ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La anumite soroace, poporul român dreptcredincios are, în fibra lui, în trăirea lui ancestrală, cinstirea celui trecut la Domnul.

Poți interzice cuiva să dea de pomană?

Poți opri pe cineva să facă o slujbă de pomenire? Poți opri pe un om să-și jelească aproapele?

Poate o lege strâmbă, făcută de români cu numele, să oprească un popor să dea glas ,,Veșnicei pomeniri!”, în timp ce ține de colivă ? Să dea ceva de pomană, de sufletul răposatului?

Mai există Țară, mai există Poporul Român, mai avem Constituție, credință neclintită și mai există faptă bărbătească?

În așa hal de decădere sufletească am ajuns, încât să abjurăm public de la o credință, de la patriotism?

Românii au cele mai frumoase datini cu privire la un răposat. Acela nu-ți mai poate da nici avere, nici ranguri, nici moșteniri, nici bani. Dar tu îl pomenești, că așa e datina din străbuni, așa e creștinește, să-ți amintești, să-l pomenești.

Și zic asta când e vorba de un om din popor. Dar când avem de-a face cu un bărbat al istoriei, și vorbesc aici de mareșalul Ion Antonescu?

În zi de doliu nu stai să-l judeci pe cel răposat. L-au ,,judecat” sumar. L-au executat, l-au ars la crematoriu și i-au aruncat cenușa în patru zări. L-au despuiat de toată averea și l-au șters din cronici. Ni-l interzic azi, sub amenințarea temniței. I-au pus tablă pe statuie. Acum au oprit și slujba și pomana. Cât mai răbdăm, fraților?

Că din sufletul poporului nu poate fi șters prin ordin?! Șterge-vom voievozii și regii, pe cei care au pătimit și unificatorii? Șterge-vom vizionarii și reformatorii? Șterge-vom memoria, martirii, luptătorii, bărbații de stat?

S-a săvârșit un parastas la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Vaslui, pentru mareșal, ctitor aici împreună cu generalul de divizie Ion Rășcanu. Că la 1 iunie 1946 a fost asasinat la Jilava, taman de către înaintașii întru ideologie și faptă ai acelora care astăzi ne strâng în brațe cum își strânge șarpele victima. Și ne-au ras elitele, și ne-au furat, și ne-au ocupat, și ne-au întunecat zările senine,  și ne-au umilit cu acceptul perfidului occident care ne-a scris condamnarea pe un biet șervețel.

Cum să insulți o pomană? Cum să ataci o aducere aminte?

Sesizarea făcută de deputatul liberal (este evident că nu mai poți spune ,,Național”) Alexandru Muraru către Parchetul General și M.A.I., cu privire la un parastas, este tot ceea ce un român poate face mai urât contra celor din rândul cărora pretinde că se numără. Eu știam de anumite trădări în istorie, dar nu bănuiam vânzările epocii contemporane.

Este de o josnicie fără seamăn.

Sesizarea lui este o insultă la adresa poporului român.

Despre pomenire, parlamentarul care e conflictual, caută cu tot dinadinsul zâzania, e ubicuu și face parte simultan și din Executiv și din Legislativ, fiind și deputat și trimis special al guvernului, a spus cu nerușinare că s-a făcut o ,,deșănțată elogiere” de către preoți, cadre militare în rezervă și istorici, care ,,au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj...”

Îmi amintesc prin 2002, când într-o zi am nimerit să văd când puneau găleata de tablă pe bustul acestui român, din bătătura bisericii făcute de el cu nevasta, Sf.Împărați Constantin și Elena, așezată parcă anume pe bd. Basarabia din București! Basarabie pe care s-a jertfit să o vadă unită cu regatul. El n-a apucat, noi negreșit vom apuca.

Iar azi, primul imbold este să-i dau lui Muraru un extemporal la istoria la care e repetent.

În fapt, el este mercenar, un năimit care nu-și dă seama că ăia se folosesc de el, dar nu îl prețuiesc nici cât o ceapă degerată. Pentru că se gândesc cum ar fi să aibă ei unul ca el în bătătură!?

Peste ani, când vom fi liberi, la fel ca toți eroii și martirii țării, mareșalul va avea statui în toată România.

Pentru că eroii nu mor niciodată!

Colonel dr. Florin N.D. Șinca

Ziua Eroilor, Înălțarea Domnului, anul de la Hristos 2021