În fiecare an, la 31 mai, Armata Română sărbătorește ZIUA REZERVISTULUI MILITAR, eveniment plin de semnificații pentru militarii armatei, pentru toți aceia care au slujit, un număr important de ani, sub falduri de tricolor, Țara, Poporul și Neamul, cărora le-a jurat credință nestrămutată, până la sacrificiul suprem.

Instituirea Zilei Rezervistului Militar prin Hotărârea Guvernului nr. 467/2010, reprezintă o recunoaștere a meritelor cadrelor militare în rezervă sau în retragere, acestea fiind un adevărat reper de stabilitate și încredere pentru Poporul Român. Rezerviștii militari sunt o categorie socio-profesională cu un statut bine definit în cadrul societății românești contemporane, care merită recunoaștere, respect și prețuire din partea societății și a Țării. Din păcate, realitatea zilelor noastre chiar și în condițiile unui climat de insecuritate la granițele țării noastre arată că Rezerva Armatei Române este marginalizată de către clasa politică prin etichetări și discriminări nemeritate în comparație cu alte segmente socio-profesionale.

Rezervistul nu este un simplu civil care s-a rupt complet de militărie, de armată, ci un militar gata să răspundă prezent, atunci când datoria față de țară îl va chema. El nu a predat definitiv arma, ci doar o păstrează în „cui”, iar la ordinul de chemare este gata să o folosească pentru apărarea patriei. Au fost situații în care ofițeri rezerviști au fost rechemați, la ordin și numiți în funcții militare de conducere, unii dintre aceștia au fost numiți în diferite demnități publice, iar alții sunt profesori în cadrul învățământului universitar civil și militar, atât în țară cât și în state membre NATO. Ei reprezintă și anumite modele, chiar și formatori pentru comunitățile din care fac parte. Rezerviștii sunt activi în diferite fundații și asociații cu profil militar sau civil. Rezerviștii sunt acele persoane pentru care patriotismul, iubirea de patrie, de neam și de țară constituie o datorie de onoare, un principiu fundamental, un legământ între el, țară și divinitate, mergând până la sacrificiu suprem. Rezervistul poartă cu el crucea milităriei toată viața, chiar și dincolo în cadrul „Escadrilei din Ceruri”.

„Când văd o armată cu drapelele desfășurate în bătălie am sentimentul iubirii absolute”. Ai văzut și admirat vreodată un ceremonial militar? Ar trebui s-o facem cu toții. Cu ochii liberi nu putem observa decât uniformele frumos împodobite cu medalii și decorații militare. Tehnica militară, în special aviația, cu toată splendoarea ei. Ne produce senzația de siguranță și putere, dar și de uimire, fascinație, dragoste și bucurie. Dar, ceea ce este dincolo de toate acestea, frământările, gândurile, suferințele, căutările și starea sufletului de ostaș, acest erou necunoscut, nu putem ști. Dar nici-o suferință nu e de ajuns pentru dragostea de țară despre care se vorbește din ce în ce mai puțin. Mulți ar dori să știe ce se ascunde în mintea și sufletul militarului, ce gândește el atunci când se hotărăște să ucidă, să se lase ucis sau să intre în panteonul eroilor pentru că așa cum spune Allende „erou nu este cel care ucide, ci acela care nu ucide și nu se lasă ucis”.

Sufletul rezervistului (fie el și aviator) este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreție, de o uriașă înălțime, ajungând până la cer care se desprinde, trăiește o anumită experiență și se întoarce din nou la flacără. Rezervistul, acest cunoscător fin al valorilor adevărate, al momentelor firave dintre viață și infern, nu moare niciodată, el se mulțumește să dispară din istorie și să se întoarcă „acasă”. Rezervistul nu este impresionat și uimit de nimic, el pune în practică din cunoștințele acumulate. Un strălucit strateg de oști întrebat fiind: cum poate omul deveni erou, el a răspuns; „Pot să spun cum să ajungi soldat *nemuritor *... să ai mari comandanți”. Pentru că întâmplarea nu ajută decât spiritele pregătite. Iar, trăsăturile esențiale ale ostașului foarte bine pregătit pentru a se confrunta cu spaimele morții sunt curajul și îndrăzneala, așa cum avea să ne prevină și marele Plutarh: „Nimic nu este de necucerit pentru cei curajoși, nimic nu este greu pentru cei îndrăzneți!”.

Instituția rezervistului este una de castă, de camaraderie, chiar de vocație, dar și de cunoaștere. Orice persoană poate deveni o celebritate. Cu militaru se întâmplă altceva. Pentru că dacă nu ai vocație, nu ai dragoste pentru neam și țară este foarte greu să te formezi ca patriot. Cine își asumă crucea de militar, își asumă responsabilitatea patriotului, a celui care ia parte la războiul războaielor, unde sufletul eroului primește libertatea zilei „care nu cunoaște amurgul, a zilei care nu cunoaște umbra”. Cel care își asumă crucea militarului îmbracă cămașa morții ca și mireasa rochia pentru solemnitatea nunții.

Astăzi, din păcate, asistăm la o încercare de inoculare a unei înțelegeri greșite a instituției rezervistului în societatea contemporană, care ar fi, după opinia unora, doar aceea de a se afla în treabă. Se uită intervenția oportună și folositoare a luptătorilor Armatei României de-a lungul veacurilor. Nu numai faptul că rezerviștii au fost umiliți de clasa politică actuală în diferite feluri, până la diminuarea pensiilor militare, (nu pensii speciale, nu pensii nesimțite), ci există, așadar o tendință de minimalizare a rolului important al rezervistului pentru comunitate, pentru societate, pentru interesul național. Nu de mult timp, am văzut o emisiune la un post de televiziune în care un prezentator punea tot felul de întrebări, una mai bizară decât cealaltă, printre care: De ce să ne aducem aminte de mai marii noștri conducători de oști? Ce a făcut Decebal, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul? De ce să fim mândri de astfel de oameni? De ce să-i luăm ca modele în viața noastră? Mai avem nevoie de militari?

Tuturor celor mai mult sau mai puțin sceptici, celor care au uitat că sunt români și au pierdut cea mai mică fărâmă de patriotism le readucem aminte că cea mai mare și nobilă misiune de pe pământ este aceea de slujire a omului, iar cea de-a doua misiune, la fel de măreață, este aceea de slujire a patriei și a neamului, sub arme. Există ceva în țara aceasta pe care nici-o gafă politică și nici-o tragedie istorică nu o va putea suprima. Există forța jertfei depline pentru semeni, neam și țară, există acel izvor de putere și fără putință de secat. Există un legământ sfânt al militarului, există un simbol al demnității, al onoarei, al respectului, există un om care și-a îndeplinit misiunea: rezervistul.

La mulți ani, tuturor rezerviștilor!

Cer senin!