Mulți oameni se întreabă și astăzi, dacă zeciuiala este o invenție omenească sau este o poruncă a lui Dumnezeu pentru omenire. Primul om care a primit legea zeciuielii de la Dumnezeu a fost Avraam. Doar unsprezece dintre cei douăsprezece fii ai lui Iacob au primit în împroprietărire pământuri, ultimul fiu pe nume Levi nu a primit nicio bucată de teren, pentru că seminția lui a fost dăruită slujirii lui Dumnezeu, în calitate de preoți, iar pentru aceștia era stabilită zeciuiala. Creștinismul mai este sub această poruncă a zeciuielii sau nu?

Dumnezeu a dat această poruncă Părintelui nostru Avraam, care potrivit Vechiului Testament a dat zeciuială, din toata prada de război, marelui preot Melchisedec (Geneza14,18-20). Conform principiului zeciuielii, fiecare om primește de la Dumnezeu cu cel puțin zece la sută mai mult decât ar merita, având datoria ca acel procent să-l dăruiască donatorului de drept, lui Dumnezeu. Acest principiu este firul roșu al dărniciei și nu ar trebui să fie întrerupt de nimeni. În felul acesta se asigură transferarea bogăției și a bunăstării de la un om la celălalt.

Pe de o parte, în Vechiul Testament este stabilită zeciuiala prin poruncă divină dată lui Avraam (1830) și care s-a transmis din generație în generație până în zilele noastre, constituind a zecea parte din venitul în bani și natură. Evreii respectă cu strictețe această poruncă. De asemenea, Iacov, în anul 1971, s-a angajat în mod liber, înaintea lui Dumnezeu astfel: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Geneza 28, 20-22). În anul 1513, Dumnezeu dă aceeași poruncă israeliților, prin Moise, pe muntele Sinai: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului”. Mai mult, el a rânduit zeciuiala pentru seminția leviților: „Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii” (Numeri 18, 21). Tot în Vechiul Testament apare termenul de „zeciuială din zeciuială”. Prin Legea dată de Dumnezeu lui Moise, la Muntele Sinai, orice persoană, fără excepție, trebuia să plătească zeciuiala, inclusiv leviții. Datorită faptului că nu aveau nici averi personale și nici alte venituri din care să dea zeciuiala, leviții dădeau zeciuială din zeciuiala primită de la popor, adică dădeau „zeciuială din zeciuială”. (Numeri 18, 26).

Pe de altă parte, în Noul Testament vedem că această poruncă nu este anulată sau înlocuită, ci este întărită chiar de Domnul Iisus Hristos și anume: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuie să le faceți și pe acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Evanghelia lui Hristos, dar mai ales apostolii vorbesc despre zeciuială ca o dărnicie dăruită cu inimă bună, cu bucurie și cu multă dragoste. Nu este stabilit un prag al zeciuielii, ci fiecare dăruiește cât îl lasă inima și după posibilitate, unul poate da mai mult, altul dăruiește mai puțin. Importantă este dărnicia, nu cantitatea, cât de puțin, dar să dăruiești, pentru a nu întrerupe harul bunăstării, recompensa lui Dumnezeu. De ce nu a dat, totuși Hristos o lege specială privind zeciuiala? Pentru simplu fapt că Legea Harului Duhului Sfânt este mai mare decât Legea veche a Vechiului  Testament. Dacă Avraam, Părintele nostru a dat zeciuială lui Melchisedec, cu atât mai mult se cuvine ca noi să dăm zeciuială lui Hristos.

Apoi, toată lumea se întreabă cu ce se folosește dacă ar da zeciuiala? Răspunsul ni-L dă Dumnezeu în Biblie: „Cel care dă cu mână largă devine tot mai bogat, iar cel care economisește prea mult devine tot mai sărac” Proverbe (11, 24-25). Cui trebuie să dăruim zeciuiala? La biserică, la preot, la o asociație cu misiune socială, la străin, la cel flămând, la cel gol, la copilul orfan și la femeia văduvă. În Evanghelia lui Hristos se mai precizează faptul că fiecare creștin ar trebui să aducă din pârga lui la Biserică și să împartă. De pildă, la creștinii ortodocși există tradiția aceasta ca prima pâine făcută din făină nouă, primele roșii coapte, primii struguri copți, primele mere, primii pepeni etc. să fie aduse la Biserică și împărțite credincioșilor.

Așadar, dărnicia este bine să se facă cu inimă bună, cu dragoste, cu bunătate, cu bucurie și în mod voluntar, pentru că este atât spre bunăstarea noastră materială, cât și spre folosul nostru duhovnicesc. Zeciuiala este o atitudine de respect față de Dumnezeu și reprezintă o forță, o energie, un impuls pe care îl primim ca recompensă din partea divinității. Practic, Dumnezeu nu are nevoie de zeciuiala noastră, dar este necesar să îndeplinim această poruncă, pentru că este spre binele nostru.

Să fie primită și binecuvântată de Dumnezeu, dărnicia tuturor creștinilor!