Strategia de vaccinare, elaborată de Ministerul Sănătății și despre care am și scris, nu introduce, în mod direct, vaccinarea obligatorie, însă anunță o viitoare lege a vaccinării. Iar acest lucru este extrem de grav și îngrijorător.

 

De ce să ai nevoie de o lege a vaccinării, în condițiile în care sunt deja impuse destule presiuni pentru a-i obliga pe părinți, într-un fel sau altul, să-și vaccineze copiii cu serurile stabilite în programele naționale? S-a vorbit mult și s-a dat exemplul vaccinului antipoliomielita, care a fost, într-adevăr, unul salvator. Sau BCG, împotriva tuberculozei. Pe care adulții de astăzi, mai ales cei trecuți de 40 de ani, le-au făcut în copilărie și erau chiar obligatorii.

 

Dar lista se încheie aici. Un lucru foarte important, pe care nimeni nu-l menționează, este că vaccinurile administrate în acea vreme românilor erau fabricate în România, la Institutul Cantacuzino, fără tehnologiile noi și adaosurile de fel și fel de substanțe. Erau ele sigure? Niciun vaccin nu este sigur 100%, însă totul se măsoară în frecvența și gravitatea efectelor adverse.

 

La intrarea țării noastre în UE, ni s-a interzis să mai fabricăm vaccinuri, pe motiv că laboratoarele de la Cantacuzino nu corespundeau standardelor ”înalte” ale UE. Și atunci am fost obligați să le importăm în totalitate. Și să extindem lista cu vaccinuri administrate copiilor încă din maternitate. Un prim rezultat este vizibil pentru oricine. Cazurile de autism s-au înmulțit atât de mult, încât Ministerul Sănătății a fost nevoit să introducă boala în programele naționale. Mai puțin vizibile sunt cazurile din ce în ce mai frecvente de boli neurologice grave la copiii născuți sănătoși, despre care medicii pediatri știu foarte bine, dar nu îndrăznesc să vorbească. De teama sistemului, bineînțeles.

Narativul autorităților din Sănătate, amplificat în ultimele zile, condamnă procentul extraordinar de mic de vaccinări prin programele naționale. Extraordinar de mic însemnând puțin sub 95%, însă obiectivul fixat de OMS este la aproape 100%. Alerta în care au intrat responsabilii din sectorul sanitar are, totuși, un substrat. Într-adevăr, procentul părinților care își vaccinează copiii a început să scadă. Încet, dar sigur. Și asta nu din cauza ”mișcării antivacciniste”, așa cum și cei de la UE, și cei din România insinuează, ci din cauza vaccinului anti-Covid. Vaccinul acesta îngrozitor a fost prezentat Europei ca unul eficient și sigur, fără efecte adverse, bun pentru oricine, indiferent de vârstă, indiferent de starea de sănătate, indiferent de comorbidități. Nimeni nu era scutit. Deși în toate statele care au făcut vaccinare în masă cu el s-au raportat efecte adverse grave și decese, în România nu au existat. Și asta în condițiile în care fiecare român a avut în apropierea lui oameni care ori au murit la scurtă vreme de la injectare, ori s-au ales cu boli grave. Despre efectele vaccinului pe termen lung, cu valul de morți subite care nu se mai oprește, nici nu mai are sens să amintesc. Este un genocid în desfășurare, despre care nimeni nu vorbește.

Dincolo de efectele adverse ale vaccinului anti-Covid prezentat drept sigur, a mai fost și eficiența zero a acestuia. Însă minciunile oficiale s-au schimbat de la o zi la alta. Acum știm că vaccinul nici nu oprea transmiterea virusului, nici nu prevenea spitalizarea și nici nu reducea numărul de decese. În plus, prigoana nevaccinaților și obligativitatea impusă prin fel și fel de interdicții și restricții au lăsat traume ireparabile. Iar acum vin și spun părinților că sunt inconștienți că nu își vaccinează copiii împotriva pojarului, o boală a copilăriei, care îți creează imunitate naturală pe viață. Dar, desigur, pandemia a schimbat și definiția imunității, propulsând imunitatea artificială, nesigură și cu efecte adverse, peste cea naturală. Toate aceste manipulări grosolane ale științei au avut un efect devastator: pierderea definitivă a încrederii oamenilor în orice vaccin. Și poți să-i condamni?