„O, de-ați fi tăcut, ce înțelepciune ați fi arătat!” (Iov 13, 5)

De multe ori, oamenii vorbesc vrute și nevrute. În general, oamenii vorbesc mult și degeaba. Mult zgomot pentru nimic. Oamenii numai au răbdare. Nu se mai ascultă între ei, dară să-l asculte pe Dumnezeu. Ei nu mai vorbesc între ei, dară să vorbească cu Dumnezeu. Nu ți-a vorbit Dumnezeu! Nu-i nimic. Dumnezeu tace de cele mai multe ori, ar tăcerea Lui vorbește mai mult decât orice cuvânt al omului. Când nu ai nimic de spus, roagă-te. Rugăciunea în tăcere este cea mai înaltă și se cheamă isihie. De aceea, această rugăciune este folosită de isihaști, de pustnici.

Părinții greci socoteau această tăcere pe care ei o numeau isihia și punct de plecare și cunună a vieții de rugăciune. Tăcerea e o stare când toate puterile sufletului și ale trupului petrec în deplină pace, liniște, reculegere, într-o stare de desăvârșită vigilență și în același timp de libertate de orice agitație și mișcare. În operele multor părinți noi găsim imaginea unui eleșteu; până când pe suprafața eleșteului e o încrețitură, nimic nu poate să se reflecte în el adevărat, nici copacii, nici cerul, iar când suprafața lui e cu totul liniștită cerul și copacii de pe mal, se reflectă în el perfect și totul în această oglindire e așa de clar, ca și în realitate.

Părinții întrebuințează și altă imagine; până când nu se va fi așezat nămolul ce s a ridicat de pe fundul eleșteului, apa nu e limpede și prin ea nu se poate vedea nimic. Ambele aceste comparații se referă la starea inimii omenești. „Fericiți cei curați cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu". Până când în suflet nu e liniște, nu poate fi nici vedere, însă când liniștea ne va pune în prezența lui Dumnezeu, vine o tăcere cu totul de alt gen, mult mai absolută; o tăcere a sufletului, care nu numai petrece în liniște și reculegere, ci pe care prezența lui Dumnezeu o menține în tremurarea unei închinări evlavioase, o tăcere în care „rugăciunea unește sufletul cu Dumnezeu".

Însă se întâmplă și așa, că nouă nu ne trebuie nici un fel de cuvinte de rugăciune, nici ale noastre proprii, nici ale oricui și atunci noi ne rugăm într-o desăvârșită tăcere. Desăvârșita tăcere e o rugăciune ideală, cu condiția, totuși ca aceasta să fie o tăcere autentică, iar nu o visătorie. Noi foarte puțin cunoaștem din experiență, ce e o astfel de tăcere a trupului și a sufletului, când în suflet domnește o liniște desăvârșită, când o pace desăvârșită umple trupul, când se curmă orice agitație și mișcare și noi stăm în fața lui Dumnezeu, până la sfârșit deschiși în actul închinării. Sunt momente când fizic ne simțim bine, nu ne vine să încordăm mintea, am obosit de cuvinte, pentru că le am rostit deja atâta; nu ne vine să ne mișcăm și simțim o bucurie în această stare de echilibru sfărâmicios, aici e acea limită unde se poate aluneca în visătorie. Tăcerea lăuntrică e lipsă de orice mișcare lăuntrică a gândurilor sau emoțiilor, când aceasta e o stare de deplină vigilență de deschidere pentru Dumnezeu. Noi trebuie, când putem, să păstrăm o deplină liniște, însă niciodată nu se cuvine de a admite, ca ea să se transforme într-un sentiment de simplă satisfacție. Ca să ne ferim de acest lucru, marii povățuitori ai ortodoxiei ne învață să nu părăsim niciodată cu totul obișnuitele forme de rugăciune, pentru că chiar cei care au ajuns până la această tăcere contemplativă, socoteau necesar când simțeau primejdia unei slăbănogiri duhovnicești, din nou să întrebuințeze rugăciuni, până când rugăciunea va restabili tăcerea în suflet.

Noi trebuie să venim la Dumnezeu, nu pentru ca să încercăm cutare sau cutare emoții sau să retrăim un experiment mistic. Noi trebuie să venim la Dumnezeu pur și simplu ca să ne aflăm în prezența Lui, și dacă El vrea ca noi să încercăm adevărata Lui absență și atunci e binecuvântat Dumnezeu pentru că, după cum am văzut El e liber să se apropie sau să nu se apropie de noi. Sentimentul absenței lui Dumnezeu, noi îl putem încerca din voia Lui, El poate dori ca noi să tânjim după El și să cunoaștem cât e de scumpă prezența Lui, dându-ne să cunoaștem din experiență ce e singurătatea culminantă, ce este isihia.

Doamne, ajută-mă să învăț ce este isihia! Amin.

Doamne, ajută!

Imagine din  Calendarul „Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026”, disponibil spre comandă, ultimele exemplare, la magazinul online al revistei Familia Ortodoxă și la cel al Librăriei Sophia, în format A3, carton lucios, color, 12 pagini plus coperta.