Cam de când mi s-a isprăvit tinerețea, am învățat să nu mai fac icoane din oameni. Mi-am petrecut mare parte a vieții în arhive și biblioteci și noaten fiind, după entuziasmul inițial, cunoscând mai în amănunt ceva personalități, aveam tentația urâtă a observării lipsurilor inerente ființei umane. Dar am știut că doar Dumnezeu este fără de păcat și eu însumi am dezamăgit pe unii: prin lipsuri, prin abandon, prin scăderi, prin vorbe prostești... Mă consolez; am naivitățile mele dar în definitiv, sfinții au fost oameni și doar ei sunt în Sinaxare.

Astăzi, fără a avea perspectivă istorică, știu că un "Escu" se va ridica, mâine sau poimâine, din mijlocul poporului. El va mărturisi adevărul, va lupta pentru țară, va iubi mai mult semenii și mult mai puțin putoarea de putere.

De Sfintele Paști, românii ar fi putut avea un bărbat de stat la Cotroceni, așa cum, cu mulți ani în urmă, pe tron am fi putut avea un rege. Că România n-are tradiția republicii, adusă pe tancurile sovietice, cu aprobarea interesată a perfidului Apus. Țara ar fi arătat cu totul altfel. Istorie contrafactuală. Așa cum în fruntea haitei de lupi stă cel mai puternic, de când e lumea și pământul, unde e de ales conducătorul, oamenii se uită să aibă câte ceva din a fi dibaci, prezentabil, cinstit, pregătit, serios, credincios, harnic, sobru, să aibă curaj și omenie, să fie om al gliei, să fie iubitor de oameni și cu deosebire loial doar Țării Românești.

Ar fi trebuit să fim încrezători, să fim liberi ca pasărea cerului, să fim suverani, noi înșine pe pământul strămoșesc, cu mădulare care să făptuiască doar în interesul țării. Și mai ales să fie liniște. Dar așa ne place nouă uneori să ne futem norocul. Cozile de topor n-au venit din Ciad.

Flutură din genele false și dau ochii bulbucați peste cap mulți din acest funest Cor al nehaliților, din politică, dintre anal iști, de prin presa plină de cei care fac dragoste pe bani: de ce și de unde a apărut ăsta? Cică nu era înțeles. Păi nici nu trebe să fie priceput de vulg, că nici Viteazul, când a unit Muntenia, Transilvania și Moldova, nu a fost înțeles. Acești dobitoci ai Absurdistanului pierd din vedere că din orice alegere lumească nu trebuie să dispară vreodată misterul, taina, că atunci dispare umanitatea. Un conducător știut în amănunt nici nu poate fi bun pentru paza țării. E ca o femeie ușoară care apare goală în fața pretendentului. Un războinic nu-și dezvăluie dintr-o dată toate armele. Putea fi oricum și va fi oricând altul. Poporul acesta atât de des batjocorit mai are încă vână în el, deși se uneltește cu intensitate spre a fi în groapă. Georgescu a fost un meteorit care ne-a dat o direcție. Și din mijlocul nostru se va ridica un alt conducător care va scoate țara de sub jug. N-a fost acum să fie, va rămâne în testamentul poporului. Nu te teme, turmă mică, ieșirea din robie va veni.

După peste patru ani în politică și ultimele luni la proteste, las mărturie că în aceste luni am cunoscut cu adevărat ce înseamnă românul cu dragoste de țară. Tot așa, am văzut cuibărite la sânul țării microbul, trădarea, ticăloșia fără pic de rușine, șerpii veninoși crescuți la sân,  japițele care sunt doar vorbitori de grai românesc.

Corul năimiților cu presupusă carte, acoperită doar de hârtii cu ștampile rotunde și semnături de rectori, nu va pricepe că absolut nimeni nu dorește o țară vânjoasă: nici rusul, nici ungurul, nici americanul, nici neamțul ori franțuzul, nici birocrații ueului. Nu știu cât au priceput aerienii din serviciile noastre, că de la trib și gintă și până la sfârșitul lumii,  totul e bătălie pentru resurse și dominație, iar Georgescu a zis că ele trebuie să fie ale noastre. Un experiment pe baza unui masterplan trăim și acum. Când și-au trimis emisarii, băncile și multinaționalele, ăștia erau deja doldora de informații de la iscoadele lor, despre felul de a fi al românilor, unde și cum pot să ne facă pilaf. Însă bag seamă că numai la noi, inteligenții din servicii și magistratură lucrează mai mult contra intereselor neamului.

Dosare la toți. Georgescului tocmai executat i-au spus, în derâdere, Mesia. Uluitor e că i-au spus așa și cei care-și fac semnul crucii, mecanic și dezgolit de însemnătate, uitând că Mântuitorul este Unul.

Tot anturajul, toate tangențele țintei au fost luate la puricat, la bucată. Pentru ceea ce era și pohtea să făptuiască, cu lipsuri, cu defecte, că era om, nu robot, a intrat în malaxorul Lucrăturii. De aici nu ai cum să ieși decât cu picioarele înainte. Opriți-vă, sapocarilor! Simbolul nu aveți cum să-l ucideți.

Diavolul și-a văzut interesele în pericol. Peste ani, se vor vedea manevrele. Odată zădărâți de la căldurică, totalitariștii s-au folosit de carieriști, ahtiați după ranguri și avere, parameci care nici măcar cine le-au fost bunicii nu mai știu, năimiți care-și vând mama pentru un blid de linte, torționari de ocazie, suflete mutilate care în loc să se roage la icoana lui Hristos, se închină la tabloul lui Scaraoschi Soros. În plină campanie de eliminare, cu o echipă care mai mult nu era, omului în care o bună parte a poporului își pusese nădejdea, au început să i se livreze șoaptele trădării. Despre advocați, despre sfetnici, despre prieteni și chiar despre voluntari mai implicați. Canibalizarea apropiaților a venit curând. Rămăsese aproape doar cu Oastea cea mare, cu gloatele medievale. Infiltrări mai acătării se vor dezvălui mai încolo. Istoria va consemna că, după alegeri, un uriaș sistem s-a pornit pe fabricat dovezi. În precaritatea culturii și lipsa de instrucție din aceste vremuri cumplite, privită dintr-un anume unghi, la papură i se zărește un nod. Din ecuație nu pot fi scoase servicii secrete străine, firme fără patrie, acționari sub steag fals, bănci, entități din țară unde dictează veneticii maximei Ubi bene, ibi patriae.

Acum, Sistemul repliat cu bază pe coaliție, ne pune în față tabloul cumplit al trădării de patrie. Constituția e hârtie igienică, democrația o utopie, libertatea un moft prostesc, așa cum au văzut că se poate să tratezi oamenii ca pe vite, având cârpă pe moacă, dresate și mânate în vremea plandemiei covid.

Peste tot și peste toate, rămâne realitatea goală. România nu este un stat suveran, că suveran înseamnă stăpân în casa mea să-mi cumpăr o pereche de cai, nu să mă obligi să fac rată la un Mercedes ultimul râgâit și apoi să fac foamea. Democrația a fost supusă la perversiuni. Poporul e ațâțat și e contra guvernanților. Instituțiile de forță și nevoie sunt franjuri, făcute așa de factorul politic, sabotate de chiar cei care ocupă căsuțele 1-2 de pe statul de organizare. Încrederea în CCR, BEC, justiție în general, în procuratură, partide, poliție și jandarmerie, e praf.

Responsabil fiind, nu poți vota un chiulangiu nemernic care acum defilează prin Ardealul sfânt cu panouri în ungurește. E același scos de la naftalină de o conjurație a banului care simte dosarele pe bune și zornăit de cătușe. E cel care acum un deceniu, a fugit de pe locul fondatorilor Brătieni, pentru a face loc unui Haplea care a socotit România drept țară străină, ghidonat de serviciile secrete germane.

Nu poți pune ștampila pe unul băgat în căldarea politicii de Bombonel, cu dublă comandă, tot om al Sistemului ticălos, rătăcitul care voia o mega moscheie în orașul întemeiat de ciobanul Bucur.

Nu femeia usesereului, foaie verde lobodă, mintea ei e slobodă, care e cum hălăduia în bolșevism popa Urducea, când cu steaua, când cu crucea.

Și mai ales, nu ăla care merege împleticit pe ulițele capitalei în care n-a fost în stare să pună ordine și curățenie, ascunsul ongist, care la 60 de ani trăiește cu chirie și cinicul care răspunde în doi timpi și trei mișcări la apelul unor antiromâni pe care nici nu-i bănuiți. Despre restul, nici nu se merită...

În luna lui Florar, să votăm schimbarea. Nu pentr-o pâine mai rumenită, ci pentru ceea ce știm că a fost această țară grea de istorie. Pentru ce ne-au făcut, cu nesimțire. Pentru ca să le dăm peste bot. Pentru naționalism și speranță.

Un Georgescu va fi întotdeauna pe acest pământ, sau dacă nu, el merită să cadă sub cizmă străină. Este un simbol. S-a jertfit. Meritul lui este că ne-a trezit. Că ne-a arătat că se poate. L-au executat și l-au pus ca pe o sămânță sub o lespede grea de piatră. Dar sămânța aceea va rodi.