Coaliția de acum și partidul și-a pus ministrul. El răspunde. Punct. Păi să apari după trei ani de funcție, patronând putregaiul, după ce ți-ai pus nepotul necopt șef de serviciu, să spui că ești impotent, înseamnă nesimțire și lamentare de babă. Stai acasă băiatule. Ministrul dă liniile majore ale deciziilor MAI, nu subordonații, nu Executivul MAI. El e stareț. Dar e? Nu se pricepe sau nu are bani, iese public, spune și demisionează, nu se complace. Păi noi avem un ministru priceput la toate, văd.

Liberalii de ciolan de azi îl confundă pe Vasile Lascăr cu Lascăr Catargiu! Ăsta e nivelul. Nu-i interesează trecutul, că lumea începe cu ei. Când vezi ce indivizi au numit partidele în capul MAI, rămâi cu impresia că toți au avut boală pe acest minister. Un fost ministru de interne liberal, care avea să ajungă la mititica, atunci când a văzut că în cartea ,,Miniștrii de interne” are cinci pagini, iar Ionel Brătianu are patru, a fost scandalizat: meteorica vedetă voia și mai multă atenție. Ministerul este un moșneag în mare suferință, cu mai multe boli adunate în timp și ajuns la neputințele bătrâneții. Și-a făcut nevoile pe el. Problema nu e musai asta, ci că nici măcar n-are cine să-i schimbe scutecul! Vizitați palatul MAI și veți vedea că nu are nimic românesc la pavoazarea generală, este străin de țară, depersonalizat, fără suflet românesc. Despre alte unități nici nu mai vorbesc, că mă ia durerea de cap.

Misiunile polițiștilor au fost deturnate de acești torționari inconștienți care seamăn vânt și culeg furtună. Bilanțul MAI începe cu ,,respectarea restricțiilor covid” și alte bazaconii. Am informații că MAI e oală sub presiune acum. Ferească Dumnezeu de vreun cutremur, nu mai zic de altceva!

Scrie în autoevaluarea MAI că lipsesc 11 000 de polițiști. E un fleac, cu academia și școlile de la Câmpina și Cluj-Napoca, ISOP și Școala Slatina, în trei ani se umple IGPR ochi! Asta dacă ești ministru, nu glugă de coceni. Păi el zilele trecute anunța mii și mii de polițiști și pompieri încadrați din sursă externă, acum văd că dă înapoi. S-a sucit ca hoțul la declarație. Intrarea în instituție se face strict prin academie sau școală militară. Punct. Aaa, că ai IT, financiar, chimist, biolog, inginera auto, dar atât!

Ce păzește DGPI, ce păzește DGA? Că foștii mei colegi mănâncă și acum parizer cu pâine și prind hoți, iar în vremea asta alții chefuiesc cu lăutari în restaurante alese.

Ferească Dumnezeu de un accident rutier! Dar trebuie văzut fondul problemei, inacțiunea ca în cazul Bolintin, că în poliție o problemă nerezolvată azi, mâine e o problemă și mai mare. Cu furt și impostură intelectuală la nivel înalt, cu numiri politice, cu hoți în frunte, de unde să ia exemplul ăsta mic, cu tuleie pe față? Generațiile nu s-au mai sudat, ci s-au antagonizat. S-au asmuțit una împotriva alteia, iar canibalizarea continuă. Ar trebui să ne dea de gândit mai ales gessul acela cu piciorul, care nu se va șterge din istorie. Păi anii trecuți, la un miting doi gabori s-au pișat pe zidurile bisericii Kretzulescu, de peste drum de minister, ceea ce nici turcii n-au îndrăznit! Aici s-a ajuns cu selecția, cu educația, cu instrucția. Culmea! O biserică făcută de tatăl unui ministru de interne.

Dar asta e lucrătură mai nouă, de distrugere a MAI și aici suspectez altă forță chiar de la noi care ,,manevrează” ocult

Peste puțin timp, la 25 martie, poliția noastră împlinește două veacuri de când însuși domnitorul Țării Românești i-a dat un drapel de luptă. Se păstrează și azi, e splendid, galben, cu icoana Bunei Vestiri pe el.

De atunci s-au succedat multe generații și nu cred să fi fost vreuna în care, minți luminate și bărbați de atitudine să nu sufere la marea întrebare: ,,cum să facem să meargă poliția asta?” Dar ministerul?

Dacă până în 1989 societatea românească fusese schilodită, îmbrobodită și violată repetat de bolșevici, cu bunele și cu relele epocii, de acum a fost ținută într-o permanentă tranziție de neocomuniști și supusă la mari cazne de bolnavii ajunși la butoane. În această societate patrioții, cinstiții și în general oamenii de bine au rezistat așa cum au putut, cum a dat Dumnezeu. Poliția noastră nu avea cum să scape valului demolator.

De voie, ori de nevoie, după 1989 omul în uniformă, omul legii a făcut trecerea de la milițian și securist, la statutul de polițist, de la militar la funcționar. Opinia publică i-a cerut acestuia să fie forțos ca un campion K1, suplu ca un balerin și deștept ca un academician, frumos ca un manechin și orator ca un profesor, răbdător ca un bou de jug, cuminte ca un sihastru din schit, autoritar ca un general, ceas elvețian la punctualitate. Trebuie să salveze oameni de la foc, de la înec, de la sinucidere, să închidă drumuri înzăpezite, să oblojească inimi rănite. Nu ar fi fost complet polițistul român, dar în același timp trebuie să fie smerit ca un popă, calm ca un chirurg, neprihănit ca Iisus Mântuitorul, drept ca un judecător, credincios ca un câine, minunat în toate, magistrat în stradă, moașă comunală, bun la diverse, uitând că el trebuie să fie simplu și atât de cuprinzător: polițist.

Ca un fachir, bietul polițist, îndeosebi cel din talpa poliției, cel vizibil pentru cetățean (pază și dezordine, rutieră-ajutor de semafor, transporturi, posturi comunale), a făcut echilibristică între realitatea din teren și cifrele din bilanț, între abuzul șefului și lipsa legii, între pretenția cetățeanului și toanele politicianului, între minciunile ministrului și promisiunea CNP-ului și a sindicatului, între neghiobia... dar mai bine nu mai zic.

Școala de poliție nu l-a învățat meandrele concretului – și n-avea cum, că în fostele școli militare profesorașii au puțin peste 25 de ani și n-are cine să-i școlească pe ei înșiși – polițiștilor vechi li s-a dat darul otrăvit (compensatorii și pensii, să plece). Pe cel cu școală în poliție l-a amestecat cu cel încadrat direct, al doilea fiind mai avantajat. Au fost scoși de tineri dintr-o profesie a dracului de grea, în care ca să ajungi să-i prinzi pe ăia de fură, e musai să furi mai întâi tu meserie.

Pe alocuri, i-au pus comandanți angajați direct, de diverse boiele politice, mulți fără autoritate, unii fragezi la minte, subțiri la experiență, fără prestigiu în rândul subordonaților, care n-au ținut la tăvăleală. Ei au înseilat ,,strategii’’ pe termen lung, adică de azi pe mâine. I-au executat comandanții, pentru ca trupa să ia aminte, că noi v-am făcut, noi vă omorâm.

După ce-au fost pe cai mari, mulți șefi pleacă și acum siliți, se declară scârbiți, înjurând al dracului sistem care nu i-a prețuit, ci doar i-a folosit. Iar pe unii tare i-a mai ramolit. S-a vrut să se distrugă ca în Evul Mediu, să nu stea piatră pe piatră. N-a mai fost timp de ,,mărunțișuri’’ omenești, de prețuit siguranța aproapelui, a semenului lipsit de apărare în fața pericolului, pe care polițistul care e polițist o are în vedere toată cariera. Uneori n-a mai fost vreme și loc de apreciat oamenii, de clădit așezat, ani la rândul, temeinic, așa ca în vremea bunicilor. Diavolul schimbării cu orice preț nu ne-a slăbit o clipă. Ne-au fugit oamenii buni la pensie și n-au primit măcar o strângere caldă de mână… Rușinos.

Nu-i mai puțin adevărat că, de multe ori, văzând promovările și numirile din ministerul întreg și poliție și arestările DNA, colegii mei se întrebau ce au ăștia marii cu noi, li s-a pus pata aia neagră și vor cu tot dinadinsul să ne distrugă. De multe ori, răul nu de la ăla micu a venit, ci peștele de la cap s-a împuțit.

Homo homini lupus est. Dezbinarea e la ea acasă, mai ales în ceea ce privește ofițerii, știut fiind că intelectualii sunt orgolioși și se înțeleg cu anevoie. Sunt cinci mari profile/piloni de activitate ale poliției și fiecare se războiește cu fiecare. Cel de la resurse umane are boală pe sporurile celui de la mascați, circulistul pe psiholog că l-a făcut pedofil, boacterul visează să fie civil ca cel de la filaj, șoferul ar putea oricând să dea tresele jos și să fie comisar-șef, agentul e contra ofițerului, bărbatul contra femeii, femeia susține că poate fi bărbată, iar dacă te uiți un pic galeș la o colegă riști să-ți facă raport de hărțuire sexuală... Generalizarea e o tâmpenie și nu-i mai puțin adevărat că am dat peste polițiști tălpași care aveau toate relele cu ei, cum am întâlnit agenți ce puteau fi ofițeri, dar am mai găsit și manageri de genul lasă-mă să te las... Dacă le-ai da o firmă prosperă, le-ar lua cel mult o săptămână s-o ducă la faliment sigur!

Nu s-a respectat ghidul carierei, unii au sărit peste etape obligatorii, s-au adoptat măsuri provizorii, unii s-au orientat spre misiuni externe, cei buni au migrat către magistratură, cei oportuniști spre puterea politică, unii au făcut simbioză cu hoții, alții au socotit poliția o altă cale de căpătuire. Astea au fost excepții. Cam acestea au fost dușmanii din interior, pentru că e știut: încă din antichitate templele s-au prăbușit și din pricina uneltelor din interior. Peste tot și toate, marea masă de polițiști care și-au îndeplinit admirabil misiunea aleasă.

Iată însă că atacurile au venit și dinspre ,,opinia publică’’, iar încrederea s-a tot erodat. Un dobitoc întreținut de părinți, ploșniță vegetativă trăită în cluburi de fițe, care nu știe ce e aia muncă și n-a plătit o taxă în viața lui, urlă la tv către un polițist ,,Băăă tablagiule, ești plătit din banii mei!’’. Pe internet, unul făcut pe același calapod, eventual cu o ,,coadă’’ mare de zile de bulău de executat, nu își dă cu presupusul despre poliție, ci are păreri fixe și ,,obiective’’, musai proaste, deși n-a fost la locul unui incident cu poliția. A citit el pe feisbuc. E democrație originală și la comentarii pe internet anormalul e normal, căcatul privit dintr-un anumit unghi e rahat frumos mirositor, cel ce studiază în bibliotecă e egal că ăla școlit la tv, neomarxistul lovește în creștin, gușatul dobitoc stă alături cu cel deștept, e musai fudul și se socotește îndreptățit să înjure. La radio, la tv, pe stradă, pe net, noua societate globalist-comunistă ce ni se bagă pe gât l-a învățat pe cretin că e egal deșteptul, că doar are tot un cap, o pulă și la urne are tot un vot.

Dacă e aranjat, de ce polițistul nu e hârșâit de muncă, ăsta n-are cum să prindă hoți. Dacă e șleampăt, de ce-i lasă așa pe străzi?

De ce i-a dat un pumn lui Boureanu? – Nu i-a dat? Trebuia ca organul să fie intransigent în aplicarea legii și să-l pocnească între felinare pe bou.

Dacă e solid, e gras ca un porc, trăiește bine pe banii și din sudoarea poporului – Dacă e slab, nu-mi inspiră încredere, păi n-are prestanță, pe ăsta îl ia hoțul în brațe și fuge cu el...

E plătit să fie 24 din 24 gata la datorie. Dar uite că ia o căciulă de bani, eu muncesc la privat pe un căcat de bani, a dracului viață la patron!

Dacă e tânăr, e un copil, n-are experiență – dacă e bătrân, e boșorog, depășit, senil, trece-l pe linie moartă, la cimitirul elefanților cu el.

Dacă e bine făcut, uite ai dracului, așa îi bagă în poliție, să înalt, frumos și prost – dacă e mic, slim fit, n-are cum să te apere ăsta de hoți în vecii vecilor.

A făcut cursuri în poliție să stea numai plecat prin școli, are diplome FBI, când dracu a mai muncit? – n-a făcut, păi n-are școală, nu e dus la biserică, nu e pregătit, i-a plăcut școala ca la măgar fuga.

„Timpul nu ajută decât pe cei care cred.’’

Constantin Rădulescu Motru

Dragul meu tânăr polițist,

Istoria nu e deloc bășcălie. În orice caz, dacă nu o iei în seamă, face ea mișto de tine. Sau, cum a zis deținutul politic Noica, după ce bolșevicii l-au băgat în temniță, istoria a făcut pipi pe mine, fac și eu...

Când am fost poftit să le vorbesc tinerilor abia încadrați, studenților de la academie și elevilor de la școlile de poliție, despre istoria poliției, despre elita noastră și cam cu ce se mănâncă meseria asta, atât cât mă țin baierele minții și bruma de experiență, am făcut-o abrupt, cu sinceritate, că așa am învățat de la academicienii Berindei, Constantiniu și Giurescu. Întotdeauna le arăt ce istorie frumoasă avem, ce puternici suntem pe picioare și de-aia suntem atacați. Tocmai de asta, când le vorbeam la DGA, am fost ținta unei muieri negre în cerul gurii ce ține la răsărit în loc de icoana lui Hristos tabloul cu Soros.

Așa că, în primul rând îi spun tânărului polițist că e musai să fie mândru că a ales această profesie a nobilei uniforme, care vine într-o frumoasă atingere cu învățătura creștină. Că fără patriotism și Dumnezeu, pentru mine ești doar un batal. Ficus. Ușă. Tufă. N-am ce să discut cu tine.

Belește ochii, tinere! Ați intrat mulți în poliție, dar nu e obligatoriu să ieșiți toți.

Polițistul e polițist tot timpul. Lucrează la foc continuu. La poliție e ca la magazinele Non Stop. Nu mai ești polițist decât atunci când sunt câțiva în jurul tău, ținând de o colivă, ai pantofi de unică folosință, vată în nas și taica popa îți dă cu tămâie la creștet glăsuind ,,Veșnica lui pomenire! Amin!’’

Un polițist nu se poate deghiza în polițist. Ori ești, ori nu ești polițist.

Curajul e obligatoriu. Ca polițist de operativ nu porți cu tine în buzunar teșcălăul de bani, porți cu tine testamentul.

Vezi că poliția nu-ți face asigurare de viață. Singura care te asigură să nu dai colțul, tot din banii tăi, e cămătarul legal, banca. Sigur ai avut tu grijă să ai cel puțin un împrumut.

Abia ai venit în poliție și deja ai o bilă grea de picior. Se numește Garcea. De ani de zile tocim la ea. Unii tocim, alții adăugăm. Nu cred că în alte poliții din lumea largă e altfel.

Hoțul are mereu inițiativă. Tu dacă ești încremenit în proiect și ești prost, ești terminat și duci și poliția în jos.

Pentru unii – e adevărat foarte puțini – poliția fără avantaje e ca nunta fără lăutari. Silește-te să nu fii din ăia!

Ai venit să faci ceafa groasă? N-o s-o faci băiatule. O să faci ulcer sau cancer.

Vrei să fii pițiponc sau pitzi, slim fit, cu pătrățele în loc de burtă? Ia-ți gândul! N-ai să vezi broscuțe iarna. Munca de poliție e așa croită, că te cocoșează, îți umflă ficatul, te chelește, faci burtă, te lasă nevasta, te cerți cu soacra, îți bați fără motiv amanta, îți lași baltă copiii…

Poliția nu e așa, aflare în treabă. Îi mai spun tânărului meu coleg că poliția e clădită pe suflete mari, pe dăruire și pasiune profesională, pe conștiințe înalte și spirit justițiar, pe iubirea semenului și dragoste de țară, pe cei cu inimă mare și cu credință tare în triumful adevărului și al legalității. Când vei fi necăjit în carieră, ia aminte polițistule la profesioniști, nu la oaia rătăcită. Caută regula, iar nu bietele excepții.

Nu pierde din vedere niciodată bucuria și obligația de a fi cinstit. Fără verticalitate morală ești o cârpă. Fără muncă, perseverență și ambiție îți irosești vremea. Nu-ți place munca asta? Poate te reținem… Caută-ți vocația! Du-te la căpșuni în Spania!

Fără implicare nu vei fi în veci polițist, ci doar purtător de legitimație de poliție. Sunt destui în minister și poliție. Fără cinste, ai rostit de formă un jurământ.

Fără loialitate față de poliție, ești manechin doar. De fapt ești infractor, că ai îmbrăcat ilegal o uniformă. Fără iubire de patrie, ești român doar cu numele.

Ca polițist e ca și cum ai fi permanent în curul gol pe o scenă. Scena ta e strada prăfuită și boscheții. Lasă dracului pilele, că n-o să stea mereu cu tine! Până la urmă nu poți minți la infinit și o să vadă lumea cât ești de prost. Nu arde etapele! Realitatea crudă se va întoarce împotriva ta.

Fă carte temeinic! Nu doar o spoială, că se zgârie și iese splendida prostie la lumină. Te faci de râs, dar asta n-ar fi grav, dar îi mai faci și pe ceilalți. Cartea e singura care te luminează, că o poliție fără elită e doar o turmă fără cioban. Fură meseria de poliție de la o curvă bătrână. Nu contează că îi iese păr din nas ca la focă și că nu se dă cu ,,Invictus’’.

Nu uita esențialul: tu trebuie să fii mai pregătit, mai cinstit și mai loial instituției decât ,,dinozaurii’’ pe care vrei să îi înlocuiești fuga-fuguța. Nu doar să vrei. Nu doar să fii carierist, cotist. Nu doar tânăr, că tinerețea e o sabie cu două tăișuri. Marile civilizații ale lumii au rezistat vremii și au înflorit în măsura în care generațiile s-au respectat, s-au completat, nu s-au războit.

Să servești această patrie și această profesie. Dacă militarul se pregătește pentru o eventualitate, războiul, polițistul din operativ luptă în linia întâi. El e setat să moară sau să izbândească. Tertium non datur!

Nu-ți trăda arma, că ar însemna să-ți lași măicuța bătrână pentru alta, tunată, cu țâțe noi, cu pielea mai întinsă, mai sulemenită. Măcar o zi din săptămâna asta scurtă, vino fluierând la muncă! E musai să ai măcar o țâră de pasiune pentru poliție, iar munca nu va mai fi o povară.

Poliția e o profesiune de vocație. Nu tu ai ales această profesie, ci ea te-a ales pe tine. Ești tânăr și în putere, dar nu-ți uita camarazii. Lumea nu începe cu tine, că tu vii după alții, că avem un trecut cu polițiști însurați cu o nevastă ce se cheamă ,,Poliția’’. Că așa e poliția, de genul feminin. Ai un trecut cu martiri și cu eroi jertfiți în lupta cu pungașii.

Ai un trecut cu polițiști uriași. Cu Oameni.

Ai cea mai frumoasă profesie din lume, polițistule!

„Nemurirea oamenilor s-ar stinge dacă n-am avea în cuget lucrurile trecute.’’

Miron Costin, sec. al XVII-lea

Nu există prezent și viitor fără trecut. Nu suntem generație spontanee.

Am văzut cât de dăunătoare și de proastă este acea tâmpenie ,,nimeni nu e de neînlocuit’’. Pentru că nicio instituțiune a țării acesteia nu se poate plămădi decât prin oameni și pentru oameni, cei care o conduc, cei ce execută, alcătuind Echipa, Oastea, MAI.

Unii care au păpat șpăguța și s-au aranjat, mă vor blestema, vor face spume la gură, mă vor amenința, cum au mai făcut-o.

Să vedem partea plină a paharului, că în istorie rămân liniile majore de evoluție a poliției, nu faptul divers, nu trântorii, nu piedicile, nu necinstea, ori politicul.

Uneori în poliție s-a dat foc la cojoc pentru un păduche. S-au comis abuzuri și chiar infracțiuni în numele poliției. Ce facem, condamnăm profesia? E ca și cum după un incendiu sau inundație ne-am răzbuna pe apă și pe foc, elemente vitale în viața noastră. Polițiștii vechi nu trebuie judecați după sistemul actual de dotare logistică și de valori. E ca și cum ai zice că savantul Henri Coandă era inferior manelistului Nae de la Piața Amzei, pentru că nu știa să navigheze pe net.

E plină poliția de defetiști. Nu vreau să mă înscriu în corul lor. Mi-e foarte greu să aștern pe hârtie – biata de ea, suportă orice – cuvinte care insultă poliția, pentru că voi semăna deznădejde în rândul tinerilor. Ar fi ca și cum ai spune să murim ca proștii de bună voie, de vreme ce oricum moartea ne va lua.

Vreau să văd DGA și DGPI făcând curățenie în bătătura MAI. Și mai vreau să ia aminte la ceea ce scriu nu ăia meteorici în poliție, că ei nu reprezintă nimic, ci cei statornici. Mă adresez colegilor care, dacă ar fi puși a doua oară, tot polițiști ar alege să devină. Ceilalți nu mă interesează.

N-aș vrea să fiu ca vaca aia de la care mulgi o căldare de lapte și la sfârșit dă cu piciorul și o varsă, pentru că poliția e construită de profesioniști, nu de politruci. Anii de poliție, parcursul carierei și etatea îmi dau dreptul să zic adevărul cu asprime. Însă credința creștină și loialitatea mă împiedică să îmi judec semenul și branșa și să fiu obiectiv până la capăt.

Cu cartea am făcut echilibristică pe sârmă. Am fost între acel ,,Domnule comisar, cum de am avut polițiști vânduți care au făcut avere în poliție și nu i-a întrebat nimeni de sănătate’’, întrebarea unui absolvent de academie, prezent la cursurile DGA și ,,inimile de martiri care se ascund sub uniforma polițiștilor români’’, cum a zis învățătorul nostru, Dănuț Puric.

Ar fi nedrept să rămână în mentalul colectiv doar micile episoade urâte.

Poliția noastră e grea de istorie.

Cazierul sufletului

„Verdictul, domnilor jurați, a putut spăla pe învinuit; dar nu ca apa botezului, de orice păcate, ci doar cum spală apele mării hoiturile pe care le aruncă pe țărm!’’

Al. Djuvara, jurist, sfârșitul sec. al XIX-lea

Văd oile grase și lăptoase ale poliției, dar printre ele mai e câte-o oaie cu gălbează. Într-un pahar de apă cristalină e suficientă o picătură de mizerie s-o strici pe toată.

Au trecut 30 de ani.

Prea mulți manageri care se luptă cu analiza SWOT ca porcul cu dovleacul, dar i-a făcut mămica lor direct în minister, ori unde e aerul rarefiat în poliție. Au ars etapele, s-au născut șefi și deși se dau polițiști, au văzut hoți doar la știrile tv. Ei se spală pe mâini ca Pilat din Pont, că au găsit shortcut-uri. Dă-i dracu pe ceilalți, e proști, vorba lui Moromete.

Prea mulți jupâni apar pe siteuri și în fotografiile din revistele ministerului sprijiniți în pix, dar dacă-i pui să scrie îi ia brusc cu leșin…

Unii au chiar și icoane bătute în cuie pe pereți, dar în ei au mai mult din cele lumești și diavolești.

Cam prea des oamenii legii au dat ajutor oamenilor fărădelegii.

Prea rapid suie unii în fotolii de mătase.

Prea devreme se schimbă comandanți și unități. Face parte din masterplanul distrugerii României. Poate că nu trebuie să rămână piatră pe piatră...

Unii chestori sunt făcuți la apelul bocancilor. Șefi scoși din joben, intrigi de culise, slugi la politicieni, puși pe căprării, pe județe, pe primării, pe boiele politice, pe șorțulețe masonice...

Prea mulți polițiști ieșiți cam devreme din sistem ajung epave umane, alcooliști și tebeciști.

Cam prea multe dinastii în MAI, că în minister e interzis sexul; ar fi incest.

Avem și băgători în seamă: iesmeni, bonjuriști, feisbuciști, dandy, spilcuiți, filfizoni, pizdificați, pițiponci, abonați la sală. Singura lor realizare de căpătâi e că se privesc admirativ în oglinda toaletei, își aranjează ploile, bărbile și frezele și își dau unghiile cu lac, în așteptarea ciclului menstrual.

Prea mulți manageri au plecat cu tinicheaua de coadă și după ei a rămas potopul...

Prea mulți chestori ajunși consilieri la Cotroceni sau la Parlament, care nu știu nici măcar câte strofe are imnul național și care e deviza poliției. Ar fi trebuit să fie scutul țării, dar țara a fost sat fără câini și cu ei acolo și cu generalii din servicii secrete, România a fost vândută la bucată, pas cu pas.

Simple clișee?

Sunt mulți în poliție cu cazierul judiciar curat, dar de cazierul sufletului nu s-au întrebat.

A dracului imagine

Toată lumea e cu imaginea poliției în gură. Și în vreme ce unii se luptă s-o îmbunătățească, alții o sabotează la greu. De fapt, eu nu sunt de acord cu acest termen, imaginea e spoiala, minciuna, e ce vinzi lumii, ce vrei să arăți, într-o branșă în care noi ar trebui să vorbim despre prestigiu. Ăsta se dobândește anevoie și se pierde tare iute. Iar încrederea se construiește în timp.

Fost șef al poliției și jupân în mai multe comitete și comiții, ditamai măgădăul, general de poliție în rezervă, nu simte nicio apăsare morală să devină avocat și să apere șefi de clanuri interlope. Lumea îl știe de polițist, nu de avocat. Și iar am mai ciobit din prestigiu. Un agent își execută nevasta la coaforul unde muncea și e perceput de mass-media ca polițist operativ, deși el era doar șofer la Policlinica MAI.

Gângav și avansat pentru merite închipuite, un chestor se face de râs, neștiind să lege două vorbe. Comentariile de pe net ar face să roșească de jenă și un criminal în serie. Când ești prost, mai bine taci din gură, stai în banca ta. Și iar am mai ciobit din ,,imagine’’.

Promovat ca un geniu al poliției, un adjunct de la Capitală dă bir cu fugiții la prima pedeapsă, venită ca urmare a incompetenței sale, gestul arătând cam câtă loialitate îl lega de poliție. Vă dați seama în caz de război, de moarte, cu câți am rămâne dacă toți ar fi la fel?

Un flăcău de 28 de ani e făcut adjunct de inspector-șef deși abia a adunat câțiva ani din pojghița de vechime, pe care nici măcar nu-i are în poliție. Se va califica la locul de muncă. Și iar am mai pierdut din prestigiu. Al dracului internet, ce bine era fără el, că nu mai știa lumea de mizerii politice!

Unul a fost adus cu dedicație în fruntea unui inspectorat, ținut din împuternicire în împuternicire și dacă va urma traiectul tatălui său, va ajunge chestor în minister. Ce calități are? Este descurcăreț. Păi el este fiul tatălui său.

Se încaieră tefeliștii cu roșcații, galbenii politici, portocaliii îngălbeniți cu cei roșii, ăștia din urmă împărțiți pe găști. Partidul îl urcă, partidul îl dă jos. Poliția rămâne sedusă și abandonată.

Un fost rector al academiei, fost inspector șef, rânjește satisfăcut la tv că justiția i-a dat cu suspendare, nu cu executare. Bizonul nu realizează că răul a rămas. E povară pentru poliție. Și iar am mai știrbit din prestigiu.

Altul e pe cai mari, ,,știe tot satul, dar nu știe bărbatul’’, a aflat toată lumea că e pus de partidul la putere, cu promisiunea că îi va gâdila orgoliul cu prima stea de chestor, iar el va închide ochii la unele fărădelegi din județ.

Când au luat în cătușe vreo 20 de la permise, au lovit și în bugetul femeilor, că li se tăiase finanțarea necinstită, bieții de ei doar își completaseră salariul mic, nu ca rechinii ăia mari… Țipau muierile lor în prime time, se rățoiau ca pirandele ,,ce-au făcut bă ai noștri, au omorât pe cineva?’’ Păi n-au omorât pe nimeni fă, dar au fost pe-aproape... Ți-aș zice-o pe aia cu polițistul care a dat permis unui analfabet descurcăreț și peste 5 ani ăsta a dat cu mașina peste băiatul polițistului și l-a omorât. Dar nu cred că ești capabilă să pricepi grozăvia.

Venit coate goale, mațe fripte, un șef de poliție orășenească are firmă pe numele cumnatului, vile, mașini, biet bugetar care trăiește pe picior mare. Cine-l oprește? Pe hoț, frica de glonț. Pe gabor, frica de beci.

Unul numit Apud se face de râs cu teza de doctorat plagiată, fără a cunoaște lucruri elementare, de pildă să citeze corect, ceea ce ar fi trebuit să învețe încă din studenție.

Un șef de post burtă verde se declară cu de la sine putere ministru de interne, taie și spânzură în comuna în care ar trebui să fie alături de oameni.

Unul adus de la castraveții verzi ai apărării a trăit minunea cu anul și gradul. A părăsit ministerul cu trei stele de chestor care i se odihnesc pe epolet. El declară în zeflemea că cel mai înalt grad din poliție a însemnat ,,doar vreo doi poli la soldă’’.

Un general ieșit la pensie era cu curul în două luntre, trăia dilema măgarului lui Buridan. El că dorea să cumuleze pensia cu salariul. O nimica toată.

Un lider de sindicat arată numai mizeria din instituție, generalizând nepermis, opinia publică de pe net înjură sindicatele și le bagă pe toate într-o oală.

Se schimbă partidul, se schimbă aparatul central al MAI, șeful poliției, șefii de inspectorate, șefii... Sprijinit de proptele politice, un secretar de stat a bătut toate recordurile carierismului.

Pedofilul a devenit aproape sinonim cu polițistul... Și iar am mai ciobit din prestigiu.

La două zile de la pensionarea care-i va aduce lunar 100 de milioane în buzunare, un director mare polițist de paradă, își face pagină de Facebook, îl apucă vitejia și insultă poliția, spunând că el vreme de douăj’ dă ani a fost într-un sistem mizerabil! N-a găsit unul să-i dea un cap în gură, că dacă el a servit un sistem mizerabil, cum susține, el însuși e un bagabont mizerabil.

Doi polițiști din sindicat s-au pișat pe zidurile bisericii Kretzulescu, culmea, făcută de tatăl unui ministru de interne. Un alt polițist lovește un copil pe trecerea de pietoni și într-un ultim gest care arată dezumanizarea societății și breslei, îi întoarce trupul în agonie cu piciorul.

De multe ori, omului de rând i s-au arătat extremele. Sunt acestea liniile care definesc Poliția Română? Categoric NU.

Între zaț și caimac s-a aflat întotdeauna polițistul care și-a făcut datoria.

Prostul țâfnos și pilosul fudul

Păpușarii, bandiții din politică fac pe dracu în patru să țină poliția sub control, să o șubrezească, să o împăneze cu șantajabili, cu pseudolideri compromiși, slabi, cu oameni fără patriotism, să se simtă ei mari. Schimbă șefii mai des ca pe izmene, îi amestecă cum amesteci șobolanii în sac, să-i zăpăcești.

Știu că poliția s-a făcut de cei ce au clădit, nu de cei ce-au dărâmat. De când e lumea și pământul, ban la ban, păduche la păduche și prost la prost trage. Tună și-i adună. Un manager incompetent aduce lângă el unul și mai slab, pentru a nu-i fi eclipsată bruma de știință, de experiență și de personalitate.

Cei mai mulți șefuți n-au înțeles MAI și mulți dintre cei care au dezonorat haina statului, nu au priceput imensul rău pe care l-au făcut pe termen lung instituției și în definitiv Țării Românești.

Am trăit și vremuri când încă mai erau oameni în sistem care țineau la trecut, încă nu întâlneai pe holurile ministerului și ale poliției funcționarul blazat, venit doar pentru bani, autosuficiența întruchipată, indiferanța afișată, prostul țâfnos și pilosul fudul care avea pretenția năroadă că istoria lumii începe fix în clipa în care toate planetele s-au aliniat și l-a fătat mă-sa pe el.

Ferească Dumnezeu de burghezia comunistă! Sunt mari în scaun, au puterea, taie și spânzură, țin nasul pe sus, nu te apropii de ei, le mănâncă unii din palmă, au mașină, vilă cu piscină, nu le atingi cu prăjina la nas... În realitate, dorm în bocanci. Iute mai vine vremea scadenței. Îi apucă regretul, scârba și nostalgia când sunt dați jos. Rapid urcă, rapid coboară. Ajung ramoliți, nebăgați în seamă, spășiți, uitați, înjosiți, depresivi...

M-am întrebat mereu dacă au avut așa, măcar o strângere de inimă, nulitățile și infractorii care au suit semețiți treptele de marmură de la palatul MAI și au văzut ce uriași se află în ,,Galeria miniștrilor de interne’’?!

MAI e mai rău ca înainte de 1989, o clădire mirosind încă a tortură și a comunism, unde, dacă s-ar da cu aghiasmă ar sfârîi ca pe plită fierbinte, un sediu cu vânători de grade și funcții, cu veleitari și carieriști, cu îmbuibați și cu ploaia de stele, cu sclavi ai politicienilor ascunși în frumoasa haină de poliție, cu demnitari fără demnitate și miniștrii de interne clienți ai DNA.

Multe am pierdut ca instituție. Ne mai păstrăm ceva: nădejdea.

Că în MAI eu n-am cunoscut eroi post mortem, dar am cunoscut eroi în viață.

Doamne ajută!