Orice ființă umană, în această viață, caută sensuri, simboluri, repere, semnificații, minuni. Omul modern are nevoie de predictibilitate. El își creează o poveste de viață care să-i ofere, identitate personală, identitate națională, identitate religioasă, identitate culturală, identitate de familie, dar și rădăcini și direcție. Un act care nu este voluntar, ci este impus, chiar și în numele unor așa-zise „scopuri umanitare” și a unei „moralități înalte”, nu are legitimitate, nu este nici corect, nici moral. Un act care anulează identitatea proprie, identitatea de gen, identitatea religioasă, identitatea de neam, drepturile și libertățile persoanei, chiar în numele unei rațiuni superioare, nu este etic.

Ce mai fac partidele politice, Parlamentul și Guvernul României, de dragul Uniunii Europene? Adesea, se aud în spațiul public tot felul de replici, când partidele politice mai sunt luate la rost de către unii jurnaliști: așa a recomandat UE; așa am primit ordin de la UE; aceasta a fost cerința UE; acestea au fost condițiile impuse de UE; așa a decis UE etc.

Pe de o parte, ne amintim cu toții de faptul că ne-am bucurat când România a intrat în UE, gândindu-ne, probabil, că de acum încolo va curge lapte și miere în toată țara. Ne-am îmbătat cu gândul că UE ne va ajuta să ne dezvoltăm economic și că vom prospera de la mic la mare. Ce fericire pe noi, când am aflat că, din când în când, ne vor arunca și nouă câte un os de ros cu puțină carne pe el. În realitate, firimiturile care vin de la UE, ca și cei zece milioane de euro pentru agricultură, provin, în mare parte tot din banii noștri pe care îi distribuim, anual, prin guvern la UE, iar banii care vin nu sunt pentru dezvoltarea României așa cum am crezut noi, ci sunt pentru umplerea conturilor politicienilor prin firmele acestora. Românul obișnuit, sărac a fost și sărac a rămas, din păcate.

Pe de altă parte, ne amintim foarte bine costurile imense pe care le-a plătit România pentru a intra în UE. Chiar un fost premier a recunoscut public în mass-media: „Am intrat în UE, dar cu ce preț...”. De dragul UE, politicienii români au distrus sistemul de apărare (România avea 400.000 militari, un număr apreciabil de mijloace tehnice și echipamente de luptă, numai Aviația Militară avea în compunere douăzeci de regimente de aviație vânătoare, bombardament, cercetare și elicoptere, acum sunt în număr de patru), economia (România avea peste 1200 de fabrici, uzine, întreprinderi), sistemul de sănătate, sistemul de educație (avem cel mai mare număr de analfabeți din UE), agricultura (peste 90% din suprafața arabilă a României era irigabilă) etc. Politicienii români au renunțat la suveranitatea națională, au vândut (donat) tot ce mai putea deține statul român, au permis control total al UE supra României, prin posibilitatea acționării executorilor judecătorești în problemele interne, introducerea educației sexuale în școli, parteneriate  de căsătorie între persoane de același sex etc.

Apoi, politicienii români s-au angajat prin încheierea diferitelor angajamente internaționale în implementarea strategiilor politic-corect, a strategiilor politice progresiste și de gen, inclusiv apartenența la ecumenism și adeziunea la noua ordine mondială, precum și la o nouă religie mondială. Ce presupun toate acestea? Renunțarea, în mod voluntar, la rădăcini, la identitatea proprie, la identitatea națională, la identitatea religioasă, la identitatea de gen, la drepturile și libertățile persoanei etc. Care este răspunsul românilor la toate aceste? Deocamdată, destul de simplu: supunere oarbă și tăcere. Dormi în pace, Românie! UE, prin politicienii români, veghează permanent la tot ceea ce ai neapărată nevoie. Mulțumim, din inimă!