICI, episodul I - AICI și episodul II - AICI.

*

Aceste două persoane, care nu ar trebui să aibă nicio relație de rudenie, seamănă extraordinar de mult una cu alta. Este o simplă coincidență? Ei bine, veți vedea curând că, atunci când vorbim de soții Macron și de trecutul lor misterios, apar tot timpul coincidențe ciudate.

Așadar, bine ați venit la un nou episod din serialul nostru Cine este Brigitte Macron?

Să recapitulăm întâi un pic episodul trecut. Am aflat că Emmanuel Macron este descris de colegii lui de școală ca un tip misterios. Nimeni nu știa ce face în afara orelor de curs. Era retras, nu făcea parte din niciun grup. Nimeni nu știa nimic despre părinții lui, cu ce se ocupau.

Am mai aflat și că, ajuns președinte, Emmanuel Macron pare să nu știe mai nimic despre familia lui de origine. V-am spus câteva povești despre asta. Inclusiv faptul că autobiografia lui conține numai câteva rânduri despre familia lui, dar o grămadă de lucruri despre familia lui Brigitte.

Iar familia lui pare și ea la fel de distantă de el, refuză să discute despre el; fratele lui biologic i-a spus, chiar, unui coleg de serviciu că Emmanuel este un văr de departe – asta era înainte ca Emmanuel să devină președinte. Era ministru. Și un coleg l-a întrebat pe fratele lui: „Tu îl cunoști pe ministrul ăsta?” Iar el a zis: „Nu, e un văr de-al meu”.

Și-apoi, desigur, mai este și faza foarte ciudată când este întrebat de un politician despre sora lui biologică, Estelle, care locuia în regiune, iar Emmanuel, foarte straniu, nu a răspuns, ci s-a uitat la Brigitte, să-i spună ea ce să răspundă. Foarte ciudat.

Manette, o bunică... progresistă

Acum, singurul membru al familiei care pare să se bucure de afecțiunea lui Emmanuel Macron, persoana pe care pare că se simte confortabil să o menționeze, este bunica lui. Pe bunica lui o chema Germaine Arribet și era alintată Manette. Îi vedem aici împreună.

În autobiografia lui, „Revolution”, când își descrie copilăria, ea este singura persoană pe care Macron o integrează în copilăria lui.

Iată un citat:

„Mi-am petrecut copilăria printre cărți, cumva izolat de lume. Era o viață liniștită. Îmi aduc aminte diminețile, când mă duceam în camera ei și-mi spunea povești despre prieteniile sale din timpul războiului. Copil fiind, reluam povestea de unde o lăsaserăm cu o zi în urmă și călătoream prin viața ca și cum aș fi citit un roman. Și mirosul cafelei pe care o fierbea uneori în miez de noapte. Și ușa de la dormitorul meu, întredeschizându-se la 7 dimineața, dacă nu mă dusesem deja la ea, întrebându-mă, vag îngrijorată: Încă dormi?”.

A fost o jurnalistă care a speculat că poate Macron fusese cumva adoptat de această bunică, Manette.

Oricum ar fi, devine foarte important să aflăm câte ceva despre această femeie, pentru că Macron susține că ea l-a învățat să citească...

Deci, el spune că ea locuia la câteva străzi distanță de părinții lui, în Amiens. Tot în cartea lui, spune că își petrecea vacanțele de vară și de iarnă la familia ei, în Bagnères-de-Bigorre, și că acolo a învățat să meargă, acolo a învățat să pescuiască, să joace rugby, cu bunicii lui. A petrecut foarte mult timp cu bunicii lui și poate asta explică absența bizară a fotografiilor din copilărie cu frații lui sau cu părinții lui. Ok.

Deci ne spune destule lucruri și, potrivit martorilor, Manette era o persoană extrem de rezervată, ca și nepotul ei. Adesea ținea obloanele ferestrelor închise și, după ce s-a pensionat, nu ieșea decât foarte rar din casă, stătea înăuntru, înconjurată de cărțile ei, ca într-un bârlog – ceea ce poate explica de ce spune Macron că a crescut printre cărți.

Lecturi formatoare

Dar ce cărți, mai exact? Ei bine, Macron a răspuns la întrebarea asta. În biografia „Les Macrons”, scrisă de jurnalistele Caroline Derrien și Candice Nedelec, se spune, citez:

„În adolescență tânărul Macron se refugia în lectura cărților lui André Gide și Michel Tournier - cartea acestuia din urmă, Le Roi des Aulnes. Acestea erau cărțile pe care le ținea pe noptieră. Iubita lui bunică maternă împărtășea pasiunea lui pentru acești autori.”

Acum, așa cum spuneam în episodul nostru introductiv, André Gide era un tip care a recunoscut că era pederast, care a spus cu gura lui că a violat băieți musulmani în Algeria, în particular. A povestit cum și-a explorat el sexualitatea și a rupt lanțurile, nu? - restricțiile impuse prin educația lui creștină, mergând în Algeria.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe Macron să se simtă confortabil – să aibă cartea asta pe noptiera lui în copilăria lui la bunica și apoi să pună cartea în portretul lui oficial ca președinte.

Despre celălalt autor pe care l-a menționat Macron jurnalistelor, Michel Tournier, nu am discutat. Iar asta este o alegere și mai bizară, din punctul meu de vedere  – ca o bunică să-i dea nepotului ei să citească așa ceva.

Este o  carte extrem de controversată. Cum spuneam, se cheamă „Le Roi des Aulnes”, care ar fi o creatură mitologică ce vânează copii.

Iar în cartea astea sunt niște pasaje... vă citesc acum un pasaj:

„Fesele copiilor sunt pline de viață, mereu înfiorate, uneori triste, dar câteva secunde mai târziu zâmbesc din nou, cu o naivitate optimistă, la fel de expresive ca niște fețe”.

Acum, nu știu, poate bunicii mei nu au știut să mă crească, dar mie mi-au dat Biblia s-o citesc, noi vorbeam de pasaje din Biblie. Nu ne dădeau cărți despre funduri de copii. Așa ceva mi se pare complet absurd.

În cartea respectivă, autorul discută despre copii care sunt „avansați” pentru vârsta lor. Uite un alt pasaj din carte:

„Categoria de copii cu maturitate intelectuală surprinzătoare, care par să fi citit și să fi înțeles tot de la naștere, în contrast cu o imaturitate corporală care dă o anume ingenuitate lucrurilor pe care le spun”.

Asta sună familiar, cumva... este, practic, exact explicația dată de presă despre povestea bizară în care Brigitte se îndrăgostește de un copil de 14 ani și după aia se mărită cu el – despre acest drum pe care ea îl începe la 39-40 de ani și care duce la mariaj. 

Aduceți-vă aminte ce spuneau, că, deși era un copil, Macron era foarte avansat intelectual, era un „virtuoz”, nu? – ca Mozart.

Înțelegeți, oameni buni, că el nu era ca alți copii, copii normali, deși era atât de fraged - nu vrem să vă gândiți la asta, da?

Așadar, se pare că acest al doilea autor oferă această explicație – care nu este de fapt explicație, sau este o explicație care nu ar trebui niciodată acceptată.

Candidat prezidențial... manciurian?!

Oricum, deci, Manette a murit pe 13 aprilie... îmi cer scuze, nu am notat; dar cred că în 2021; vom reveni și vom corecta dacă am greșit.

Tot 13 aprilie e și ziua de naștere a lui Brigitte Macron, tot 13 aprilie este data la care s-a inițiat programul MK Ultra – iar cei care îmi urmăresc emisiunile știu că sunt obsedată să aflu tot ce se poate afla despre programul MK Ultra.

Dar această discuție nu ar trebui să aibă loc numai în America, ce programe au dezvoltat statele subterane din fiecare țară – aceste sunt programe cât se poate de reale, au existat cu adevărat, iar noi nu învățăm despre ele la școală. A afla despre ele este un proces terifiant.

Este unul dintre motivele pentru care promovez în mod regulat cartea asta, „Chaos”, pentru că mie mi-a dezvăluit o nouă realitate, înțelegerea a cât de sinistre au fost și, voi spune, sunt guvernele noastre, de fapt.

Programul MK Ultra a fost real. Guvernul era obsedat cu tot felul de programe care aveau ca obiectiv principal condiționarea creierului. Încercau să spele oameni pe creier, uneori prin izolare – și se pare că și Emmanuel Macron a petrecut o grămadă de timp izolat în copilăria lui. El însuși spune că trăia printre cărți, iar prietenii lui – sau cei care ar fi vrut sau ar fi trebuit să-i fie prieteni – spun că era un solitar și stătea tot timpul singur.

Deci, guvernele făceau experimente cu izolare, cu droguri – știți, LSD, drogau oamenii să vadă dacă îi pot determina să comită crime sau alte acte fără să știe.

Încercau, în esență, să creeze un așa-zis „candidat manciurian”, cineva care răspunde la comenzi, poți să-l determini să facă ce vrei tu fără să pună nicio întrebare. Voiau să vadă dacă pot controla o astfel de persoană și s-o folosească, apropo, ca pe un soi de armă.

Cum spuneam, este foarte important ca oamenii să afle despre acest program, MK Ultra, și diferitele nume pe care le-a primit la început. Pentru că a început înainte să fie denumit MK Ultra și după aceea a continuat.

Întrebați-vă dacă voi chiar credeți că l-au întrerupt, că ei așa spun, că l-au stopat, că nu i-a mai interesat să drogheze soldați să vadă dacă-i pot determina să omoare oameni și dacă pot programa oameni.

Ia întrebați-vă. Chiar credeți că un guvern care este capabil de asemenea orori este capabil să vă și spună adevărul? Că, odată ce-au fost prinși, s-au oprit, gata....?

În plus, au recunoscut că majoritatea documentației legate de acest program a fost distrusă. Deci noi nu știm care au fost dimensiunile globale ale acelui program. Nu știm toate elementele acelui program și dacă toate persoanele care au făcut parte din acel program – și au fost destui care au spus că au făcut parte – au fost date afară sau considerate criminale ori nesănătoase la cap. Sau au mințit?

Iar un capitol din acel program a fost, desigur, perversiunea sexuală – comiterea de agresiuni sexuale ca să vadă apoi ce impact au asupra psihicului persoanei. Sunt lucruri cu adevărat oribile.

Părinții-medici ai lui Emmanuel Macron

Acum, v-am spus deja că părinții – pretinșii părinți biologici ai lui Emmanuel Macron - uite aici o poză cu ei... aveau meserii foarte interesante.

Ca primă măsură, tatăl lui, Jean-Michel Macron, era psihiatru. Și da, știm cu certitudine că au existat psihiatri care au făcut tot soiul de lucruri oribile, absolut oribile, de-a lungul anilor. Nici nu vreau să intru pe panta asta acum.

De fapt, ar trebui poate să încep cu cine era Sigmund Freud și cât de îngrijorător este faptul că el este predat acum în școli, aici, în America; ni se spune că este nu-știu-ce erou care a lansat psihiatria modernă. Da, într-adevăr. Ce mari progrese a adus el și care a fost contribuția lui vom vorbi în alt episod, ca să nu pierdem acum șirul.

Dar, da. Tata Macron era psihiatru, iar mama lui, cea pe care o vedeți în dreapta, era pediatră. Super-combinație pentru Macron în copilărie, nu?

Dar ceva extrem de interesant a ieșit la iveală despre mama lui Macron, Françoise...  Ni s-a spus că era pediatră și lucra și ca expert medical pentru serviciile sociale.

O mamă specialistă în schimbare de sex

Dar, la un moment dat, a ieșit la suprafață ceva extrem de interesant despre munca ei, ce făcea ea pentru serviciile sociale. Și aici am să vă citesc direct din cartea lui Xavier Poussard, care o să apară în curând, o veți putea cumpăra de pe Amazon – așa că, dacă vreți, puteți trece peste restul poveștii, dacă nu vreți să aflați cum se termină.

Deci el zice așa:

„Confruntând-ne cu un zid al tăcerii despre copilăria lui Emmanuel Macron, am decis să analizăm toată informația cu maximă scrupulozitate, având în minte următoarea întrebare: de ce refuza familia să răspundă jurnaliștilor și de ce aveau nevoie de aprobarea lui «Brigitte»?

„O audiere care a avut loc la Adunarea Națională ne-a atras atenția: cea la care a depus mărturie Sylvaine Télesfort, președintele Asociației pentru intersexualitate și hermafroditism din Europa (AMIHE).

„Născut la Beauvais în 1956 sub numele de Sylvain Télesfort (nume schimbat în Sylvaine la o instanță din Paris pe 15 mai 2007)... [deci s-a născut bărbat], el a dezvăluit, incidental, Adunării Naționale a Franței că primise sprijin administrativ în perioada lui de tranziție de la «o doctoriță-șefă de la fondul de asigurări, Dr. Françoise Noguès», adică mama lui Emmanuel Macron”.

Deci o persoană care a trecut prin tranziție de gen declară din senin că da, persoana care m-a sprijinit în acest proces a fost doamna doctor Françoise Macron, ea m-a ajutat cu tranziția. Deci știm că asta s-a întâmplat, că ea era implicată în tranzițiile de gen.

Întrebarea se pune dacă acesta a fost singurul caz de acest tip în care a fost implicată, sau mama lui Macron se ocupa în general de această categorie de cazuri, transgenderii, mai extensiv.

Iar răspunsul la întrebarea asta a venit anul trecut de la o persoană pe nume Alexandra [Brazzainville], care a descris cum a beneficiat de citez: „scutirile oferite de expertul național principal, Dr. Françoise Macron-Noguès, care, trebuie spus, este mama actualului președinte; ea a avut o contribuție majoră, a avut grijă de multe generații de oameni ca mine, oferind subvenții ca să avem acces la cei mai buni specialiști, ca să putem avansa în ritm lent și să nu rămânem marginalizați în viața noastră de zi cu zi. Pentru cei care erau respinși de familii, ea le oferea o cămăruță și o pensie de dezabilitate pe durata procesului. Pe scurt, totul era foarte, foarte bine organizat și nu pot să înțeleg de ce oamenii detestă atât de mult acest protocol”.

Într-un al doilea interviu, ea [Alexandra Brazzainville] a explicat că Françoise Noguès se ocupa de o anumită patologie, „pseudo-hermafroditism congenital primar”.

Acum, oameni buni, eu sunt sigură că asta este doar o coincidență. Toate astea sunt coincidențe. Cine nu înțelege cum e posibil ca lucrurile astea să se tot întâmple în lumea cuplului Macron este un conspiraționist dement. Da, ok, am înțeles.

Avem întrebări despre sexul soției lui, de ce trecutul ei nu pare să se lege, avem întrebări despre trecutul lui, aflăm că tatăl lui e psihiatru și mama lui pediatră care ajută oamenii să treacă prin tranziție de sex.

Iar ei au păstrat tăcerea asupra acestor lucruri când s-au căsătorit – ca să nu mai spun atunci când au devenit cuplul prezidențial al Franței. Aveau toate chestiile astea cu pedofilie și cu transgenderism care apăreau în viața lor, dar sunt sigură că sunt doar coincidențe.

Hai să luăm o pauză aici, pentru că vor mai fi câteva coincidențe...

Câți ani avea, deci, Emmanuel Macron?

Ok, acum o să intru din nou în povestea lui Brigitte, pentru că și aici par să existe o grămadă de coincidențe.

V-am zis deja de o jurnalistă pe care o cheamă Sylvie Bommel, da? Este o jurnalistă cu simpatii de stânga, scrie la Vanity Fair. V-am spus că aceste informații nu provin de la conspiraționiști. Asta e o minciună uriașă care se spune publicului anglo-saxon.

Această Sylvie Bommel a dedicat cel mai mult timp cercetării trecutului lui Brigitte și se tot ciocnea de un zid. Și, din nou, subliniez, aici vorbim de o jurnalistă care zicea: Uau, ce tare, ce femeie puternică este Brigitte, ce femeie vine la Élysée, vreau să aflu mai multe despre ea, vreau să o promovez în întreaga lume, știți? Cui nu-i place o femeie puternică – mai ales dacă ești feministă, cum sunt scriitoarele astea.

Deci ea începe să scrie o a doua biografie a lui Brigitte, care se cheamă „El tocmai împlinise 17 ani” [Il venait d'avoir dix-sept ans], ceea ce este culmea, o ditamai minciuna.

De altfel, Sylvie Bommel însăși contestă acest lucru în cuprinsul cărții, ea ajunge, în ultimul capitol, la un alt răspuns. Ea scrie că, în realitate, Emmanuel Macron abia împlinise 15 ani.

Probabil că a scris altă vârstă în titlu pentru că altfel declanșa panica la Palatul Élysée, dacă scria „El abia împlinise 15 ani” pe copertă – probabil că i s-ar fi întâmplat cine știe ce chestii, ar fi chemat-o la birou pentru o discuție...

Mă rog, pe parcursul acestei a doua investigații pentru această carte, Bommel a verificat toate interviurile date de Brigitte și observa tot soiul de neconcordanțe, de mici erori pe care le făcea Brigitte când spunea ce vârstă avea ea la diferite momente...

Și-aici îmi vine în minte o judecătoare celebră din America, Judge Judy, care spune mereu că, dacă minți, trebuie să ai o memorie foarte bună. Da? Dacă nu minți, nu ai nevoie de o memorie bună pentru că este pur și simplu adevărat și nu ai nevoie să te gândești, aoleu, ce i-am zis lui cutare și ce i-am zis lui cutare și nu faci astfel de erori.

Și câți ani are Brigitte Macron?

Iar una dintre erorile pe care le-a făcut Brigitte într-un interviu biografic mai lung pe care l-a dat revistei Elle a fost cu privire la sora ei mai mare, Maryvonne, care a murit într-un accident de mașină.

Iar Brigitte, în acest interviu, a zis că acest eveniment a fost extrem de traumatic și că i s-a întipărit în minte, că ea avea 6 ani la momentul la care a murit sora ei și apoi a purtat-o pe sora ei în inimă în fiecare zi tot restul vieții.

Și a mai zis și de o nepoată a familiei ei, care a murit la un an după sora ei, când avea vârsta de 6 ani.

Xavier Poussard a fost foarte tulburat de lucrurile astea. În primul rând, Sylvie Bommel a reușit să afle că, de fapt, Brigitte avea 8 ani când a murit sora ei, iar nu 6 ani.

Acum, este o diferență de numai doi ani, dar impresia mea este că, totuși, la vârsta de 8 ani, dacă ți se întâmplă ceva atât de important, nu confunzi după aceea datele, nu greșești cu doi ani. Amintirea este una foarte dureroasă. Dar, bine, să spunem că a fost o simplă eroare.

Cu privire la a doua moarte, la a doua persoană care, spune ea, a murit, acea nepoată, care cică ar fi murit un an mai târziu, deci avem două morți importante în familie una după alta, aici lui Xavier i s-a părut foarte ciudat, având în vedere cât de mult s-a scris despre nepoatele lui Brigitte, dar nu se menționa nicăieri nicio moarte.

Așa că Xavier s-a pus pe treabă și, până la urmă, a reușit să determine, vizitând un loc de veci al familiei lui Brigitte, că existase o nepoată pe nume Sylvie, care a murit în 1996 (sic!) cu ocazia unei operații.

Dar asta era la 6 ani distanță de moartea surorii lui Brigitte, Maryvonne. Deci nu un an diferență, ci 6 ani. Acum vorbim de o diferență imensă. Deci ce se întâmplă?

Un fost soț fantomatic

În a doua ei carte, Sylvie Bomme s-a concentrat pe descoperirea de informații despre primul soț al lui Brigitte, André-Louis Auzière, nu? Acesta este bancherul cu care s-a măritat ea la 21 de ani. Tipul care s-a trezit că i-a fost furată nevasta, la cel mai dramatic mod cu putință, de un adolescent, de un virtuoz gen Mozart. Îmi imaginez că a fost o mare suferință.

Dar nimeni nu reușea să ia legătura cu acest tip. Vă aduceți aminte că v-am spus de Virginie Linhart, autoarea de documentare, care a spus și ea la fel, că viața este acestui individ este ca o gaură neagră.

Că el era cel mai bine păstrat secret de la Palatul Élysée, nimeni nu putea pătrunde. Și revista Capitala făcut un sumar în 2017 și a spus că André-Louis, primul soț, era, citez: „o fantomă”; nu există nicio fotografie cu el pe Internet, nici măcar o singură imagine în toate cataloagele groase de presă. Iar biografiile abia dacă menționează că lucra la bancă.

Deci, ce s-a întâmplat cu fostul soț al lui Brigitte Macron?

Reluând cercetările, Sylvie Bommer a remarcat și ea cât de stranie era situația. Acest om lucrase la două bănci mari, una dintre ele fiind Credit du Nord, părea să fi plecat din domeniu fără să lase nicio urmă.

Ea scria în cartea ei că, citez:

„E ca un episod din filmul Black Mirror. A găsit biroul prezidențial o metodă să penetreze creierele fostelor lui cunoștințe și să șteargă tot?”.

Furtul miresei... la propriu

Înainte de a-și publica volumul, Sylvie Bommer a publicat câteva extrase în revista Le Pointși uite-așa, în sfârșit, în acea revistă, în aprilie 2019, înainte de publicarea cărții, apare o fotografie de la prima nuntă a lui Brigitte.

Deci, în acel moment, cei doi Macron erau la președinție de doi ani de zile – de fapt, cam un an și trei luni – și, când colo: Ta-daaa! Bam! Apare o poză de la prima nuntă a lui Brigitte. Asta este fotografia. Vă rog să vă uitați la ea. 

Deci ni se spune că mirele ar fi André-Louis Auzière și că mireasa e Brigitte Trogneux.

Acum, trebuie să vă spun că eu nu sunt program de identificare facială, dar femeia aceasta mie nu mi se pare că seamănă cu actuala Primă Doamnă a Franței, cu Madame Brigitte Macron. Ok? Îmi dau seama că fețele se schimbă, dar mie nu mi se pare că actuala Brigitte Macron seamănă cu mireasa...

Uitați-vă la comparația asta [min. 24:41 din video] – mireasa și Brigitte, la scurt timp după ce își începe cariera.

Aș putea accepta că aceste persoane sunt înrudite, dar așa, dacă mă uit, aș zice: nu. Întreb: ce s-a întâmplat cu dinții? S-a apucat de fumat metadonă? Nu. Nu este aceeași persoană, ok?

Dar nu poți să faci presupuneri pornind numai de la pozele oamenilor și să deduci de-acolo ce e adevărat și ce e fals.

Și nici nu facem asta, pentru că Sylvie Bommel a reușit să găsească un certificat de căsătorie din care rezultă că o persoană pe nume Brigitte Trogneux s-a căsătorit cu un anume André-Louis Auzière pe 22 iunie 1974, deci se verifică.

Și nu doar atât, dar unul dintre cavalerii de onoare de la nuntă a fost fratele lui Brigitte, Jean-Michel Trogneux. Iar asta este o mare descoperire, pentru că asta ne spune că Brigitte era foarte apropiată de fratele ei, dacă l-a ales să-i fie cavaler de onoare la nuntă. Înseamnă că erau super-apropiați.

Numai că publicul abia acum afla de acest Jean-Michel, așa că întrebarea era: Stai un  pic. Păi e ciudat. Deci l-ai șters, practic, din viața ta? Păi ce a fost, cea mai mare ceartă de familie posibilă? Odată ce ai devenit Prima Doamnă a Franței l-ai șters? Pare cam ciudat.

Dar iată alte câteva chestii foarte ciudate. În scrisoarea avocaților noștri, noi i-am cerut specific lui Brigitte Macron, cu mult timp înainte de difuzarea episodului de azi, să ne confirme în scris dacă actuala Prima Doamnă a Franței este mireasa din fotografie. Iar ea a refuzat să răspundă întrebărilor noastre.

Uitați aici, întrebarea nr. 8:

„Este Brigitte Macron aceeași persoană cu cea care apare în fotografia de la căsătoria cu Auzière?”

Niciun răspuns.

Defăimare... dar a cui și pentru ce?

Și mai interesant este că nu e prima dată când refuză să răspundă la această întrebare elementară. În procesul de defăimare împotriva jurnalistei Natasha Rey, v-am mai zis despre ea – Brigitte a  câștigat acel proces... Vă dau acum detalii despre cum a pierdut Natasha Ray acel proces de defăimare.

În acel proces nu era vorba despre afirmația că Brigitte Macron e bărbat sau că a trăit ca bărbat înainte de a se transforma în Brigitte Macron. Nici pe departe.

Era vorba despre niște detalii pe care le greșise Natasha Ray, da? Era vorba despre niște speculații de-ale ei pe marginea acestor fotografii cu André-Louis Auzière și poza de la nuntă.

Iar Natasha Ray a spus că ea nu crede că tipul ăsta, André-Louis Auzière, a existat vreodată, și că tipul din fotografie seamănă mai mult cu un alt individ pe care îl cheamă Louis-André. Da, pe bune. Același nume, dar întors pe dos.

Deci e alt André-Louis, un văr. Deci ea specula în sensul ăsta și a spus că poza nu e falsă, este chiar de la nunta acestui văr primar. Dar era o eroare; Natasha a făcut o eroare, ok? Așa că Palatul Élysée l-a chemat pe acest văr și a avut o conversație cu el și l-a încurajat să o dea pe Natasha Ray în judecată pentru defăimare, ceea ce el a și făcut.

Din nou, vreau să fiu foarte clară: temeiul acestui proces de defăimare nu a fost dacă Brigitte Macron s-a născut bărbat sau nu. Și încă un lucru foarte clar: procesul de defăimare nu ar fi avut loc dacă nu intervenea Palatul Élysée promițând că vor intra și ei în proces, deși nu au făcut-o.

De unde știm că este așa? De la o altă jurnalistă, altă jurnalistă feministă de stânga, Emmanuelle Anizon, care a scris și ea o carte despre Brigitte Macron, în care a vrut să contrazică toate zvonurile despre sexul biologic al lui Brigitte, și care a fost singura care a reușit să penetreze secretul privind familia Auzière.

Ea a reușit chiar să stea de vorbă cu acel văr, greșit identificat ca Louis-André, și a povestit cum s-au derulat lucrurile. Deci acest văr, Jean-Louis, avea o soție pe nume Catherine... și, convinsă că el era tipul din fotografie, Natasha a contactat-o pe această soție, Catherine, pe Whatsapp, i-a trimis un mesaj la 3 dimineața.

Era convinsă de versiunea ei, ni se spune, convinsă că e ceva în neregulă, și merge pe instinct, nu pe fapte, și-i scrie acestei femei: Știu tot, absolut tot despre tine, despre Louis, despre Jean-Michel Trogneux...

Presupun că a fost o strategie jurnalistică, nu știa chiar tot, știa ceva, care era greșit, dar spera ca, dacă spune că știe tot, persoana o să fie mai deschisă.

Numai că această Catherine nu a fost deschisă. I-a arătat imediat mesajul soțului ei; gen: Ce e asta?

Iar el a contactat-o imediat pe Laurence Auzière, care ar fi prima fiică a lui Brigitte, care se întâmplă să fie cardiolog, iar Laurence a zis: Trebuie s-o suni pe Brigitte! Trebuie s-o suni pe mama pentru că ea tocmai vrea să depună o plângere pentru această hărțuire.

Așa că vărul respectiv o sună pe Brigitte și uite ce i-a povestit el jurnalistei. Citez cuvintele lui:

„Brigitte mi-a zis că îi pare rău, că totul este din vina ei, că trebuie să depunem plângere și că va interveni și ea în acțiune. Auzeam vocea lui Emmanuel Macron pe fundal, zicea să se grăbească, trebuiau să meargă undeva. Înainte să închidă, mi-a promis că-mi trimite o copie a dosarului de familie, lucru pe care l-a făcut. În plus, i-am cerut să-mi certifice în scris că ea era persoana din poza de la nunta cu André, din 1974, dar asta nu mi-a certificat. După aceea nu am mai vorbit niciodată direct cu ea pe acest subiect”.

Deci, din nou, el relatează că Brigitte a spus că va face și ea plângere: Fă tu asta că fac și eu, iar el îi cere să-i confirme în scris – normal, asta urma să fie probă!

Dacă tot bagi oamenii la necazuri, măcar certifică faptul că tu ești cea din fotografie, nu? Dă-mi ceva în scris. Iar Palatul Élysée zice... Uhm, nu. Sau nu mai zice nimic.

Dar el își îndeplinește partea lui de angajament și depune plângere împotriva lui Natasha Ray, trimite documente la avocații lui Brigitte. După care Brigitte îl sună și zice: Uite ce e, Palatul îmi recomandă să depunem plângerea noastră separat.

Iar el comentează așa, citez:

„Ea mi-a spus că Élysée preferă să lansăm două acțiuni separate. M-a lăsat baltă. Mesajul a fost clar: «Dacă vrei să mergi mai departe, ești pe cont propriu: ia-ți propriul avocat». Noi deja depuseserăm plângerea, nu mai aveam cum să dăm înapoi, așa că am mers mai departe pe cont propriu. Din acel moment, de câte ori am încercat s-o sun pe Brigitte, nu am reușit, dau de secretara ei; ea a devenit inaccesibilă.”

Așa că, pe scurt, Prima Doamnă l-a jucat pe degete, l-a împins de la spate, că depune și ea plângere – bla, bla, bla – iar el i-a cerut să certifice fotografia și ea a zis nu. Deci au fost manipulați și apoi trădați de cuplul prezidențial.

Iar jurnaliștii spun că se vedea că omul era cam deranjat, acest Auzière, era rănit de acest comportament foarte ciudat. Totuși, cât poate fi de greu să certifici o poză?

Dar, de fapt, ce-a vrut Brigitte a fost ca el să meargă mai departe cu procesul de defăimare - pentru că, în realitate, el nu era omul din fotografia de la nuntă - ca, după aceea, ea, Brigitte, și cu soțul ei să poată să fluture prin presă această știre: Uite, am câștigat procesul de defăimare împotriva acelei jurnaliste nebune care a zis că Brigitte s-a născut bărbat.

Așa se face că tot auzim că Brigitte a câștigat procese de defăimare legate de acest caz. Dar realitatea este că așa operează ei – iar și iar. Se agață de detalii, dar niciodată de substanța cazului, de lucrul care îi interesează cel mai mult pe oameni.

Au găsit fostul soț – dar e mort. Sau...?

Acum, trebuie să înțelegeți că, la acel moment, Internetul era deja pe jar în Franța, cu tot felul de conspirații. În primul rând, era întrebarea: Cine naiba e acest prim soț, André-Louis?

Dar, soarta a făcut ca, la scurt timp după ce Sylvie Bommel și-a publicat cartea ei, pentru care făcut multe cercetări, pe 8 octombrie 2020, Tiphaine, care este a doua fiică a lui Brigitte, să anunțe brusc în Weekly Magazine că, de fapt, tatăl ei a murit deja de un an de zile, în 2019.

Imediat ce oamenii au început să pună întrebări au ieșit cu chestia asta: Știți, de fapt, a murit. A murit acum un an. Uite un citat din Paris Match, anunțând că Tiphaine a zis:

„Tata a murit. L-am îngropat pe 24 decembrie 2019, în condiții de strictă confidențialitate”.

Oh, dar cât de convenabil! Cât de convenabil, nu? Nu știu cum s-a întâmplat, dar acest prim soț al Primei Doamne, pe care toată lumea începuse să-l caute, cade mort fix la momentul potrivit pentru cuplul Macron.

Și, apropo, e cam ciudat că Tiphaine a ales să facă acest anunț în Paris Match, care, după cum știm, este o revistă controlată de Mimi Marchand, este unul din locurile unde ea publică fotografii și articole.

Dar și mai ciudat este că Tiphaine a greșit detaliile privind decesul tatălui ei. Da... nu că-i straniu?

Omul nu a fost înmormântat, de fapt, ci a fost incinerat. Iar data incinerării nu a fost 24 decembrie, cum a zis ea, ci patru zile mai târziu, pe 28 decembrie. Cât de ciudat. Hm. Poate că a greșit jurnalistul. Altă coincidență stranie într-o saga nesfârșită de coincidențe stranii.

Acum, că știm datele reale, să ne întoarcem la acel văr primar, cel care n-a fost prea bucuros de cum s-a purtat familia cu el, care a simțit că a fost cam tras în țeapă de cuplul prezidențial și pus să facă el singur un proces.

Ei bine, el i-a făcut niște mărturisiri jurnalistei Emmanuelle Azinon despre aceste funeralii. Se pare că el a primit un telefon de la sora lui, care l-a informat despre deces și i-a zis că urma foarte rapid incinerarea, și el i-a arătat jurnalistei invitația, broșura care s-a circulat pentru aceste funeralii rapide.

Fotografia funerară în chiloți de baie

Și vă spun că poza pe care au ales-o pentru copertă este cel puțin stranie. Ia uitați: [min. 35:15 din video]

Ia uitați aici – deci, André Auzière, funeraliile au loc... un număr de telefon. Și data greșită – o eroare, nu mă îndoiesc – 28 decembrie 2019.

Cine ar face un astfel de anunț, mă întreb, după un an de zile în care lumea a înnebunit pe tema asta...

Iar, jos, textul acela, care cred că înseamnă prietenul nostru, fratele nostru, companionul nostru, bunicul, tatăl nostru etc.

Se pare că a fost prea mult chiar și pentru o jurnalistă de extremă stânga, una care nu e atrasă de conspirații – chiar și pentru Emmanuelle Azinon a fost prea mult.

I s-a părut și ei că o poză în slip la plajă e cam nepotrivită pentru un anunț de deces.

Așa că a întrebat direct, a zis, ce e asta? E ciudat. Ce se întâmplă aici? Ce e cu poza asta?!

Iar vărul respectiv a zis, citez:

„Cred că numai fotografia asta au găsit-o, când au căutat o poză pentru funeralii. Pentru că toate celelalte au fost distruse”.

Distruse? – s-a întrebate Emmanuelle Azinon. Păi eu nu sunt Natasha Ray și tot rămân un pic așa, pe gânduri: Păi asta e tot ce a rămas dintr-o viață de om, în afară de poza de la nuntă? El în slip la mare? Cu asta te prezinți la funeralii? Ea întreabă, în cartea ei, cum se face că toate celelalte poze din viața acestui om au fost distruse?

Un om „devastat”

Ok, ok. Deja probabil că vă întrebați ce naiba se întâmplă aici, nu?

Ei bine, Xavier Poussard a reușit să dea de urma adevăratului André-Louis Auzière cu ajutorul înregistrărilor bancare și se dovedește că el nu a lucrat niciodată la banca Credit du Nord – motiv pentru care atâția alți jurnaliști care l-au căutat acolo au fugit după cai verzi pe pereți.

Iar el i-a dat informația lui Emmanuelle Azinon, pentru că ea este mult mai mainstream și poate reușea ea să obțină mai multe date. I-a dat ei și accesul la grupul de Facebook, i-a zis: Nu, omul ăsta chiar a existat. Și da, există foști colegi de muncă, de la bancă, oameni care l-au cunoscut și care au reușit să-i potolească lui Azinon suspiciunile că poate tipul ăsta nici n-a existat vreodată.

Și uite la ce concluzie ajunge Emmanuelle Azinon în capitolul din cartea ei despre acest fost soț al lui Brigitte Macron, André-Louis Auzière, citez:

„Surorile lui nu au vrut să discute cu mine, nici copiii lui, așa că am contactat câțiva dintre colegii lui, pe niște grupuri Facebook ale unor foști angajați bancari. Toți vorbeau foarte entuziast despre «Dédé», un om «bun, cult, politicos», care vorbea mult despre copiii lui, pe care îi adora. Dédé, «care fuma prea mult» și care, spuneau ei, era un om  «solitar», «devastat»...

„Unul dintre ei mi-a trimis o colecție de portrete profesionale de la mijlocul anilor 2000, în care André apare serios, la costum și cravată, printre colegii lui de la sucursala de la Amiens. Îl putem recunoaște cu ușurință pe mirele din fotografia din 1974, chiar dacă a început să chelească. Colegii lui au păstrat contactul între ei după ce-au ieșit la pensie. Dar nu și el. El a tăiat toate legăturile. André Auzière a dispărut de pe radar.”

În ce mă privește, am încercat să intru în contact cu membri ai familiei Auzière, dar nimeni nu a vrut să îmi răspundă.

Susan Sprey, prima soție a lui Jean-Louis Auzière, chiar mi-a trântit telefonul când i-am zis că mă interesează Brigitte Macron. Nu, nu, mersi. Mersi și eu, ce să zic. La revedere.

O incinerare pe repede înainte

Iar vărul Jean-Louis, care a fost la înmormântare spune că, citez:

„Aceasta a avut loc la 4 zile după deces, fără să apară nicio informație în presă.  Palatul Élysée a vrut să se întâmple foarte repede. Se pare că însuși Emmanuel Macron s-a implicat, personal, ca aceste funeralii să fie organizate super-rapid.

„Ceremonia a avut loc la prima oră a dimineții, la 8:30, nici nu se deschisese cimitirul, tocmai ca să evite apariția jurnaliștilor. Iar broșura cu acea poză a fost pusă pe scaune. Au participat o duzină de persoane, așezate pe clanuri, de-o parte, surorile lui André, de partea cealaltă, copiii lui Brigitte, Laurence, Tiphaine și Sebastien. Brigitte Macron nu a fost prezentă.

„Dar  fost prezentă partenera lui André” - ceea ce presupun că înseamnă că trăiau împreună dar nu erau căsătoriți -  „pe care nu o cunoștea nimeni, ea a stat mai la distanță. Toată ceremonia a durat 20 de minute, după care toată lumea a plecat imediat.

„După aceea, m-am dus cu copiii Auzière și cu surorile lui André la o cafea și un croissant. Membrii gărzii de corp ne păzeau afară. Până la urmă, i-am chemat și pe ei înăuntru, că era foarte frig. Atmosfera era apăsătoare și toată lumea a plecat repede”.

Ok. Ce mai funeralii! De ce așa rapid? De ce s-a implicat Palatul Élysée?

Și apoi, nu e ciudat că Brigitte nu a venit la această ceremonie, totuși? O chestie de minim respect. Era incinerat un om cu care a fost măritată 32 de ani, nu? Deci Palatul Élysée se ocupă să grăbească funeraliile, dar nu se prezintă, Brigitte nu se prezintă. Este, totuși, tatăl copiilor tăi, nu? Este incredibil.

A murit sau a fugit? Sau n-a mai apucat să fugă?

Potrivit aceluiași văr, la funeralii el a vorbit cu partenera lui André, care i-a zis că a găsit într-un buzunar al unui sacou de-al lui foarte mulți bani și, zice el, citez:„că își golise conturile, se pregătea de o plecare pe furiș. Își dorea atât de mult să mai meargă o dată în Africa”.

Din nou. Oameni buni, ce trebuie să înțelegem noi din toată chestia asta? Este extraordinar de ciudat ca partenera de viață sau iubita sau cum vreți să-i spuneți să zică așa ceva.

Și dacă pui asta cap la cap cu ce s-a întâmplat, de fapt, cu André-Louis Auzière, care a fost incinerat rapid, deși fiica lui zice că a fost înmormântat, accidental, așa – și cu faptul că nu știm ce s-a întâmplat cu el, de ce a devenit deodată atât de retras, a rupt relațiile cu foștii lui colegi de la bancă din anii șaptezeci... și cum au dispărut toate fotografiile lui, cum de-au fost toate distruse brusc și el a rămas cu o singură poză.

De fapt, două: poza de la nuntă și aia de la plajă, în chiloți de baie. Două poze după o viață de om.

Nu vi se pare că este o distrugere sistematică? Eu nu-mi pot închipui o situație în care ar dispărea toate fotografiile unui om. Chiar dacă ți-ai ține toate pozele, din copilărie până la bătrânețe, într-un singur loc.

Dar a murit el, cu adevărat? Sau a scăpat, a fugit cu ajutorul Palatului Élysée? Sau a încercat să fugă, dar Palatul Élysée a intervenit? E clar că poate să-ți ia foc imaginația gândindu-te la diverse variante.

Acum, noi nu putem confirma nimic clar, evident. Dar ce vă pot spune este că povestea asta este atât de ciudată încât o altă jurnalistă, Sophie des Déserts de la Paris Match a relatat, în 2022, că André-Louis Auzière a murit într-o clinică de psihiatrie, cu gărzi la ușă, sub controlul lui Alexandre Benalla, o figură foarte controversată.

Benalla a fost șeful de securitate al cabinetului lui Macron la Elysee și a sfârșit într-un scandal monstru, scandalul Benalla.

Ok, dar de ce ar spune această jurnalistă așa ceva? Pentru că informația a fost imediat negată, în aceeași zi, pe Twitter, de Tiphaine.

Dar, în ciuda faptului că sunt extrem de procesomani defel și se grăbesc să dea lumea în judecată pentru defăimare, cei doi Macron nu au dat-o în judecată pe Sophie des Déserts, jurnalista care a spus acest lucru.

Cred că acesta este momentul perfect să mă opresc pentru că, din nou, este foarte multă informație și aveți multe bucăți de pus cap la cap...

Toată informația pe care v-o dau va apărea în cartea lui Xavier Poussard, care cred că va apărea săptămâna viitoare, veți putea să o cumpărați. El este un tip extrem de metodic, pot să vă spun că metoda lui este incredibilă, el a devenit obsedat de acest caz, i-a dedicat ani din viață și a renunțat la atâtea lucruri...

Este un adevărat jurnalist, cum nu mai există azi, nu se mai poartă jurnaliștii dedicați adevărului, gata să ajungă la adevăr cu orice preț, gata să facă sacrificii. Pentru că el chiar a făcut sacrificii....

Vă aștept luni la un nou episod.