ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Noua conducere a Ministerului Afacerilor Interne a decis să transpună în lege o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2018, recunoscând, astfel, căsătoriile între persoanele de același sex. Litigiul inițial a pornit de la solicitarea dreptului de ședere în țara noastră a unui cetățean american pe o perioadă mai mare de trei luni, pe motiv că se căsătorise legal, la Bruxelles, cu un bărbat român. Modificarea legislației conferă persoanelor căsătorite de același sex aceleași drepturi ca ale unei familii tradiționale.

Deși Ministerul Afacerilor Interne a subliniat că schimbarea legislației nu va însemna o recunoaștere a căsătoriilor între persoanele de același sex, conferirea acelorași drepturi, pentru început pe segmentul dreptului de ședere în România, înseamnă exact acest lucru.

MAI invocă, în expunerea de motive,  Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată la data de 5 iunie 2018, în cauza C-673/161, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de către Curtea Constituțională a României în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Potrivit acesteia, într-o situație în care un cetățean al Uniunii a întemeiat o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii nu pot refuza acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex.

”Noțiunea <soț>, în sensul Directivei 2004/38, este neutră din punctul de vedere al genului și este, așadar, susceptibilă să înglobeze soțul de același sex al cetățeanului Uniunii în cauză. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului arată că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii <<viață private>>, precum și a noțiunii <<viață de familie>> la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație”, se precizează în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Circulație liberă

În prezent, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condiționează acordarea dreptului de ședere pentru membrul de familie al unui cetățean român căsătorit în alt stat membru al Uniunii Europene, de transcrierea în registrul național de stare civilă a certificatului de căsătorie, însă transcrierea certificatului nu poate fi făcută în conformitate cu legislația națională, pentru căsătoriile încheiate în străinătate între persoane de același sex, susține Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, prin proiectul de act normativ se are în vedere soluționarea problemei, vizând strict înlăturarea cerinței transcrierii certificatului de căsătorie exclusiv în scopul exercitării drepturilor ce privesc libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene.

”Înlăturarea, pentru un scop determinat, a cerinței transcrierii nu reprezintă o recunoaștere pe teritoriul României a efectelor căsătoriilor încheiate între persoane de același sex, statele membre ale Uniunii Europene având vocația de a decide, în mod suveran, dacă permit sau nu încheierea unor astfel de căsătorii pe teritoriul lor sau dacă recunosc, pe propriul teritoriu, efectele unor astfel de căsătorii încheiate în alte state membre”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege inițiat de Ministerul Afacerilor Interne.

Viză de lungă ședere pentru reîntregirea familiei

Marea schimbare legislativă constă în introducerea unei noi categorii de persoane care beneficiază de viză de lungă ședere pentru reîntregirea familiei, aceea a străinilor, membrii de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Mai mult, proiectul legislativ prevede că solicitarea de viză depusă de aceste persoane va fi însoțită de certificatul de căsătorie ori dovada parteneriatului, înregistrate în alt stat membru al Uniunii Europene. ”Certificatul de căsătorie ori dovada parteneriatului au putere doveditoare în țară independent de transcrierea în registrele de stare civilă române, doar în scopul acordării dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților, cetățeni ai statelor terțe, din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene”, se stipulează în proiectul de lege al MAI. Totodată, dreptul de ședere în România  pentru membrii de familie ai cetățenilor români, care au întemeiat cu aceștia o viață de familie pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, poate fi prelungit dacă prezintă pașaportul valabil, prezintă certificatul de căsătorie ori dovada parteneriatului, eliberate sau înregistrate în alt stat membru al Uniunii Europene, nu există o stare de bigamie sau de poligamie, în cazul căsătoriei, și dacă prezintă cartea de identitate a cetățeanului român al cărui membru de familie este străinul.

Parteneriat NAȚIONAL