Conductele Nord Stream, înlocuite cu GNL. Europa importă masiv gaz din Rusia

Între 2021 și 2023, aprovizionarea Rusiei cu GNL (gaz natural lichefiat) către Europa a crescut cu 11%. Astfel, transporturile către Spania s-au dublat, iar către Belgia au crescut de peste 3 ori, se arată într-o analiză a Institutului pentru Economie Energetică și Analiză Financiară (IEEFA). Pe de altă parte, dependența de gazul rusesc a fost înlocuită cu o dependență de gazul scump american, pentru care UE a plătit, în 2 ani, 75,1 miliarde de euro.
Consumul de gaz al Europei în 2023 a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, cererea reducându-se cu 20% pe întreg continentul. Deși se încearcă acreditarea ideii că gazul ar fi fost înlocuit cu energia regenerabilă, în realitate, scăderea consumului a fost cauzată de închiderea fabricilor europene, pe fondul prețurilor prohibitive la gaze și energie electrică.
În ciuda acestui fapt, țările continuă să construiască o nouă infrastructură GNL, astfel că opt terminale de import au intrat în funcțiune din februarie 2022 și se preconizează că alte 13 proiecte vor fi operaționale până în 2030. Aceasta înseamnă că, de fapt, capacitatea combinată a terminalelor GNL din Europa ar putea fi de trei ori mai mare decât cererea estimată de GNL până la sfârșitul deceniului, se precizează într-o analiză a Institutului pentru Economie Energetică și Analiză Financiară (IEEFA).
Între 2021 și 2023, aprovizionarea Rusiei cu GNL către Europa a crescut cu 11%; transporturile către Spania s-au dublat, iar către Belgia s-au majorat de peste trei ori. Turcia și Grecia au început să importe GNL rusesc în 2022. Terminalele europene care au importat cel mai mult GNL rusesc între 2021 și 2023 au fost Zeebrugge (Belgia), Montoir-de-Bretagne (Franța), Bilbao (Spania), Gate (Olanda), Dunkerque (Franța) și Mugardos (Spania). Astfel, exporturile de GNL ale Rusiei spre Europa au fost de 19,44 miliarde mc în 2022, din care cea mai mare parte a ajuns în Franța, 7,17 mld mc, Spania, 4,99 mld mc, Belgia, 2,83 mld mc și Olanda, 2,42 mld mc. În 2023, dintr-un total de 19,47 miliarde mc GNL din Rusia, 6,68 mld mc a importat Spania, 4,68 mld mc, Franța, 4 mld mc Belgia, 1 mld mc Olanda și 0,4 mld mc Portugalia.
Cheltuieli uriașe în Europa
Țările europene care au redus cel mai mult consumul de gaze în ultimii doi ani au fost Germania (-17,6 mld mc), Italia (-14,4 mld mc) Marea Britanie (-14,2 mld mc), Olanda (-10,9 mld mc), Franța (-8,6 mld mc) și Spania (-4,8 mld mc). IEEFA estimează că cererea europeană de GNL nu va depăși 135 de miliarde de metri cubi în 2030, lăsând un decalaj potențial de aproximativ 265-270 de miliarde de metri cubi de capacitate neutilizată. Importurile de GNL din Europa au totalizat aproximativ 167 de miliarde de metri cubi în 2023, similar cu 2022. Anul trecut, 46% din importurile de GNL ale Europei au venit din SUA, 12,1% din Qatar, 11,7% din Rusia, 9,4% din Algeria, 5,6% din Nigeria și restul din alte țări. Cei mai mari importatori de GNL în 2023 au fost Franța, Spania, Țările de Jos, Marea Britanie, Italia și Turcia. Din ianuarie 2022 până în decembrie 2023, UE a plătit aproximativ 171,5 miliarde euro pentru GNL importat, din care 75,1 miliarde euro pentru GNL din SUA, 23,8 miliarde euro din Rusia și o valoare similară din Qatar, 10,8 miliarde euro din Algeria, 7,3 miliarde euro din Nigeria, 6,5 miliarde euro din Norvegia, 6,5 miliarde euro din Angola și restul din alte țări.
Jocul profiturilor
În 2022, țările UE care au apelat la prietenii americani pentru aprovizionarea cu GNL au avut un șoc. Prețurile erau exorbitante, însă răspunsul SUA la plângerile statelor europene a fost că se aplică cererea și oferta. De exemplu, Olanda a plătit SUA, pentru 9,77 miliarde mc GNL, 8,53 miliarde de euro, pentru ca, în 2023, să plătească 10,69 miliarde de euro pentru 15,95 mld mc. Franța a cumpărat de la americani, în 2022, 15,6 mld mc GNL cu 6,6 miliarde de euro, pentru ca, în 2023, să cumpere 13,28 mld mc GNL cu 15,93 miliarde de euro, în timp ce Spania a plătit, în 2022, 8,9 miliarde de euro pentru 11,71 mld mc GNL, și 3,13 miliarde de euro pentru 7,37 mld mc GNL, în 2023.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

A vrut un Nürnberg al Covidismului: A fost aruncat în pușcărie!

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină
Persoane: Ursula von der Leyen Vladimir Putin
Subiecte: Gazul rusesc
Organizații: Administrația de la Kremlin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)