Cine este omul care vrea să impună vaccinarea obligatorie în Germania. Orice asemănare cu Cîțu, Cercel și Arafat e pur întâmplătoare. Karl Lauterbach

Am vazut că există mare interes pentru Karl „al nostru”, ministrul sănătății din Germania. și e normal să fie așa, pentru că nu doar este unul dintre cei mai mari „producatori de panică pandemică” din lume, dar fiind vorba de Germania, toate măsurile care se iau aici urmează, mai repede sau mai târziu, să fie luate în toate statele vasale, pardon, statele Uniunii Europene!
Karl Lauterbach este absolvent Harvard, la fel ca și fosta soție, cu diferență că aceasta a studiat epidemiologie și este o luptătoare împotriva a toate absurditățile pe care le-am trait în „pandemie”, în timp ce el a studiat „manegement” și este susținătorul sau producătorul acestora!
La întrebarea, din video, cum de pot avea așa păreri diferite, doamna a raspuns diplomatic: „ pentru că este politician și nu-și ia timp să judece datele, pe care le avem, fiind prea preocupat să alerge dintr-un talkshow în altul!”.
În traducere „
habar nu are”!
Karl a fost căsătorit de două ori, da există femei care găsesc ceva atractiv la el, dar nu totuși atât de atractiv încât să rămână mult timp împreună! Și după propriile declarații o asteaptă pe a treia și cu siguranță o să o găsească, pentru ca Big Pharma l-a făcut mult mai „atractiv” în ultimii ani! Nu că nu s-ar fi „ocupat” de el și înainte!
Din cele două căsnicii, are patru copii, pe care, zic eu, nu-i iubește, așa cum nu-i iubește nici Ursula von der Leyen pe ai ei șapte, fiindcă altfel nu le-ar pregăti o lume ca cea pe care le-o pregatesc!
Karl
se auto-declară complet altfel decât este perceput, adică o ființă (?)
socială căreia îi place distracția, este plin de prieteni, practicant de
sport! Ce sport? Alergare și tenis de masă, ce ati crezut, bodybuilding, sau haltere?
Născut într-un sat ca fiul unui mulgător a terminat medicina în Arizona (un mulgator câstigă enorm!). Asemanarea cu Cîțu e pur întâmplătoare!
Nu a practicat niciodată medicina și a fost recunoscut ca medic abia în 2010 printr-o lege care a făcut posibil să ai aprobarea (de a lucra ca medic în Germania) fară o practică prealabilă de 18 luni! Asemanarea cu Arafat e pur întâmplătoare!
A fost membru CDU (creștin-democrați) după care a schimbat partidul trecând la SPD (social-democrați); ca și cu nevestele sau cu „prezența lui scenică” individul nu-i stabil de loc!
Si că am amintit de Big Pharma, Karl a mai fost amestecat intr-un scandal, când a condus un studiu pentru medicamentul „Lipobay” al firmei Bayer care a trebuit sa fie în cele din urmă retras de pe piața în urma efectelor secundare și a câtorva decese.
Ce a ramas sunt cei 800 000 de euro în buzunarele lui! Asemănarea cu „vaccinarea” covid, este pur întâmplatoare!
Este atât de medici urât, pentru că nu are experiență medicală și deciziile lui sunt pur politice, cât și de femeile de serviciu din institutul pe care l-a condus, care erau plătite sub minimum legal!
Omului îi plac banii, dar sa-i ia, nu să-i dea, ca la majoritatea oamenilor de altfel! Asta e partea lui umană!
Karl Lauterbach a fost unul dintre marii susținători ai primei încercări de introducere a unei „pandemii” și a vaccinării obligatorii ulterioare, cea cunoscută sub numele de „Gripa porcina” din 2009. Asemanarea cu Cercel e pur întâmplătoare!
Ca să închei, omul este parte a sistemului și nimeni în afara sistemului, sau al morții, nu-l poate opri să facă, ce e pus să facă!
Orice asemănare cu cei pomeniți mai sus e pur întâmplătoare.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri
Subiecte: Covid-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: CNCAV DSP DSU Guvernul Germaniei Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)