Sfinții Părinți ne învață pe noi, creștinii ca să privim cât mai des la cer și să ne uităm dincolo de ceea ce este corect și incorect, dincolo de ceea ce poate fi bine sau rău, dincolo de ceea ce ar reprezenta vinovăția sau nevinovăția. Apoi, ne învață să nu ne uităm în stânga, să nu ne uităm în dreapta, să nu ne comparăm cu semenii noștri, să privim înainte, către ținta noastră care este Hristos. Și ce găsim dincolo de toate acestea. Noi găsim ușa pocăinței, prin care intrăm în marele ocean al iubirii dumnezeiești.

Vameșul și fariseul, una dintre cele mai importante pilde date de către Mântuitorul, nouă oamenilor. Vameșul și fariseul au rămas în istoria omenirii două repere importante pentru spiritualitatea creștină, pe calea mântuirii personale și a părtășiei cu Dumnezeu. Vameșul din vremea Mântuitorului era un cetățean evreu, care semnase pactul cu asupritorii, cu autoritatea Imperiului Roman, care era necruțătoare atunci când era vorba de strângerea impozitelor. Pentru îndeplinirea sarcinilor, vameșul de multe ori folosea metode neortodoxe și uneori făcea chiar abuz de putere, punând presiune foarte mare asupra poporului evreu. De aceea, era o persoană urâtă de către evrei și se ferea să intre în contact cu publicul larg. Ne amintim bine de Zaheu, mai-marele vameșilor, care de teama mulțimii, dar și ca să-l vadă pe Hristos, căci era mic de statură, s-a urcat într-un sicomor. Vameșul pe lângă faptul că era un om foarte bogat, era și foarte corupt și profund imoral. Față de fariseu, vameșul era conștient de gravitatea faptelor sale, de starea lui de păcătoșenie, voia să facă o schimbare în viața lui dar setea de putere și bogăție îl țineau pe loc. Când ajunge în fața ușii de pocăință, el se bate cu pumnii în piept și strigă către Dumnezeu: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13).

Fariseul din vremea Mântuitorului era un cetățean evreu care respecta întru totul Legea lui Moise, punând mai mult accent pe forma și nu pe fondul legii. Se considera drept în fața lui Dumnezeu și aștepta niște daruri bine-meritate. Față de vameș, fariseul nu se ascundea de public, ci din contră mergea acolo unde era lume mai multă, în piețe, în târguri, la răscruce de drumuri și acolo se ruga pentru ca să-l vadă mulțimea. Hristos i-a asemănat pe farisei cu niște morminte, care pe afară erau văruite, bine îngrijite, dar în groapă era putregaiul. Fariseul ca și vameșul era foarte bogat și imoral, prin ceea ce făcea. Ne amintim de fariseul Nicodim, care era unul dintre cei mai bogați oameni ai acelor vremuri. Cea mai mare greșeală a fariseului, pe lângă faptul că se îndreptățește singur este aceea că se compară cu semenii lui și se pune deasupra acestora. „Îți mulțumesc Dumnezeule, pentru că eu nu sunt precum ceilalți oameni!”.

Observăm, de-a lungul istoriei, nu numai că „vameșii” și „fariseii” s-au perpetuat, ci a crescut numărul acestora, iar astăzi, viciile acestora sau transformat în virtuți. Câți dintre creștini se îndreptățesc singuri, considerându-se fără de păcat în fața lui Dumnezeu? Din păcate, aceștia sunt tot mai mulți. Astăzi, a fi „vameș” sau „fariseu” este „cool”, este ceva faimos. Ceea ce atunci s-a săvârșit și s-a împlinit cu fapta se vădește și prin pilda cea despre vameș și despre fariseu, ca înfăptuire de totdeauna a dreptății. Pentru că acela ce se socotește pe sine supus cu adevărat pedepsei celei veșnice, cum să nu îndure cu vitejie nu numai ocara, dar și paguba și boala și, precum se spune, toată nenorocirea și vătămarea? Iar cel ce arată o atât de mare răbdare, ca unul datornic și obligat să dea socoteală în felul acesta, este izbăvit de o pedepsire cumplită, necurmată și de neîndurat ca aceea, primind o osândă mai ușoara și vremelnică, ce are un sfârșit, iar uneori de nenorocirile care se întâmplă acum (este izbăvit) prin bunătatea pe care Dumnezeu o adaugă răbdării Sale și care-și ia începutul ei din aceste suferințe. De aceea, unii dintre cei pedepsiți de Dumnezeu au grăit: „Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui” (Miheia 7, 9).

Fie ca noi să nu fim nici ca vameșul, nici ca fariseul, Pentru a nu fi nimiciți căzuți sub osânda lui Dumnezeu, ci să fim pedepsiți cu mila, nu cu mânia Domnului, iar la sfârșit, după cuvântul psalmistului, să fim îndreptați prin harul și prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava, puterea, cinstea și închinăciunea, dimpreună cu Tatăl Său cel fără de început și cu Duhul Sfânt cel de viață făcătoare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.