Concertul ActiveNews cu Florin Chilian și Alex. Gavril, transmis ÎN DIRECT AICI. Vine și Pr. Dan Bădulescu, fost chitarist la Roșu și Negru! Olivia Steer: Vom mai scrie mult și bine, liberi și neconstrînși de nici un regim totalitar

TRANSMISIE ÎN DIRECT
Pr. Dan Bădulescu, fost chitarist de mare succes la îndrăgita trupă Roșu și Negru, este cu noi la concertul artiștilor Florin Chilian și Alex. Gavril, în beneficiul ActiveNews, de astă seară de La Copac. Transmisie în DIRECT, AICI, de la orele 19.00.
Gazetarii Victor Roncea (redactor șef ActiveNews) si Adrian Pătrușcă
(director editorial ActiveNews), printre ultimii mohicani ai presei
libere (categorie in care nu pot sa nu îl pomenesc, aici, și pe Adrian
Onciu), oameni verticali și plini de curaj, printre puținii pe care ii
mai pot numi, azi, ziariști, au obiceiul sa sfîrșească mare parte din
dezbaterile noastre din ședințele de redacție, într-un ton ce-i drept,
de luptă neclintită, dar măcinat de mult tragism, (ab)uzînd de formule
de genul "scriem adevarul cît s-o mai putea”, "cît ne mai lasă ăștia”,
"pîna mai avem libertate”...
Mă tem că nu pot să fiu de acord. Mă
tem că vom mai scrie mult și bine, liberi și neconstrînși de nici un
regim totalitar, atacînd fără frica cele mai fierbinți subiecte ale
momentului, scoțînd limba gazetărește abuzurilor guvernamentale, pentru
ca adevarul si dreptatea să triumfe.
Mă mai tem că vom privi,
într-o bună zi, cu mare mîndrie la toate încercările teribile prin care a
trecut si trece ActiveNews, cu sentimentul deplin al victoriei.
Mă tem cumplit de mult de toate astea, pentru că știu că, de ceea ce te temi, nu scapi…
De aceea vă aștept, de la orele 19.00, La Copac, la concertul
de susținere a ActiveNews al bunului nostru prieten, artistul Florin
Chilian, să ne temem împreuna de reparațiile sufletești integrale, care
vor veni!
*
Cine n-a zis nimic despre PL-x 145/2023, in toată aceasta perioada,
uitându-se "încordat” si "preocupat” cum plouă în Aprilie și Mai, deși,
de obicei, se precipita verbal pe orice chestiune a zilei, neratînd nici
un moment să practice cu forță de tunet "activismul civic”, în
"sfintul” spațiu comunitar al feisbuc, sau
Cine a zis picurat,
doar ca să constate ca PL-x 145 n-are "nici un cusur” sau că e "pura”
emanație a unui guvern, preocupat "sincer” de "biata țărișoară” și de
"scumpii concetățeni”, cum a făcut-o mereu, mai ales în ultimii trei
ani, transmitînd "înțelept” mesaje pline de calm si liniștire a mamelor
îngrozite, pe bună dreptate,
S-a deconspirat numa’ #umpik, dar #suficient.
În
rest, rămîne cum am stabilit: ne vedem diseară, La Copac, de la 19.00,
să îl ascultăm pe prietenul nostru Florin Chilian, într-un concert
generos de susținere a curajului de a vorbi liber, practicat constant
numai de ActiveNews, indiferent de vreme. Sau vremuri. Help yourself…
PS: În seara asta, nu plouă. Vor fi 16 grade. Merge o geaca. Asortată la pantofii de dans. Maestre, muzica!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (15)