ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



După căderea regimului comunist, românii și-au pus speranța într-o transformare profundă, într-o democrație autentică. În schimb, multe guverne succesive au perpetuat corupția, nepotismul și incompetența. Promisiunile neonorate și lipsa unei direcții coerente au generat o dezamăgire profundă. Votul, perceput inițial ca o putere, a ajuns să pară inutil, deoarece schimbarea dorită nu s-a materializat. 

Regimul comunist a cultivat neîncrederea în instituții și obediența oarbă față de o elită autoimpusă. Chiar dacă regimul a dispărut oficial, reflexele sale sociale și politice au rămas: o clasă politică închisă, dominată de interese de grup, în care alegătorii nu sunt considerați decât un mijloc de validare electorală. Această atitudine a generat o ruptură între cetățeni și cei aleși.

Trăim într-o țară în care precaritatea și anormalitatea s-au instaurat ca normă. O Românie captivă, a cărei conducere pare dirijată de nonvalori care și-au consolidat poziția pe un tron de nesimțire și impostură. În această atmosferă sufocantă, valorile autentice ale României – intelectuali, profesioniști, spirite luminate – sunt constrânse la tăcere. Retragerea lor din viața publică nu este o alegere, ci o formă de exil interior, impus de o societate în care educația, civilizația și respectul pentru competență au devenit rarefiate.

România valorilor reale este mereu pusă în umbră de România superficialității și a intereselor obscure, unde puterea se exercită în favoarea unui cerc restrâns de mediocrități aliniate. Așa-numita „democrație” a devenit o parodie – o mască sub care cei lipsiți de scrupule sfidează bunul-simț și trec pe linie moartă pe oricine refuză să se conformeze jocurilor de culise.

Această stare de fapt nu este întâmplătoare. Dacă aruncăm o privire în trecut, distrugerea intelectualității românești de către regimul comunist nu a fost o greșeală accidentală, ci un act deliberat, bine calculat. Intelectualii, priviți ca „dușmani ai poporului”, au fost eliminați sistematic – fie trimiși să moară în lagărele de muncă precum Canalul, fie închiși în condiții de neimaginat, pe baza unor acuzații inventate. În locul lor, comunismul a adus la putere indivizi cu o pregătire sumară, fabricată în doi ani de școală și alți doi de „facultate”. Acești „lideri” erau ideali: obedienți, lipsiți de gândire critică, incapabili să conteste narativul impus de Moscova sau să aspire la ceva mai mult decât o societate socialistă multilateral dezvoltată.

Comuniștii care ar fi trebuit să plătească pentru crimele lor – pentru suferințele provocate prin încarcerări, falsificarea istoriei, naționalizare și distrugerea elitei culturale – nu doar că au scăpat nepedepsiți, ci și-au păstrat privilegiile. Mai mult decât atât, astăzi aceiași oameni, sau familiile lor, trăiesc în luxul capitalist pe care pretindeau că-l disprețuiesc. 

Mai grav, mentalitatea impusă de acel regim supraviețuiește și astăzi, adaptată unui context aparent nou, dar profund corupt. Grupurile de interese funcționează pe aceleași principii: promovarea celor mediocri, șantajabili și servili. Oameni de valoare? Evitați cu metodă, ca și cum prezența lor ar reprezenta o amenințare pentru „echilibrul” sistemului bazat pe nepotism, incompetență și birocrație sufocantă. În loc să cultivăm meritocrația, asistăm la glorificarea parvenitismului, la condamnarea axiologiei ca un lux inutil și la subminarea oricărei urme de etică profesională.

Instituțiile publice, din păcate, sunt oglinda perfectă a acestei realități. În ele tronează mizeria umană, corupția endemică și pupincurismul politic, toate cimentate într-un mecanism birocratic impenetrabil. Funcțiile publice au devenit premiul celor lipsiți de personalitate și de competență, dar înzestrați cu o singură calitate: supunerea oarbă. Și astfel, perpetuăm un cerc vicios, unde speranța renașterii prin valori autentice rămâne un ideal îndepărtat.

Este greu să nu tragem concluzia că trăim nu doar o continuare perfidă a trecutului, ci o deformare a speranțelor noastre. România de astăzi nu este altceva decât un câmp de luptă al valorilor împotriva imposturii – o luptă pe care riscăm s-o pierdem dacă nu ne regăsim curajul de a spune adevărul, indiferent de consecințe.