Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, general de armată pe timpul împăratului Dioclețian, Ocrotitorul Oștirii. Aceasta a fost "titulatura” folosită de către Armata României până în anul 1996, când printr-un ordin al ministrului Apărării Naționale s-au nominalizat ocrotitorii spirituali pentru fiecare categorie de forță armată. Astfel, aviatorii, respectiv Statul Major al Forțelor Aeriene, au ales ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, marinarii, respectiv Statul Major al Forțelor Navale, au ales-o ca ocrotitoare pe Sfânta Fecioară Maria, iar Statul Major al Forțelor Terestre a ales ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Sfăntul Gheorghe s-a născut în Capadochia, fiu al unor părinți creștini și învățat din tinerețe în dreaptă credință. A trăit pe vremea împăratului Dioclețian. Rămas fără de tată din copilărie, Gheorghe s-a mutat, cu maica sa din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo, unde avea multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai înalte cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși păgân, împăratul Dioclețian până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie, a aprins prigoana împotriva creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care împăratul Constantin a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Hristos.

 Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărătești a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și pus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou etc. Toate acestea și altele asemenea, generalul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție, stând tare în credință.

 Pentru cei credincioși, mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor. Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Gheorghe, atingându-se un mort, acesta a înviat. Însăși, împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și făgăduințe, dar generalul Gheorghe a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat poruncă să li se taie capetele și mucenicului și împărătesei Alexandra. Deși, ostașii i-au scos afară din cetate, dar pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul Mucenic Gheorghe și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat în ziua de 23 aprilie (303), păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul Său.

Dintre toți Sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat și se bucură Sfântul Mucenic Gheorghe la poporul nostru. În satele, comunele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulți oameni, bărbați și femei, îi poartă numele. De asemenea și multe orașe din țară; al treilea braț al Dunării, în Deltă se cheamă brațul Sfântul Gheorghe. Se știe, apoi că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost și este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la mănăstirea Zograful din muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și o chemare a poporului la lupta creștinilor împotriva balaurilor vremii, adică a păgânilor otomani și împotriva diavolului. O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare scrisă pe steagul său: „O, mare luptător și mare biruitor, Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă primești de la noi această rugăciune a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l și pe el, neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 1500 (7008), în al patruzeci și treilea an al Domniei Sale".

Păstrând tradițiile marilor înaintași, Armata Română îl cinstește și-l preamărește, și în zilele noastre ca pe un Ocrotitor Spiritual al acesteia, bucurându-se de cea mai mare cinste și prețuire din partea tuturor militarilor, căruia i se închină și îi aduce cântări de laude ca acestea: „Ca un Mucenic nebiruit, ca un purtător de lupte, ca un apărător al credinței neînfruntat fă-te acum turn neclintit celor ce te laudă pe tine, Preaînțeleptule Mare Mucenic Gheorghe, îngrădindu-i cu rugăciunile tale".

Sfinte Mare Mucenic Gheorghe, roagă-te pentru noi păcătoșii!

Doamne ajută!