Servilismul, în esență,
Și indiferent de eră,
Pentru unii e carență,
Pentru alții – carieră.
În fața unui șef, admit-
Indiferent ce griji mă mână –
Să mă prezint descoperit,
Nu însă cu căciula-n mână.
Ștefan Tropcea, din Antologia epigramei românești (2007)

Nu am fost printre cei încântați de alegerea lui Klaus Iohannis, adesea denumit Werner. L-am considerat o prezență lipsită de entuziasm și interes, afișând un zâmbet poate prea rece, cu acel stil de a vorbi, lent și deliberat, care părea adesea compus din fraze comune și raționamente simple. Mulți au văzut în el un produs al unei campanii bine orchestrate, menită să creeze un președinte ”altfel” pentru România.

Totuși, titulatura ”Președintele care tace și face” poate avea un ecou în rândul oamenilor dornici de un lider ”înalt și frumos”, însoțit de o parteneră remarcabilă. După Revoluție, românii au avut o înclinație pentru figuri politice care trezeau simpatie și aveau o alură aparte, așa cum s-a văzut de-a lungul anilor în cazul alțor lideri. Acest tipar a continuat, iar carisma personală a fost adesea un criteriu în evaluarea liderilor de către publicul larg, pentru că românii par să aprecieze aspectul estetic în mod particular.

Pe 29 noiembrie 2024, la final de mandat, ”dulapul de la Cotroceni” a mai dat o lovitură societății românești, avasând la gradul de chestori personaje care nu au nimic de-a face cu performanța, ci doar cu slugărnicia. Unul dintre aceste personaje este șefa Agenției Naționale Antidrog, Georgiana-Ramona Dabija, despre care, anticipând înaintarea în grad, am scris un articol pe 6 noiembrie, încheind astfel: ”Dar vă rugăm, să facem liniște momentan și să nu mai facem referiri la Georgiana-Ramona Dabija și la Agenția Națională Antidrog, măcar până la 1 decembrie, fiindcă poate ajunge și dumneaei pe ultima listă de chestori a lui Klaus Iohannis, pentru rezultate excepționale în domeniul combaterii consumului de droguri, iar după acea dată ne vom adresa cu o altă titulatură ”doamna chestor”.”

Cu toate că în ultimii ani, am asistat la o serie de acțiuni controversate ale Agenției Naționale Antidrog (A.N.A.), care ridică serioase semne de întrebare cu privire la managementul instituției și utilizarea fondurilor publice, în ciuda criticilor anterioare, conducerea A.N.A., în frunte cu directorul Georgiana-Ramona Dabija, pare să continue aceleași practici discutabile, centrate mai degrabă pe imagine personală decât pe eficiența instituțională.

După mai multe articole scrise despre problemele de la Agenția Națională Antidrog, președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Palatul Cotroceni, pentru 12 octombrie, pe ordinea de zi a reuniunii fiind incluse subiecte referitoare la consumul de droguri sau alte substanțe stupefiante de către tineri sau elevi, un risc major la adresa siguranței individuale și naționale.

Cu toate că până la 31 decembrie 2023, ATENȚIE, acum aproape un an, CSAT trebuia să dispună o soluție pentru combaterea consumului de droguri, o rezolvare nu a venit nici până astăzi din partea acestei autorități. Mai mult, șefa Agenției Naționale Antidrog, Georgiana-Ramona Dabija, a continuat ”să redirecționeze” banii publici ai agenției după bunul plac, de parcă ar fi fost banii proprii de acasă, așa cum am relatat în mai multe articole. Trebuie menționat faptul că acești bani erau din fondul Ministerului de Interne, din ”foi de parcurs”, plătiți de Uniunea Europeană, dar despre toate acestea într-un alt articol.

După aceste articole apărute în presă, premierul Marcel Ciolacu a declarat că este necesară reformarea Agenției Naționale Antidrog și întărirea măsurilor de sănătate publică antidrog: ”Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu mai pot fi tratați ca infractori, ci ca victime”.

”Copiii noștri pot greși, dar locul lor nu este la închisoare! Ei trebuie tratați și apoi reintegrați. Pentru că au viața înainte! Iar noi toți – părinți, profesori, autorități centrale și locale, asociații cu experiență în domeniu – trebuie să-i ajutăm! Pentru asta, avem nevoie de un plan clar, asumat și implementat în fiecare unitate de învățământ, care să vizeze măsuri educative prin care copiii să conștientizeze atât pericolele consumului de droguri, cât și a factorilor care influențează consumul. Măsuri care să-i determine pe copiii noștri să nu cadă victime ale acestui flagel!”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

„Discutăm azi, în prima lectură, un proiect esențial pentru protejarea tinerilor de fenomenul drogurilor. Este un proiect redactat împreună cu ONG-urile și experții din domeniu care propun trecerea la un model european. Tinerii care cad pradă traficanților de droguri nu mai pot fi tratați ca infractori, ci ca victime. Atât ei, cât și familiile lor trebuie ajutate, nu stigmatizate”, a spus premierul în ședință. Șeful Executivului a anunțat că se reorganizează Agenția Naționale Antidrog, iar asistența consumatorilor se mută de la Ministerul de Interne și intră, cum este firesc, în structura spitalelor publice, iar coordonarea politicilor antidrog trece în atribuția directă a Premierului. „Mutăm, astfel, accentul pe prevenție și pe asistența victimelor și, în special, a minorilor consumatori, unde e nevoie de un sprijin special. De asemenea, în sistemul sanitar, înființăm Centre speciale pentru prevenirea adicțiilor. Cheia este asistența medicală specializată și reintegrarea acestora după vindecare”, a mai spus premierul.

Din motivele expuse mai sus, cred că ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și Klaus Iohannis trebuie să dea explicații publice despre cum i-a fost acordat șefei Agenției Naționale Antidrog, Georgiana-Ramona Dabija, calificativul ”excepțional” sau ”foarte bun” în ultimii doi ani, după ce aceasta nu a avut nicio performanță, nici la Agenția Națională Antidrog, nici la fostul loc de muncă, Inspectoratul General al Poliției Române – Centrul de Informare și Relații Publice – gestionarea și coordonarea relațiilor publice din Poliția Română.

Recunosc faptul că după ce Georgiana-Ramona Dabija, a obținut gradul de chestor, gândindu-mă la Klaus Iohannis și Cătălin Predoiu, doi exponenți ai ”statului paralel”, mă preocupă ceea ce spunea George Budoi, la un moment dat, în „Dicționarul slugarnicului și slugărniciei": ”Este o mare diferență între slugă și slugoi. Să fii slugă nu e rușinos: muncești la stăpân și-ți câștigi pâinea cinstit. Să fii slugoi e însă josnic: slugoiul manifestă o supunere josnică, oarbă, excesivă, este totdeauna umil, servil, este lipsit de demnitate și de principii, își oferă serviciile și fără să-i fie cerute, ba, o face cu un nemăsurat exces de zel, este o unealtă necondiționată a răului în mâinile stăpânului".

Așadar, oameni buni, vă las să stabiliți singuri cu ce fel de oameni se face dreptatea în România și dacă vă va îngrozi concluzia la care ajungeți, vă dau o veste tristă: Cătălin Predoiu și Klaus Iohannis nu sunt singuri. Întrebarea este: mai există dreptate în această țară, pentru că zău că-ți vine să-ți cauți dreptatea în altă parte sau să ți-o faci cum știi tu mai bine.

Aceste lucruri trebuie să-i pună pe gânduri pe cei care au promovat asemenea instrumente obediente, conform principiului ”nulităților controlabile", și să realizeze că în acest fel creează o stare de insecuritate socială, aruncând în derizoriu un pilon al oricărei societăți civilizate și al unui stat de drept construit pe principii democratice.

Interesant este și ceea ce spunea deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, că ar fi fost necesară ”o demisie de onoare” a lui Cătălin Predoiu, acuzându-l pe actualul șef al Ministerului Afacerilor Interne și pe predecesorul său, Lucian Bode, că ”împreună au cam distrus și Ministerul Afacerilor Interne, după ce domnul Predoiu a predat Justiția la picioarele șmecherilor și mafioților”.

”Este membru al partidului care a dat ministrul de Interne ani de-a rândul, prietenul său, domnul Bode, și împreună au cam distrus și Ministerul Afacerilor Interne, după ce domnul Predoiu a predat Justiția la picioarele șmecherilor și mafioților. Nici eu nu mă mai sfiesc să spun lucrul acesta, chiar dacă poate e nepotrivit din partea unui fost ministru al Justiției, dar deja lucrurile au mers mult prea departe”, a adăugat deputatul USR.

”Nu trece zi să nu aflăm despre o nenorocire, despre faptul că a sărit în aer nu știu ce cisternă, că au fost omorâți oameni nevinovați de persoane drogate, polițiști sau nepolițiști, ș.a.m.d. Instituțiile astea au fost puse pe butuci prin proasta gestionare timp de ani de zile, în aceste mandate, ale domnului Predoiu, ale domnului Bode și ale celor dinaintea lor”, a mai spus Stelian Ion, care a comentat și cazul Crevedia.

Deși optimismul m-a caracterizat dintotdeauna, citind ce spunea Aldous Huxley în 1961, pot spune cu mâna pe inimă că mă încearcă cel puțin un sentiment de teamă amestecată cu un soi de furie față de neputința unei societăți și a unui popor de extirpa un rău milenar care a dăinuie pe aceste meleaguri: răul cozilor de topor.

”Va exista, în cursul generației următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, și producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertățile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distrași de la orice dorință de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătățită prin metode farmacologice. Și aceasta pare să fie ultima revoluție.” (Aldous Huxley, Tavistock Group, California Medical School, 1961). Cuvintele lui Aldous Huxley, deși rostite acum mai bine de șase decenii, rămân uimitor de actuale, trasând conturul unei distopii care, pas cu pas, devine realitate. Ideea unui control subtil, dar omniprezent, al maselor, prin mijloace propagandistice, se oglindește astăzi în tendințele de obediență colectivă, lipsa de reacție la nedreptăți flagrante și acceptarea tacită a unor practici care distrug demnitatea umană. România contemporană, cu lideri promovați pe baza ”principiului nulităților controlabile”, pare să fie un exemplu elocvent al acestei derive sociale. Într-o societate în care incompetența, slugărnicia și obediența sunt recompensate, iar justiția și meritocrația sunt marginalizate, avertismentul lui Huxley devine mai mult decât o simplă reflecție, devine o realitate de temut.

Privind spectacolul grotesc al degradării instituțiilor și al valorilor fundamentale, nu putem să nu ne întrebăm dacă mai există speranță pentru dreptate și adevăr. Într-o lume în care robia modernă ia forma manipulării subtile și a unei obediențe impuse prin recompense iluzorii, cheia eliberării nu mai stă în revoluțiile clasice, ci într-un act de voință colectivă, un refuz hotărât de a accepta impostura ca normă și un apel la conștiința morală a fiecăruia dintre noi. „Ultima revoluție” despre care vorbea Huxley poate fi prevenită, dar numai dacă avem curajul să înfruntăm ”cozile de topor”, refuzând a le accepta, și să refacem temelia unei societăți bazate pe demnitate, respect și adevăr. Altfel, riscul de a ne îndrăgosti de propria robie devine inevitabil, iar istoria nu va ierta generațiile care au tăcut.