,,La țară se spune că de acum începe să cânte cucul. Oamenii trebuie să fie binevoitori dacă nu veseli, nu au voie să se certe, întrucât se vor certa tot anul’’, spunea arhimandritul Nicodim, fost stareț al mânăstirii Crasna, județul Prahova.

Este și dezlegare la pește. Există numeroase biserici cu hramul Bunei Vestiri, între care Biserica „Sfântul Anton’’ – Curtea Veche, cea mai veche ctitorie din București, pe unde, odinioară, tropăiau armăsarii agilor, spătarilor, arnăuților, dorobanților agiei, ori se strecurau tiptil iscoadele anume tocmite.

În Vechiul Regat (Țara Românească și Moldova), instituția cu atribuții polițienești care a precedat poliția, a fost agia, în fruntea căreia se afla un agă. Denumirea era turcească, dar comandantul era, evident, român. Sărbătorim Ziua Poliției de Buna Vestire (deși pentru unii nu e o veste bună venirea poliției!), pentru că în anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica a înmânat agăi Mihai Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfășurate la București, primul drapel al agiei, pe care – ce să vezi, pentru liber-cugetătorii care devin tot mai mulți – era zugrăvită icoana Bunei Vestiri. Instituție bătrână, este evident că poliția noastră nu „datează” din 1822, de vreme ce la jumătatea veacului al XVI-lea aveam atestat rangul de agă.

Cea mai mare instituție din MAI (peste 50 000 de oameni) a avut momente de glorie și de tragedie, de creștere și de prăbușire. Reformată în 1903 de un avocat, a avut aport la Marea Unire, a ajuns părtașă la fărădelegi în perioada interbelică și a fost trimisă aproape în totalitate în gulagul de după 1944, pentru a fi botezată miliție vreme de fix 40 de ani, cu începere din 1949. 

Astăzi are oameni de mare cinste și probitate, dar numără în rândul ei și torționari cu legitimație, indivizi avizi de putere și avere, tentați prea mult s-o cotească spre abuz. Avem chestori-copii, generali fără oaste, titulari fără jocuri în picioare, grade superioare care nu cunosc mirosul pungașului.

Aveam influență politică dusă până la îngrijorătoare niveluri de jos, avem execuții de indezirabili (metode, unelte și executanți se găsesc mereu). Avem noul limbaj de lemn în comunicare, aruncăm ca pe măsele stricate profesioniști de bază și socotim fără temei că ,,e plin cimitirul de oameni de neînlocuit”.

Ca instituție, ne lăudăm cu prea multe, mai călcăm și în străchini, însă o instituție de gabaritul și vistieria Poliției Române nu a adoptat o biserică, de care să aibă grijă, nu are un Monument al eroului polițist, nu are răspunsuri la toate problemele din propria bătătură și uneori arată o lipsă de empatie vecină cu grosolănia!

A avut și are în frunte și ,,demnitari” pe care știindu-i ce le poate pielea, îți spui că mai toate partidele au avut boală pe acest minister din Piața Palatului RSR.

Scriu astea pentru că voi fi nepăsător când îmi va face ultima slujbă preotul satului. Sufăr la suferințele Oamenilor Mari din instituție. Și azi, eu când zăresc o patrulă, ori o mașină de poliție am aceeași sentiment din tinerețe: siguranță și respect. Și au fost moluște de oameni în poliție care m-au făcut să-mi fie rușine că sunt în curtea noastră. Dar niciodată nu trebuie să vedem pleava, ci grâul. Maică-mea Maria din Pietriceaua, m-a povățuit că nu poți face alegeri pe jumătate. Nu poți fi ,,om al legii”, dar să te dai un pic și cu hoții!

Sunt un nostalgic și parcă văd și acum capătul scărilor holului de onoare de la Poliția Capitalei, spre Podul Mogoșoaiei, unde trecea Sfântul Voievod Martir Brâncoveanu Constantin, fostul agă căruia turcii i-au șters cu barda neamul de pe fața pământului, dar el a rămas în eternitatea Cărții Neamului. 

Văd fișierul mare și verde spălăcit, moștenit de la miliție, făcut de deținuți, cu sertare înalte și înguste, ca un incubator, unde înscriam în fișe portocalii și albe toate leprele și distrușii, toată protipendada Capitalei, orașul batjocorit de atâția nemernici, dar de care noi trebuia să avem grijă, pentru a avea grijă de Majestatea Sa, cetățeanul. Văd mapele, dosarele mereu schimbate, rapoartele, notele, sintezele, fotografiile... și pereții de un gri milițienesc coșcovit și holurile cu vernil ca să nu fie tot gri. Și ceasul vechi de pe gangul dinspre magazinul Victoria, cu monogramă ,,MC’’, cu cifre duble, negre și roșii, din vremea când aici tăia și spânzura temutul general Gavrilă-Berilă, ucigașul de stat și polițistul personal al regelui.

Văd și acum primul calculator de la Serviciul de Supravegheri Operative și Investigații, gălbejit și cu litere vernil și oamenii vechi, ce se identificau cu o linie de muncă și care azi sunt tot mai rari și mai desconsiderați. Sunt conservatori, socotiți demodați, într-o lume ciudată a progresiștilor cu orice preț.

Mi se pare că zăresc aievea foștii directori, foștii comandanți, mai stabili ori mai meteorici, cu toții silindu-se să-l apere de infractori pe omul neajutorat. Văd imagini cu mari polițiști, cu sclavii reușitei, iluștrii anonimi, tălpașii cu care aveam să împart și bune și belele.

Și văd ghiotura de hoți aduși după acțiuni polițienești de judiciariști, de nu mai era loc și-i priponeau de caloriferele alea grele de fontă, cu 17 straturi de vopsea, de pe holurile întortochiate. Că dacă i-ar lega acum de astea noi, ar fugi cu ele cu tot!

Mi-a rămas în memorie gașca de fuste crețe și maneliștii cu juma' de kil de gel în păr, cu lanțuri groase, cu râgâieli, cu telefoane mobile cât cărămizile și cu Merțane, țipând și zgâindu-se la poarta de pe Eforiei, când ai lor erau aduși în Chamade-uri și plecau fuguța în dubele alea împuțite, la mititica, la bulău, la arestul mare, la țuhaus, la beci, la scrîșnit de dinți.

Trăiesc și eu din bucuria colegilor de la Omoruri, care scotoceau autorii celei mai grave dintre fărădelegile umane, și care reveneau din teren sleiți de puteri, dar cu încă un ucigaș dovedit, dibuit și pitit rapid după gratiile primitoare de la subsol.

Și ziua când criminaliștii se învârteau cu cozi de veveriță pe lângă primul bancomat dizlocat de hoți, tăiat cu flexul, golit de cărămizile de bani și pus în mașină 4x4.

Văd arestarea șpringarului singuratic din Militari și a maradoniștilor cu cartuș pe țeavă de pe Moșilor și trăiesc flagrantul cu prafurile de ,,moartea albă” în plicuri cât boaba de piper, băgate în grătarul capotei de la mașină, după un bloc, în Sălăjanul cântat de La Familia.

Tare mă mai distra haplea ăla de la judiciar care în teren spunea când vedea o mașină în trafic: ,,Cam 60% că ăia din mașină sunt hoți...’’ Noi îl luam peste picior și ziceam ,,cam 68%...’’, iar el ori nu se prindea, ori dorea să ne facă pe plac și aproba.

Eu am trăit într-o instituție uriașă și mi se pare că sunt tot în ea. Iar dacă aș fi izgonit, eu sar gardul înapoi în curtea poliției. Că în poliția asta eu n-am cunoscut eroi post mortem, dar am cunoscut eroi în viață. 

Tu, cel care-ai frecat-o cu grație în poliție, cel ce te fălești cu grade și cu funcții luate pe intervenții: n-au nicio valoare. Gaborul lucrează la foc continuu. La poliție e ca la magazinele non stop. Nu mai ești polițist decât atunci când sunt câțiva în jurul tău, ținând de o colivă, ai pantofi de unică folosință, vată în nas și taica popa îți dă cu tămâie la creștet glăsuind ,,Veșnica lui pomenire!’’

Un polițist nu se poate deghiza în polițist. Ori ești, ori nu ești polițist.

Ca polițist de operativ nu porți cu tine în buzunar teșcălăul de bani, ci porți cu tine testamentul.

Vezi că poliția nu-ți face asigurare de viață. Singura care te asigură să nu dai colțul, tot din banii tăi, e cămătarul legal, banca unde ai rate. 

Abia ai venit în poliție și deja ai o bilă grea de picior. Se numește Garcea sau Roby. De ani de zile unii tocesc la ea, alții adaugă. 

Ai venit să faci ceafa groasă? N-o s-o faci băiatule. O să faci ulcer sau cancer.

Vrei să fii boit și sulemenit, pițiponc sau pitzi, slim fit, cu pătrățele în loc de burtă? Ia-ți gândul! Poliția nu e aia de fătuci cu buze țuguiate și ,,laifuri pe feisbuc”. E poliția aia tăcută, profesionistă, muncitoare, așezată.

Munca de poliție e așa croită, că te cocoșează, îți umflă ficatul, dai în hepatită, te chelește, faci burtă, te lasă nevasta, te cerți cu soacra, îți bați fără motiv amanta, îți lași baltă copiii…

Poliția nu e așa, aflare în treabă. 

Fără  cinste ești o cârpă. Fără muncă, perseverență și ambiție îți irosești vremea. 

Fără implicare nu vei fi în veci polițist, ci doar purtător de legitimație de poliție. Fără cinste, ai rostit de formă un Jurământ de credință. 

Fără loialitate față de poliție, ești manechin doar. De fapt ești infractor, și mai comiți și port ilegal de uniformă. 

Ca polițist e ca și cum ai fi permanent pe o scenă. Scena ta e strada prăfuită și boscheții. Lasă pilele, că n-o să stea mereu cu tine! Până la urmă nu poți minți la infinit și o să vadă lumea cât ești de prost. 

Fă carte temeinic! Nu doar o spoială, că se zgârie și iese splendida prostie la lumină. Te faci de râs, dar asta n-ar fi grav, dar îi mai faci și pe ceilalți. Și faci de râs poliția. Cartea e singura care te luminează, că o poliție fără elită e doar o turmă fără cioban. 

E ziua ta. La mulți ani, polițistule!