Am întrebat deunăzi pe fratele Alexandru de la Medgidia, cum putem recunoaște un sfânt. Iar răspunsul lui a fost smerenia. Eu, personal, am întâlnit multe persoane care au ajuns la desăvârșirea duhovnicească, care ajunseseră la sfințenie și poate aceste persoane nu știau. Una dintre aceste persoane a fost schimonahia Elisabeta pe care Biserica a canonizat-o de curând, cu titulatura Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cu prăznuire la 5 iunie.

Sfinții sunt printre noi și este bine că mai sunt astfel de creștini, care trăiesc viața în Hristos și cu Hristos. Am învățat multe de la astfel de persoane, câte ceva de la fiecare, dar am constatat că, într-adevăr, caracteristica lor principală este smerenia. Sinceritatea lor, simplitatea lor, modestia și generozitatea mi-au lăsat o impresie profundă și esențială pentru o credință autentică.

Sfinții Părinți ne învață că nu este de ajuns să avem multe virtuți, rugăciune adâncă ori o râvnă duhovnicească aprinsă. Acestea trebuie să fie însoțite de sinceritate, simplitate și smerenie.

Astăzi este destul de greu să găsești astfel de persoane.

De aceea, Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei pe care mi i-a scos în cale. Nu se considerau niciodată speciali, ci, dimpotrivă, a fi cei din urmă, se osândeau pe sine. Cei care vor să asculte, să asculte, cei care vor să creadă, să creadă. Luați aminte la rugăciunea numită crez, cât este de scurtă și simplă și totuși, conține întreaga structură și mărturisire a credinței noastre. Cine are ochi să vadă.

Sfinții sunt asemenea creștinilor autentici. Primii creștini autentici au format prima comunitate creștină. Dar, ce înseamnă creștin autentic? A fi creștin autentic înseamnă să fi omul firesc din tine, sincer, simplu, modest, smerit, blând, care nu caută ale sale, ci tot timpul ale celuilalt. Creștinul autentic se prezintă așa cum este, cu lipsuri și cu plusuri, fără a impresiona pe ceilalți, fără ipocrizie, fără laude, și, lucrul cel mai important fără mască, pentru că, din păcate, majoritatea oamenilor din ziua de azi poartă diferite măști, în funcție de persoane și împrejurări.

Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură despre faptul că există o bucurie mai presus de toate bucuriile, mai presus de orice fericire și aceasta este „bucuria în duh” sau „bucuria duhovnicească”.

„Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Pentru creștinii ortodocși, acest fenomen este cunoscut din taina mărturisirii. Când primești iertarea și binecuvântarea preotului în cadrul spovedaniei, te simți ușor ca un fulg, parcă zbori și ai inima plină de pace, bucurie și lumină. Aceasta este bucuria în duh. De aceea sfinții au întotdeauna o stare de bucurie asemănătoare cu bucuria copilăriei. Nu ai să vezi niciun sfânt trist, pentru că nu mai trăiește el, ci Hristos trăiește în el.

Dar ce este smerenia? Smerenia nu este pur și simplu o virtute sau o bunătate, care să aparțină măsurilor și izbânzilor omenești. Este un lucru și un înțeles mai presus de fire, pe care numai luminarea și strălucirea harului dumnezeiesc poate să o descrie. Smerenia este icoana și chipul însușirilor dumnezeiești. În chip drept a fost numită de către cei care au ajuns la îndumnezeire „veșmânt dumnezeiesc” și „podoabă a dumnezeirii”. Ea este socotită a fi temelia „nemișcării” spre patimi, pecetea celui desăvârșit, locul neschimbabilității și multe altele aparțin dumnezeieștii atotdesăvârșirii. Dintre cele prin care se manifestă măreția dumnezeiască nu lipsește buna mireasmă a smereniei și în chip drept s-a spus că „Dumnezeu celor smeriți le dă har” (Iacov 4, 6). Prin urmare, Dumnezeu celor smeriți le dă har, le dă sfințenie. Nicio avere, nicio funcție, nicio putere, nimic din această lume nu poate fi mai mare decât smerenia.

Așadar, cei ce voiesc să se apropie de sfințenie, să îmbrățișeze cu statornicie fericita smerenie, care poate să-i transforme, să-i transfigureze și să-i arate moștenitori ai vieții veșnice. Amin.

Doamne, ajută!

Sfânta pustnică Elisabeta cu cerbul ei: