ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Moartea, încetarea individului, negația dăinuirii personale – este cea mai înaltă, cea mai morală faptă a naturii. Trăiește ideea, dar individul piere; cel bun moare pentru ca binele să trăiască și să-i păstreze amintirea. Cel ce, murind, nu a lăsat o urmă spirituală și a trăit fără a se preocupa de adevărurile universale, cel ce a murit fără să lase o altă amintire decât cea a ființei sale sensibile, acela rămâne mort în vecii vecilor. Căci numai adevărul universal este eternul fluviu al nemuririi; doar cel ce și-a croit drum până la liman și s-a scăldat în apele lui este dus prin spații și timpuri până în portul eternității”. (Titu Maiorescu)

Moartea este – și va rămâne, totuși – una dintre originile istoricității și ale identității ontologice ale omului. De altfel, unul dintre sensurile principale ale filosofiei și înțelepciunii grecești a fosta aceasta: filosofia este pregătirea demnă pentru moartea umană.

Moartea este singura certitudine

În ciuda certitudinii morții, ea rămâne totuși nedeterminată: nu putem ști nici când și nici cum vom muri! În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalți. Știu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Și totuși... Dar sunt și oameni care își „cheamă” moartea mai devreme, pentru că vor să plece mai repede din această lume, pentru a se întâlni cu adevărata viață care este Hristos. Acest fenomen se întâmplă, în special, în lumea monahală.

Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esențialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuși, majoritatea oamenilor trăiesc ca și cum n-ar ști nimic despre ea. Moartea este o evidență, de fapt, naturală și familiară. Și, totuși, de fiecare dată când întâlnim această evidență, ea ne pare la fel de șocantă! „Nu mai există teamă pentru că nu mai există moarte!” sunt penultimele cuvinte ale lui Ivan Ilici. În locul morții era lumină. „Cât e de bine și cât e de simplu”, murmură Ivan Ilici înainte de a-și da sufletul.

Nu vă temeți de moarte!

Așa cum arată Sf. Vasile cel Mare, cea mai înaltă înțelepciune a creștinului este să cugete de-a pururea la ceasul morții. „Să murim și să înviem în fiecare zi”, spune și un părinte duhovnicesc contemporan, „dar nu oricum, ci cu Hristos Domnul”.. Moartea, de fapt, este cea care ne învață cum să ne trăim viața. Să trăim clipa de acum ca și cînd ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înțelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte și la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoțească pe creștin în fiecare zi.

„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creștinii ortodocși, cunoaștem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existență în altul, știut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morților și în propria noastră înviere”, ne precizează regretatul Părintele Bartolomeu Anania. 

Omul moare singur

Omul abordează moartea în stare de improvizație sau de nepregătire. Omul vine pe lume singur și pleacă din această lume tot singur. 

Vai! Înfăptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face în locul nostru, dar pe care fiecare îl va face când îi va veni ceasul. A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. După ce omul își dă ultima suflare, se dovedește, înainte de toate, mizerabila noastră neputință: supraviețuitorii nu știu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârșit...

Ce se petrece însă dincolo de mormânt?

Indiferenții față de fenomenul religios și ateii, desacralizând moartea,  se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit. De altfel, noi, creștinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morților și în propria înviere. În clipa morții, dacă sufletul credinciosului își va afla mântuirea, el se va muta din viață la adevărata Viață. Cea mai bună încredințare, în această privință, ne-o dă cel mai mare ostenitor și mărturisitor al Învierii − Apostolul Pavel. „Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă Hristos  n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră”.

Moartea ca sfetnic

Mergi tu, iubitorule de lume, de bogăție și de înfrumusețare, la mulțimea trupurilor morților și umblă printre ele și vei învăța inima ta, cea care înainte era iubitoare de lume că toate sunt deșertăciune. Ia-ți prieten și sfătuitor apropiat moartea și te vei umple de înțelepciune. Dacă vei trăi după sfatul ei în toată viața ta, mulți oameni se vor minuna de petrecerea ta îmbunătățită și toți vor întreba ca și marele Isaia: cine a fost sfetnicul lui? 
 
Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continuă. Istoria trece mai departe, cu noi sau fără noi... Trist este faptul că odată cu plecarea la Ceruri a celor dragi ne dăm seama, din păcate cam târziu, cât de puțin i-am prețuit. De aceea, Biserica are și rolul de a continua „dialogul” dintre cei rămași și cei plecați dintre noi.

Așadar, de ce mor oamenii? Pentru că numai așa vor afla bucuria cea mare a întâlnirii, față către față, cu Domnul Vieții, Iisus Hristos. 
Veșnica pomenire a tuturor persoanelor plecate la cele veșnice, din neamul nostru românesc!
Doamne, ajută!