Primim la redacție - Cuvântul Cititorului: Două voci, un singur glas

În vremuri confuze precum cele din care nu mai reușim să ieșim, bâjbâind între ateismul materialismului dialectic cu pretenții filosofice și ateismul consumismului, la fel de materialist și, în plus, lipsit de orice crâmpei de spiritualitate, societatea, pentru a se îndrepta, are nevoie, mai presus de orice, de modele: modele de credință, modele de lucrare, de împreună-lucrare, modele de reușită, modele de fermitate, modele de onestitate, modele de încredere, modele de demnitate, modele de verticalitate, modele de dedicație, modele de slujire a aproapelui, modele de iubire de țară, modele de jertfa pentru tara, modele de persoane, modele de familii, modele de organizare comunitară, modele de gândire și modele prospective care să creeze modele sociale, economice, politice și culturale în duh creștin.

Mai există asemenea modele autentice? Sigur că există, iar revista „Familia ortodoxă" prezintă în fiecare număr al ei câte unul. Nu ne trebuie decât privire curată și ochi iubitori pentru a descoperi în jurul nostru nenumărate altele.

Cristela și Călin Georgescu alcătuiesc o familie care își trăiește creștinismul cu naturalețe și discreție, fără stridențe declamatorii și exhibitorii. Trebuie să-i cunoști și să le urmărești cu atenție și fără parti-pris ieșirile publice (conferințe, interviuri, cărți, implicare în diferite acțiuni) pentru a surprinde vâna profund creștină a ceea ce fac.

Cristela și Călin sunt firi total diferite: el – sobru, brevilocvent, aproape telegrafic, politicos dar rece, combinație de jucător de șah și practicant al artelor marțiale; ea – exuberantă, prietenoasă, caldă, intimistă, mai degrabă din tagma balerinelor decât a oamenilor de știință. Două extreme care se atrag, se inspiră și se completează. Nu se poate scrie despre unul fără referire la celălalt. Sunt o familie.

Cristela, absolventă de ASE, a lucrat într-o mare bancă din România, a trăit corporatist (de dimineața până în miez de noapte: muncă, muncă și iar muncă, întreruptă doar de sorbituri din ceașca de cafea turceasca; unica masă a zilei, undeva spre miezul nopții, dietă de slăbire după dietă de slăbire). A înfipt steagul pe vârful cel mai înalt al reușitei profesionale, dar îi lipsea esențialul: dimensiunea personală a existenței. Bunul Dumnezeu, care rânduiește lucrurile spre vindecarea, nu spre pedepsirea păcătosului, i-a trimis însă un semn să ia seama la viața pe care o duce (și, după verdictul nemilos al specialiștilor, a aflat la 34 de ani că nu mai avea mult de dus). Cu ajutorul unor medici credincioși (doctorul Doru Laza și doctorul Pavel Chirilă) a descoperit un nou stil de viață și însănătoșirea holistică. O stare de bine care nu este doar a trupului, ci și a minții, și a sufletului, într-o relație autentică cu Dumnezeu. Și după ce a terminat lupta cruntă cu propria-i minte și cu obiceiurile nesănătoase dinainte, și-a întâlnit și soțul. Acum au împreună doi băieți de vârstă preșcolară, Pavel și Petru. Cristela a renunțat la cariera corporatistă, la pachetele imbatabile de beneficii, la faimă, titluri și funcții. În prezent practică, studiază, scrie și vorbește public despre sănătate și nutriție abordate holistic, despre „Hrana de dincolo de hrană: Vitamina L". (Pentru cei care nu știu, „Vitamina L" este un calc după englezescul „Vitamin L" și desemnează singurul leac universal, panaceul pe care nu-l găsim în nici o farmacie, ci în noi înșine: iubirea – în engleză, Love), talpa sufletului, despre care Sf. Apostol Pavel ne asigură că „nu cade niciodată". Filozofia succesului este permanentizarea statutului de elev: de fiecare dată amintește că în meseria ei se bazează pe experiența personală și pe studiul formal și individual continuu (neîntrerupt).

În România, Cristela a susținut deja două conferințe, în 2013 la Brașov, și în 2014 la București (ambele au avut ca partener media „Familia ortodoxă" - unde a acordat și un interviu despre Vaccinuri).

Am participat la întâlnirea de la București cu Cristela. Au mai venit câteva sute de mămici, tătici, mămici și tătici, mămici cu copii, mămici și tătici cu copii, bunice, bunici, bunice și bunici. Și au stat, laolaltă, de dimineață până seara (copiii au mai plâns, s-au mai jucat), în revărsarea de preaplin sufletesc a Cristelei, ascultând, notând, punând întrebări și primind răspunsuri. Și bucurându-se împreună. Și coborând, înainte de despărțire, în ocnița inimii și rugându-se unii pentru alții. La plecare, cam toți aveau ochii umezi – erau mai buni, mai iubitori și mai înțelepți. Și, chiar și cei care cred că nu cred, mai apropiați de Dumnezeu.

Cristela Georgescu își mărturisește fără sfială, dar și fără ostentație credința, pentru a nu-i îndepărta pe cei care se declară liber-cugetători. Pentru ea, „viziunea holistică" asupra vieții, tot ceea ce știe și împărtășește astăzi este rodul revelației. Rațiunea pare să o ajute doar să ordoneze și să sintetizeze datele, iar despre truda pentru a ajunge acolo unde este azi nu spune mare lucru. Amintește doar de greutățile pe care le avem de întâmpinat dacă vrem să-i urmăm exemplul pentru a ajunge la sănătate, la echilibru în simplitate și naturalețe.

Pentru ea, centrul de interes îl constituie familia și aproapele. Știe că trăim într-o societate bolnavă și că o mamă se nevoiește să creeze, în familia ei, o oază de normalitate, precară dacă rămâne singulară. Previne asupra lipsei modelelor publice și asupra curățeniei care ar trebui începută de sus, de la cei care ne conduc. Această sarcină, însă, chiar dacă nu o spune explicit, o lasă în seama bărbaților. Cristela nu vrea să fie bărbat. Vrea să rămână femeie, centrul unificator al familiei. Și, în afara familiei, se dedică tot problemelor femeii, copiilor și familiei.

Tehnocrat, fost înalt funcționar în Ministerul Mediului, în Ministerul Afacerilor Externe și la ONU, propus în câteva rânduri pentru postul de prim-ministru (pe care l-a refuzat, pentru că i se puneau condiții inacceptabile), Călin Georgescu este și vrea să rămână bărbat. Un bărbat de stat, specialist în planificare strategică și în dezvoltare durabilă (a coordonat, în 1999 și în 2008, proiectul de Strategie Națională de Dezvoltare Durabilă a României – niciodată, evident, aplicat, mai ales cel din 2008, singurul document programatic racordat la cerințele UE și cu viziune până în 2030), slujitor necondiționat al familiei mai mari care este țara sa. Despre el, în afara valorilor pe care le împărtășește și a modelului de societate pentru care optează, nu putem afla prea multe. Nu vorbește despre sine, nu vorbește despre credința, nici despre familia sa. Pare (evident că nu este, nici nu poate fi) lipsit de sentimente și de viață personală, un bloc de rațiune rece și nemiloasă. Singurele mărturisiri cu iz de subiectivitate pe care le putem afla în ceea ce-l privește îi vizează pe maeștrii săi spirituali, oamenii care i-au influențat devenirea. Dar nici aceștia nu sunt oameni, ci mai degrabă statui din panteonul neamului, figuri exemplare ale istoriei noastre culturale și spirituale: în primul rând, evident, geniul tutelar Mihai Eminescu, apoi Spiru Haret (pentru știință și rigoare), Simion Mehedinți (pentru școala muncii), Constantin Brâncuși (pentru smerenie). Dar și anonimii Gheorghe și Ion ai istoriei noastre, care nu s-au luptat pentru pătule și pogoane, ci pentru adevăr și demnitate.

Viziunea integratoare, credința și năzuințele lui Călin Georgescu, neînregimentat politic, necorupt și necoruptibil, sunt exprimate în cărțile, conferințele și interviurile sale. În primul rând, sub aspectul diagnozei, al evaluării exacte, realiste a prezentului: trăim într-o lume aflată în criză, minată de două păcate capitale, trufia (care afectează politicul) și lăcomia (care aruncă în aer economicul și distruge planeta, secătuind-o) și într-o țară condamnată la neputință pentru a fi exploatată, o țară al cărei suflet a fost trecut prin sabie și pentru a cărei smintire (controlul minții) se duce un război nevăzut. Principalii responsabili pentru dezastru sunt corporațiile transnaționale, care și-au aservit politicul peste tot în lume, mai puțin în câteva (sub numărul degetelor de la o mână). Să fie de mirare atunci că românii (majoritatea, deveniți robi ai corporațiilor și ai statului aservit politicului) și-au uitat credința, tradițiile, valorile și statutul de neam creator al unei civilizații, că nu mai știu de unde vin, nici încotro se îndreaptă, că se tem și că așază burta plină mai presus decât libertatea? Că nu există un proiect comun, că fiecare se luptă pentru el, având cel mult (atunci când există și acestea) planuri individuale?

Atașat valorilor tradiționale (munca, familia, cinstea, demnitatea și simțul datoriei), Călin Georgescu își exprimă regretul că politicul a luat, în România de azi, locul credinței creștine și că oamenii nu mai caută mântuirea personală ci emanciparea socială, trăind pe orizontală și neglijând dimensiunea verticală, care înseamnă atât demnitate umană, cât și deschidere spre Cer. Și, totodată, un adânc simț al datoriei: „Nu-ți faci semnul crucii dacă nu ești sigur că poți duce povara ei pe umerii tăi". Politicienii noștri, în schimb, „se schimbă între ei, pentru că în spate au același scop necreștinesc și anticreștin".

Inconștiența sau reaua credință a factorului politic au făcut ca România să nu aibă, din 1990 până astăzi, o politică demografică. România a pierdut în cele două decenii și jumătate de după decembrie 1989 peste 3 milioane de oameni, iar declinul demografic se intensifică zilnic, anunțându-se necruțător pentru noi spre orizontul anului 2050. În aceeași perioadă, au fost uciși, prin avort, peste 15 milioane de prunci – încă o Românie. La toate aceste cifre cutremurătoare trebuie adăugate și alte două fenomene cu efecte pe termen lung: îmbătrânirea populației și existența câtorva milioane de copii lăsați în țară de românii plecați să slugărească prin Occident pentru a fi crescuți fără un părinte sau fără amândoi părinții. Traumele psihologice și emoționale suferite de acești copii, ca și carențele din educația lor de bază, cea căpătată în familie, își vor arăta, în timp, efectele. Cu bună știință sau cu inconștiență, s-a săpat adânc la temelia familiei și a neamului.

Mai are, în aceste triste condiții, țara noastră vreun viitor? Călin Georgescu este convins că da, că România nu numai că își poate reveni, dar că poate deveni un lider european, în special un lider balcanic incontestabil. Pentru aceasta este nevoie de două lucruri: de voința și de știința de a o face. Poate că tocmai lipsa de voință a pricinuit deficiența metabolică fundamentală a României: lipsa unui proiect mare de țară și a unor conducători pe măsură care, mânați de dragostea de neam (nu poți să-ți ajuți țara dacă n-o iubești), să formuleze un asemenea proiect, să catalizeze energiile și să urmărească îndeplinirea lui neabătută. Pentru a ieși din starea actuală de slăbiciune și sărăcie, România nu are nevoie nici de împrumuturile FMI (nicăieri în lume aceasta instituție nu a ajutat la dezvoltarea vreunei țări, ci la îngenuncherea ei), nici de o monedă străină (fie ea și adulatul euro), nici de false proiecte precum Roșia Montană sau gazele de șist, afaceri ale unor străini care, servindu-se de corupție și de minciună, seamănă vrajbă și divizează societatea românească în tabere care se dușmănesc. Or, arma noastră, pentru a izbândi ca țară, ar trebui să fie, dimpotrivă, dragostea, materializată în unirea eforturilor spre atingerea țelurilor comune. Inima trebuie să bată în ritmul dragostei pentru aproapele nostru, spune Călin Georgescu, aceasta este cheia succesului României.

Nici un partid nu a prezentat până acum țării un proiect care să nu fi fost însăilat după ureche sau copiat după modele străine. Sinteza de proiect propusă de Călin Georgescu vizează dezvoltarea durabilă, bazată pe capitalul natural al patriei (pământul, apa și, mai ales, diversitatea genetică) și se numește economia civică. O economie celulară, post-extractivă, dominată nu de câțiva latifundiari și de o mână de indivizi superbogați, ci de o jumătate de milion de țărani dotați cu tot ce le trebuie și de câteva milioane de mici producători care să alcătuiască dorita clasă medie dominantă, formată nu din slujbași ai corporațiilor sau ai statului, ci din mici proprietari („Cu micul producător, eu aș cuceri cu România toată lumea!"), pentru că democrația fără proprietate privată și fără bunăstare nu poate exista, după cum nu poate exista nici libertatea.

Schimbarea țării, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală: restabilind valorile morale ireproșabile, reînvățând virtuțile dragostei (ale unirii), întărind familia și micul producător-proprietar, România va avea asigurat succesul la care nu mai îndrăznește să spere. Nădejdea, spune Călin Georgescu, trebuie să ne fie ancora în viață. Dacă este adevărat că speranța piere odată cu credința, la fel de adevărat este că și crește odată cu ea. Să nădăjduim, așadar, și să îndrăznim!

Frumoase, contagioase, pline de vibrație creștină, vocile soților Călin și Cristela Georgescu sunt ale unor oameni puternici, a căror forță urcă din trecutul și din pământul țării.

Alexandru Ciolan / VIDEO via RUMBLE - Cine sunt susținătorii lui Călin Georgescu: